Alegeri în Republica Moldova/ Președintele PPE: Maia Sandu a reușit să mobilizeze electoratul și diaspora într-o manieră fără precedent

alegeri-in-republica-moldova-presedintele-ppe-maia-sandu-a-reusit-sa-mobilizeze-electoratul-si-diaspora-intr-o-maniera-fara-precedent

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a felicitat-o joi pe candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, pentru ‘obținerea unui rezultat remarcabil’ în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, desfășurat pe 13 noiembrie, și a apreciat că ‘în pofida metodelor murdare folosite împotriva sa în campania electorală’ candidata proeuropeană a reușit să mobilizeze electoratul și diaspora într-o manieră fără precedent, potrivit unui comunicat de presă al PPE, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Poliţia franceză a dispersat marţi dimineaţă sute de demonstranţi pro-independenţă catalani care blocau de aproape 24 de ore o autostradă ce ...
Citește Mai Mult
Partidul Socialist (PSOE) al premierului spaniol în exerciţiu Pedro Sanchez a ajuns marţi la un acord preliminar cu formaţiunea de ...
Citește Mai Mult
Selecţionerul echipei naţionale a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, că partida cu Suedia ...
Citește Mai Mult

Daul a menționat că rezultatul obținut de candidata PAS arată că dorința oamenilor de a avea ‘politicieni credibili și onești este tot mai puternică’.

”PPE rămâne profund îngrijorat de neregulile electorale din al doilea tur, printre care negarea dreptului constituțional de a vota în cazul cetățenilor moldoveni care trăiesc în străinătate. Aceasta a constituit o manipulare grosolană și o încălcare a legii și trebuie să fie analizată de autoritățile abilitate pentru a garanta că nu se va întâmpla din nou pe viitor”, a adăgat liderul PPE.

”În final, aceste alegeri au arătat că atunci când partidele de centru-dreapta — Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma ‘Demnitate și Adevăr’ (PPDA) — rămân unite, combinația lor reprezintă o forță majoră care poate aduce speranță și schimbare țării și poporului său. Acum, mai mult ca niciodată, aceste forțe politice trebuie să-și continue cooperarea în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 pentru a asigura un viitor mai bun Republicii Moldova și cetățenilor ei”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit datelor publicate miercuri de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova în urma rectificării rezultatele alegerilor din cele trei secții de votare în care voturile au fost inversate în favoarea candidatului socialist Igor Dodon, acesta a obținut 52,11% din voturi (834.081), iar Maia Sandu — 47,89% (765.461). De asemenea, decalajul dintre cei doi a scăzut la 67.488 de voturi.

PPE este cel mai mare partid politic paneuropean, ce reunește în prezent 77 de formațiuni din 40 de țări, președinții Comisiei Europene și Consiliului European (Jean-Claude Juncker și Donald Tusk), opt șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană și cinci din afara UE, 14 comisari europeni și cel mai numeros grup politic din Parlamentul European.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Foto: reportervirtual.ro