Ce simbolizează înflorirea cireşilor în cultura japoneză?

Cireşii au înflorit şi, în pofida avertizărilor legate de noul coronavirus, japonezii au ieşit în număr mare în aer liber pentru a admira spectacolul uluitor oferit de florile albe şi roz ale acestor arbori, mulţi dintre aceştia participând chiar la tradiţionalul picnic organizat cu această ocazie, puternic descurajat în acest an de către autorităţile locale, informează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din decembrie ...
Electroputere Craiova se va închide în luna decembrie, când ultimii angajaţi vor finaliza cea din urmă comandă - reparaţia unui ...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu va participa la o dezbatere cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă (PSD), pentru că ...

Săptămâna trecută, Agenţia de meteorologie japoneze (JMA), care monitorizează cu atenţie evoluţia florilor de cireş, a declarat deschis sezonul de înflorire în Tokyo. Semnalul de deschidere a sezonului florilor de cireş nu a fost dat niciodată atât de devreme în întreaga istorie a acestor statistici florale, care au debutat în 1953.

Ramurile goale ale acestor arbori din parcuri, grădinile templelor, curţile şcolilor şi de pe bulevarde s-au umplut dintr-o dată de flori, într-o veritabilă explozie pastelată, marcând debutul „hanani”, obiceiul japonez de a contempla frumuseţea florilor de cireş proaspăt deschise.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Zeci de mii de niponi, din care mulţi purtau măşti sanitare, aşa cum se întâmplă în fiecare primăvară în Japonia din cauza alergiilor la polen, s-au reunit weekendul trecut în parcuri şi pe alei, fotografiindu-se în faţa arborilor sau încercând să realizeze fotografii artistice cu aceste inflorescenţe.

Aproximativ 800 de cireşi se află deja în plină perioadă de înflorire în parcul Ueno din Tokyo, care găzduieşte de regulă picnicuri de primăvară, copios stropite cu alcool şi organizate în familie, între prieteni sau colegi de birou.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Pe ambele laturi ale aleii principale au fost instalate în acest an cordoane de securitate pe care erau montate afişe cu textul „zonă fără picnic”.

În cartierul Ichigaya, pe o lungă alee pietonală presărată cu cireşi de-a lungul unui canal, o pancartă îi invita pe pietoni „să se abţină să consume alimente şi băutură” sub cireşii înfloriţi.

Acelaşi panou îi invită pe trecători „să nu uite să poarte măşti sanitare în timp ce vorbesc şi se plimbă”. La mică distanţă, mai multe femei tinere, toate fără mască, participau nepăsătoare la un picnic organizat sub aceşti arbori.

În parcul Ueno, mai multe megafoane difuzau mesaje care avertizau vizitatorii, sfătuindu-i să evite adunările.

Deşi marile picnicuri organizate de companiile din Tokyo au lipsit în acest sezon, numeroase grupuri mici de niponi, dar şi cupluri care stăteau pe iarbă la o distanţă extrem de mică, puteau fi zărite în parc.

Înflorirea cireşilor simbolizează în cultura japoneză fragilitatea vieţii, caracterul efemer al existenţei. Florile lor rămân complet deschise doar o săptămână, înainte ca petalele lor să cadă, iar frunzele verzi să le îmbrace coroanele.

Fenomenul este însoţit şi de obţinerea unor venituri considerabile de către magazine şi restaurante, care propun clienţilor lor preparate şi produse cu tematică inspirată din culoarea delicatelor flori de cireş. Numeroşi turişti îşi planifică vacanţele în funcţie de prognozele ce vizează deschiderea florilor de cireş.

Însă pandemia de coronavirus a bulversat tradiţiile nipone, în Japonia fiind confirmate peste 1.000 de cazuri de infectare şi 41 de decese. Numeroase şcoli au fost închise şi marile companii le-au cerut angajaţilor să lucreze de acasă.

Cercetătorii de la Universitatea Kansai din vestul Japoniei prevăd o scădere cu aproape 40% a cifrei de afaceri a activităţilor economice asociate festivităţilor organizate cu ocazia „hanami” în acest an în întregul arhipelag nipon.

Sursa: www.agerpres.ro

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.