Ce mesaj au Nineta Popa și Andreea Haisan pentru românii din Spania și străinătate (interviu)

Recent, românii din Spania au avut ocazia să participe la un eveniment cu intrare gratuită, pe 8 iulie 2018, orele 12-22, în Alcalá de Henares, Plaza de Palacio, 28801, Madrid. Artiștii invitați la acest eveniment au fost: Nineta Popa, Andreea Haisan, Polina Toropu și Devis Iulian Ilinoiu. Organizator: Uniunea Muncitorilor Români. Sponsor: Bârsan Pan. Colaboratori: Autos Motoreta, Domnitorul, Primăria Alcalá de Henares. Parteneri media: Radio Românul www.radioromanul.es (107,7 FM Spania), Ziarul El Rumano en España www.periodicoelrumano.es și Agenția Națională de Presă AGERPRES www.agerpres.ro.

Citește Ultimele Știri

România a câştigat 15 medalii, dintre care şapte de aur, la Balcaniada de Juniori I şi II de la Belgrad, ...
Citește Mai Mult
O campanie care are scopul conştientizării profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, precum şi a pacienţilor asupra importanţei îngrijirilor ...
Citește Mai Mult
Naţionala masculină de baschet a Spaniei a devenit campioană mondială pentru a doua oară în istoria sa, după o victorie ...
Citește Mai Mult

Citește Ultimele Știri

România a câştigat 15 medalii, dintre care şapte de aur, la Balcaniada de Juniori I şi II de la Belgrad, ...
Citește Mai Mult
O campanie care are scopul conştientizării profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, precum şi a pacienţilor asupra importanţei îngrijirilor ...
Citește Mai Mult
Naţionala masculină de baschet a Spaniei a devenit campioană mondială pentru a doua oară în istoria sa, după o victorie ...
Citește Mai Mult

După acest eveniment, am avut onoarea la Radio Românul din Spania (pe 107,7 FM și www.radioromanul.es) să ne bucurăm de un interviu deosebit pentru suflet în compania celor două artiste: Nineta Popa și Andreea Haisan, care ne-au povestit multe lucruri interesante și emoționante. În plus, Andreea Haisan a lansat o piesă în primă audiție pentru ascultătorii Radio Românul, denumită „Viața-i dată-n dar”. Mai multe detalii, vă invităm să descoperiți în interviul următor, realizat de Irina Sîntimbreanu și Andrei Ropan, la Radio Românul.

Cum vi s-a părut publicul român din Spania?

Nineta Popa: Ca de obicei, foarte primitor, foarte drăguți, români cu dor de țară, dor de cântec românesc, acest lucru ne bucură pe noi artiștii, participăm la aceste concerte din străinătate pentru a le mai alina din dor și să-i bucurăm cu folclor românesc.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Andreea Haisan: Românii au fost foarte călduroși și primitori, puși pe voie bună și distracție. Cei prezenți la eveniment au venit să se distreze, acesta este și îndemnul nostru, să mai lăsăm din griji! Din păcate, nu este ușor pentru nimeni să trăiască departe de țară, chiar și pentru cei stabiliți într-o țară străină. Atunci când românii din străinătate au ocazia să participe la evenimente culturale românești, să se adune cu veselie, așa cum a fost și în cadrul Festivalului – Tezaur Românesc, de pe 8 iulie 2018, din Alcalá de Henares, Madrid.

La ce proiecte lucrați acum?

Nineta Popa: Recent, am înregistrat un album cu Orchestra „Lăutarii” de la Chișinău. Am și piese noi, dar vreau să scot prima dată albumul, lucrez la finalizarea lui.

Andreea Haisan: Lucrez la piese noi și am în vedere și un videoclip nou.

Ce vă doriți să realizați pentru acest an?

Nineta Popa: Să scot un nou album, la acest album lucrez în prezent.

Andreea Haisan: Doresc să aduc în atenția publicului noi melodii, care sper să placă și să se regăsească publicul în ele. Vreau să mai strâng piese pentru materialul meu discografic și până atunci să mă bucur de viață, de tot ce-i frumos și mă înconjoară.

Cum se simte emoția pe scenă la concertele din străinătate?

Nineta Popa: Publicul mă primește, ca de fiecare dată, cu multă bucurie, emoții frumoase și pentru unii dintre spectatori, simt că am cu ei o bucurie a revederii, am sentimente plăcute și frumoase. În trecut, când am participat la alt eveniment, tot în Alcalá de Henares, m-am întâlnit cu foarte mulți consăteni de la mine din Țara Loviștei, din comuna Boișoara. Am avut un sentiment de mare uimire și m-am bucurat enorm!

Andreea Haisan: În orice contact cu publicul, acesta îți transmite multă emoție, vibrația lor (n. r. – a spectatorilor) o simți, îți transmit stările lor și devii alt om. Te motivează și îți transmit din energia lor pozitivă și bucuria lor de a fi acolo, nu ai cum să nu rezonezi cu ei.

Ce piesă din repertoriu o simțiți potrivită pentru românii cu dorul de țară, plecați în străinătate?

Nineta Popa: Categoric, piesa mea „Ce tristă e străinătatea!”, o consider foarte potrivită. Această piesă a mea ajunge la sufletul românilor. Din repertoriul meu larg, se pot regăsi și alte piese la fel de potrivite pentru românii din străinătate, dar eu consider că această piesă e cea mai potrivită.

YouTube Nineta Popa

Andreea Haisan:  Acum 2 ani am lansat piesa „Cântec pentru bunica”, i-am dedicat-o bunicii mele, dar sunt convinsă că în acest cântec se regăsesc românii care au plecat și au lăsat pe cineva acasă, printre care și pe bunicuțe și bunicuți. Mulți dintre noi au fost crescuți de bunici. Atât cei din țară, cât și cei plecați în străinătate, cred că se regăsesc în versurile acestui cântec.

YouTube Andreea Haisan

Ce mesaj aveți pentru românii din Spania și străinătate?

Nineta Popa: Le urez sănătate din toată inima, să le dea Dumnezeu putere de muncă și să poată să se întoarcă acasă la familie cât mai repede, la problemele noastre din țară posibil să mai stea prin Spania și prin alte țări, dar să se simtă împăcați și împliniți cu alegerile și viața lor. Trăiți viața din plin, orice zi poate fi ultima!

Andreea Haisan: Le adresez îndemnul să se bucure, indiferent că sunt aici în Spania pentru o perioadă temporară sau mai îndelungată, fiecare alege unde vrea să trăiască, acolo unde se simt ei mai bine, oriunde ar fi, dar să nu uite să fie fericiți! Plecați sau nu în străinătate, să nu uite să fie fericiți! Să se bucure de viață și de alegerile lor. Bucurați-vă de viață pentru că e scurtă, bucurați-vă de oamenii buni din jurul vostru! Acest mesaj îl transmit și prin noua mea piesă lansată la Radio Românul, denumită „Viața-i dată-n dar” pentru care mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat, dar și Orchestrei „Mugurel” din Chișinău.

De la nivelul redacțiilor ziarului El Rumano și Radio Românul, vă mulțumim pentru acest interviu emoționant și deosebit, vă dorim multă sănătate și mult succes în tot ce v-ați propus și să ne revedem, să ne reauzim cu bine!

Credit Foto: Periodico El Rumano și Radio Românul