2019: 20 de ani de Monedă Euro – a doua cea mai utilizată monedă la nivel mondial, cu slăbiciunile sale originale

Moneda euro va împlini, la 1 ianuarie 2019, vârsta de 20 de ani, o perioadă în care s-a impus pe pieţele financiare şi a supravieţuit marii crize mondiale, însă rămâne în continuare un colos handicapat de slăbiciunile sale originale, fără o solidaritate europeană crescută, transmite AFP, preluat de AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

La escritora rumana Ana Blandiana, galardonada con el Premio Princesa de Asturias de las Letras 2024, será distinguida con el ...
Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă expoziția de pictură „Flori. Semne nerostite” de Anca ...

Mai întâi un instrument virtual utilizat de specialiştii în finanţe şi contabili, moneda euro s-a materializat la 1 ianuarie 2002, astfel că în prezent 340 de milioane de cetăţeni din 19 ţări împart aceeaşi monedă.

Banca Centrală Europeană (BCE), care a preluat frâiele politicii monetare în 1999, se mândreşte că a împiedicat o escaladare a preţurilor, în condiţiile în care spectrul unei spirale inflaţioniste îi face şi acum „pielea de găină”.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

În realitate, popularitatea monedei unice este la un nivel ridicat. În medie, 74% din cetăţenii zonei euro apreciază că moneda unică a fost benefică pentru UE, iar 64% pentru propria lor ţară, potrivit rezultatelor unui barometru publicat în luna noiembrie de BCE. Şi asta în pofida creşterii mişcărilor populiste anti-UE.

„Euro este ancorat în rândul populaţiei, chiar dacă partidele antisistem nu sunt mulţumite de acest lucru”, subliniază Nicolas Véron, economist la institutul Bruegel din Bruxelles.

Moneda euro a stimulat de asemenea comerţul intra-comunitar şi este a doua cea mai utilizată monedă la nivel mondial, chiar dacă rămâne mult în urma dolarului american.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



Însă, în vara lui 2012, după criza financiară, moneda euro a riscat să fie doborâtă de criza datoriilor suverane care ameninţa stabilitatea sistemului bancar. Această criză a scos la lumină slăbiciunile originale ale monedei unice: absenţa solidarităţii bugetare europene prin mutualizarea datoriilor, a investiţiilor şi în consecinţă a riscurilor, disparităţile profunde între economiile zonei euro şi lipsa unui împrumutător de ultimă instanţă pentru statele care întâmpină dificultăţi etc.

În special în contextul crizei din Grecia, „moneda euro a generat acuze reciproce, ţările latine din sud atacându-le pe cele din nord pentru ortodoxia lor liberală, iar cele din nord criticându-le pe cele din sud pentru politicile lor relaxate”, a spus Eric Dor, director de studii economice la IESEG.

În cele din urmă, italianul Mario Draghi, preşedintele BCE, va stinge incendiul în vara lui 2012 prin asigurările că instituţia pe care o conduce „va face totul pentru a salva euro”. Ulterior, BCE a demarat un amplu program pentru a cumpăra, în anumite condiţii, o cantitate nelimitată de obligaţiuni emise de o ţară atacată de pieţele financiare. O astfel de armă, care până atunci nu a fost utilizată niciodată, a fost suficientă pentru a readuce calmul.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Apoi, pentru a elimina spectrul deflaţiei, BCE a dus dobânda de referinţă la cel mai scăzut nivel din istorie şi a achiziţionat active în valoare totală de 2.600 miliarde de euro.

În schimb, pe plan politic, au fost făcute foarte puţine lucruri pentru a corecta slăbiciunile inerente ale monedei euro. Cele 19 state membre ale zonei euro nu au nici acum instrumente pentru o convergenţă a economiilor lor sau pentru a investi şi a răspunde la provocările economice.

În anii 1990, „cel mai important pentru Europa era, pe plan economic, să doteze piaţa unică europeană cu o monedă unică, pentru a pune capăt importantelor variaţii ale cursului de schimb existente între statele membre şi, pe plan politic, să lege Germania reunificată de Europa de Vest”, explică Gilles Moec, economist la Bank of America Merrill Lynch.

Potrivit reformei modeste a zonei euro anunţată în luna decembrie 2018, cele 19 state membre au fost de acord doar cu un instrument bugetar foarte limitat, departe de cele mai îndrăzneţe idei formulate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în condiţiile în care Germania a respins orice formă de mutualizare a datoriilor.

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Ana Blandiana va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad de Córdoba pentru traiectoria poetică

Ana Blandiana será distinguida con el Premio Cosmopoética Ciudad de Córdoba a la trayectoria poética

La escritora rumana Ana Blandiana, galardonada con el Premio Princesa de Asturias de las Letras 2024, será distinguida con el ...
Expoziția de pictură Flori. Semne nerostite de Anca Medrea și recital muzical, cu ocazia Zilei Limbii Române

Expoziția de pictură: Flori. Semne nerostite de Anca Medrea și recital muzical, cu ocazia Zilei Limbii Române

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă expoziția de pictură „Flori. Semne nerostite” de Anca ...
Ana Blandiana va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad de Córdoba pentru traiectoria poetică

Ana Blandiana va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad de Córdoba pentru traiectoria poetică

Scriitoarea româncă Ana Blandiana, laureată a Premiului Prințesa de Asturias pentru Litere 2024, va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad ...
Românii din Spania, tot mai afectați de creșterea chiriilor ce se întâmplă în Madrid, Barcelona și Valencia

Românii din Spania, tot mai afectați de creșterea chiriilor: ce se întâmplă în Madrid, Barcelona și Valencia

Piața chiriilor din Spania continuă să pună presiune pe bugetele multor locuitori, inclusiv ale românilor stabiliți în această țară. Datele ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO