ANCOM: Tarife mai mici în România pentru terminarea apelurilor mobile, din 1 ianuarie 2020

Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent, începând cu 1 ianuarie 2020, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), conform AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor, iar MAI va organiza ...
Citește Mai Mult
Prima româncă ce a câştigat "The Award for Excellence and Passion" la European Festival Awards, Codruţa Vulcu, directoarea Festivalului ARTmania ...
Citește Mai Mult
Sibiul a fost nominalizat să concureze în acest an pentru cea mai bună destinaţie turistică europeană, după ce în 2007 ...
Citește Mai Mult

Această măsură de reglementare a fost deja consultată cu industria din România şi a primit acum şi avizul Comisiei Europene, precizează instituţia.

Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenţi/minut este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.

Potrivit sursei citate, noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. şi Telekom Romanian Mobile Communications S.A.

Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel naţional în perioada august – septembrie 2019, agreate cu industria din România în luna octombrie şi notificate Comisiei Europene, BEREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În data de 15 noiembrie 2019, Comisia Europeană a comunicat ANCOM că nu are observaţii faţă de măsura propusă. În urma parcurgerii procesului de consultare naţională şi europeană, ANCOM a comunicat la sfârşitul lunii noiembrie deciziile furnizorilor. Deciziile sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM.

Foto: pixabay.com