70 de ani de cooperare româno-chineză – sărbătoriţi cu ocazia Anului Nou Chinezesc prin ‘Festivalul Primăverii’

Şapte decenii de cooperare româno-chineză sunt sărbătorite, cu ocazia Anului Nou Chinezesc, prin seria de evenimente culturale „Festivalul Primăverii”, între 31 ianuarie şi 2 februarie, în cadrul căreia ansamblul artistic al Academiei de Dans din Beijing va susţine reprezentaţii de dans tradiţional chinezesc la Bucureşti şi Ploieşti, potrivit unui comunicat al organizatorilor, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Uniunea Muncitorilor Români vă invită duminică, 17 februarie 2019, să sărbătorim împreună la Festivalul Multicultural Rumano, pe muzica artiștilor Ducu ...
Citește Mai Mult
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat vineri de Parlament, arată "dispreţul total" al coaliţiei majoritare faţă ...
Citește Mai Mult
La Comunidad de Madrid cuenta con siete de los once mejores hospitales públicos de España según el Monitor de Reputación ...
Citește Mai Mult

„Anul 2019 are o semnificaţie aparte, deoarece marchează 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi China. Este remarcabil modul în care cele două ţări au reuşit să ofere un model solid de cooperare interstatală, bazată pe prietenie şi sprijin reciproc. Avem încredere că aceste relaţii bilaterale vor continua să se extindă către domenii şi mai largi, cu ajutorul partenerilor noştri români”, a declarat Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Ecaterina Vanea, director general al Casei Româno-Chineze, a spus că instituţia pe care o reprezintă îşi propune să fie o punte de legătură între cele două popoare, să contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri chinezi şi cei români, să favorizeze schimburile culturale şi să vină cu iniţiative valoroase pentru comunitate.

„Ne bucurăm să facem cunoscute românilor tradiţiile şi obiceiurile chinezeşti, să promovăm valorile uneia dintre cele mai vechi culturi ale lumii, cu o istorie atât de bogată precum China”, a adăugat Vanea.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Primul spectacol din „Festivalul Primăverii” a avut loc, joi, la Ploieşti, iar vineri dimineaţa cei interesaţi i-au putut urmări pe artiştii chinezi în cadrul unei scurte reprezentaţii în incinta Complexului Comercial Dragonul Roşu. Seria de evenimente dedicate intrării în Noul An Chinezesc se va încheia, sâmbătă, cu un spectacol-eveniment ce va avea loc la Ateneul Român, de la ora 18.00. Invitaţii se vor putea delecta cu o varietate de stiluri artistice, de la dans tradiţional chinezesc la pop-opera şi folclor autentic românesc, experimentând la nivel artistic simbioza sino-română, relevă comunicatul.

În deschiderea evenimentului de la Ateneu va concerta Distinto, primul proiect pop-opera din România, urmat de Orchestra Lăutarii din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros, alături de interpreta Veta Biriş.

Spectacolul dedicat Anului Nou Chinezesc va fi susţinut de artişti de la Academia de Dans din Beijing, înfiinţată în anul 1954 şi care a dobândit statutul de instituţie de învăţământ superior în 1978. Academia are un corp didactic universitar de aproape 600 de persoane şi peste 3.500 de studenţi.

Spectacolul oferit în acest an în România de către artiştii chinezi se bazează pe Guo Feng, una dintre cele patru secţiuni principale ale Shi Jing (Cartea Poeziilor), prima antologie de cântece, poeme şi imnuri din literatura chineză. Coregrafii Academiei de Dans din Beijing au creat o întreagă reprezentaţie dramatică pe baza cântecelor folclorice şi de dragoste din Guo Feng. Dansul combină elemente poetice cu idei moderne, oferind o modalitate de comunicare naturală prin expresiile corpului. Artiştii nu copiază mişcările populare antice, ci prezintă o reinterpretare a lor, menţionează comunicatul.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România, împreună cu Niro Investment Group şi Casa Româno-Chineză, organizează, pentru al zecelea an consecutiv, seria de evenimente culturale „Festivalul Primăverii”, mai relevă sursa citată.

Foto: pixabay.com