Eveniment „Învățământul dual și vocațional în România – forța necunoscută a succesului firmelor”

eveniment-invatamantul-dual-si-vocational-in-romania-forta-necunoscuta-a-succesului-firmelorÎn data de 7 septembrie 2016, în cadrul Centrului USH Pro Business a fost găzduit un eveniment important din seria celor dedicate învățământului dual cu tema „Învățământul dual și vocațional în România – forța necunoscută a succesului firmelor”, în cadrul programului Joint Business SupportProgram de susținere a operatorilor economici”, se arată într-un comunicat de presă.

Seminarul a vizat și invățământul vocațional, care conform  ISCED (International Standard Classification of Education), este tipul de educație ce are ca scop dobândirea de aptitudini practice și know how-ul necesare pentru angajarea ulterioară în câmpul muncii,  pentru a practica o anumită meserie sau profesie, aducând în atenția participanților oportunități  legate  de  acest  domeniu, fapt ce va oferi șansa de a dezvolta proiecte de învățământ dual cu beneficii clare atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru instituțiile de învățământ din România.

Scopul acestui eveniment a fost de a pune în  legătură nevoile mediului de afaceri cu oferta educațională, dar și de a identifica proiecte în care USH Pro Business va oferi soluții de dezvoltare.

În urma discuțiilor s-au desprins următoarele concluzii:

  • la nivelul colaborării dintre Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și mediul de afaceri nu există o corelare privind traseele curriculare și o flexibilitate care să permită dezvoltarea mai multor specializări și crearea unor noi profesii propuse de agenții economici. În acest sens, Universitatea “Spiru Haret” a înființat Colegiul Postliceal, cu mai multe specializări (sanitar, media ș.a.) venind în întâmpinarea nevoilor angajatorilor, identificând cerințele pe piața muncii;
  • avantajele învățământului dual sunt: scurtarea timpului de formare profesională și asigurarea unui standard calitativ care să permită inserția rapidă și sigură pe piața muncii, cunoscut fiind faptul că școala se află într-un proces de reformare;
  • centrul USH Pro Business își propune să ofere servicii eficiente către mediul de afaceri prin intermediul acestui tip de învățământ, pornind de la realitatea că viitorul aparține învățământului dual;
  • un exemplu de bună practică a fost oferit de Școala Profesională Germană Kronstadt care a reușit să aplice cu succes un model de excelență al învățământului profesional tehnic de formare a tinerilor printr-un parteneriat cu mediul de afaceri din Brașov și entitățile locale. Prin acesta s-a reușit valorizarea meseriei și pregătirii profesionale, precum și creșterea calității absolvenților, transformând percepția negativă a învățământului profesional într-una pozitivă și extrem de atractivă;
  • o mare parte a antreprenorilor nu înțeleg ce înseamnă învățământul dual și avantajele oferite de resursa umană calificată conform cerințelor și culturii organizaționale proprii, din această cauză nu investesc în această formă alternativă.

În acest sens, s-a convenit ca cei interesați de subiectul evenimentului să se adreseze doamnei Mădălina-Teodora Andrei, email: madalina.andrei@ushprobusiness.ro, se mai arată în comunicatul citat.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!