Ce i-a propus fostul lider catalan Carles Puigdemont premierului Mariano Rajoy

Liderul catalan destituit de către Madrid, Carles Puigdemont, i-a propus vineri şefului guvernului central spaniol, Mariano Rajoy, să se întâlnească în afara Spaniei, după victoria taberei sale separatiste la alegerile care au avut loc joi în regiunea Catalonia, relatează AFP şi Reuters, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Banca Naţională a României a identificat 17 sub-sectoare economice care pot fi puternic afectate de contextul economic generat de pandemia ...
Citește Mai Mult
Zeci de medicamente sunt testate, există peste o sută de vaccinuri candidate şi sute de studii clinice sunt în derulare ...
Citește Mai Mult
Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost dotat cu un centru de testare pentru noul coronavirus, permiţând ...
Citește Mai Mult

”Sunt gata să mă întâlnesc cu Rajoy la Bruxelles sau în oricare alt loc din Uniunea Europeană, care să nu fie statul spaniol, din motive evidente”, a declarat, în faţa presei la Bruxelles, Puigdemont, dat în urmărire pentru ”rebeliune şi răzvrătire” şi care riscă să fie arestat la întoarcerea sa în Spania.

El a afirmat, de asemenea, că este deschis ideii de a se întoarce în Spania, dacă i se acordă garanţii că ar putea să-şi reia poziţia ca şef al unui posibil nou executiv catalan.

Reuters aminteşte că Puigdemont se află într-un exil autoimpus la Bruxelles din octombrie, după ce Rajoy a demis executivul său regional, ca urmare a unui referendum ilegal şi a proclamării unei republici independente catalane. Mulţi dintre membrii cabinetului său au fost de atunci plasaţi în arest, în aşteptarea unei anchete privind separatismul.

Foto: AGERPRES