Ambasada României din Regatul Spaniei organizează Ziua Porților Deschise

ambasada-romaniei-din-regatul-spaniei-organizeaza-ziua-portilor-deschiseAmbasada României în Regatul Spaniei își va deschide porțile sâmbătă, 17 septembrie 2016, între orele 10.30-19.00, pentru toți cei care doresc sa viziteze sediul reprezentanței diplomatice, să cunoască modul de organizare și funcționare al acesteia și să intre în contact cu membrii ambasadei, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Sub sloganul Ambasada României este a ta!”, Ambasada României la Madrid organizează în premieră acest eveniment atât ca parte a dorinței de a-i apropia pe cetățenii români de misiunea diplomatică, cât și pentru a promova lucrări ale unor artiști plastici români rezidenți în Spania.

Cu această ocazie, vizitatorii vor putea admira lucrări ale sculptorului român Mihai Cămară, descoperi  biblioteca Ambasadei și viziona o serie de clipuri de prezentare a României.

Publicul vizitator va avea, totodată, posibilitatea să deguste produse culinare tradiționale.

La ora 11.00 este prevăzută ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului „Vacanța la bunici” lansat de misiunea diplomatică cu ocazia Zilei Limbii Române, iar copiii vor fi invitați la „O călătorie în Europa poveștilor”, între orele 11.15 și 12.00.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Ziua Porților Deschise se va încheia la ora 19.00 cu vernisajul expoziției „Dialoguri”, aparținând sculptorului român Mihai Cămară.

Gazde ale evenimentului vor fi noul ambasador al României în Regatul Spaniei și colegii săi din cadrul ambasadei, conform comunicatului citat.

Vă așteptăm cu drag!

Adresă: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016

https://goo.gl/maps/yrho8iqSnXr