Harghita: Salvamontiştii dau ”spre adopţie” primăriilor traseele turistice reabilitate

Salvamontiştii harghiteni dau ”spre adopţie” primăriilor şi asociaţiilor de turism traseele turistice reabilitate sau nou realizate, pentru ca acestea să aibă grijă de ele, a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs.

Citește Ultimele Știri

La 17 ianuarie 2019, a avut loc, la Reprezentanța Comisiei Europene din Madrid, evenimentul de deschidere a Președinției locale a ...
Citește Mai Mult
Pe 20 ianuarie 2019, a avut loc cel mai important eveniment dedicat sectorului românesc de construcții și amenajări (reforme) de pe ...
Citește Mai Mult
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că sindicatele taximetriştilor ...
Citește Mai Mult

Reprezentantul Salvaspeo a spus că lungimea traseelor reabilitate sau nou înfiinţate a depăşit 2.000 de kilometri şi este foarte greu pentru salvatorii montani să se îngrijească de fiecare. Drept urmare, salvatorii montani au recurs, în premieră, la o soluţie inedită – au realizat două trasee în zona Cristuru Secuiesc, după care le-au dat „spre adopţie” reprezentanţilor primăriei şi unei asociaţii de turism din zonă.

În acest fel, a spus Fekete Örs, salvamontiştii se asigură că cineva are grijă de ele, le parcurge periodic pentru a vedea dacă e nevoie de stâlpi sau marcaje noi şi, dacă se impune, reabilitarea se va face tot în colaborare cu Salvamont.

Potrivit sursei citate, se doreşte ca această soluţie să fie aplicată şi în alte zone ale judeţului, în condiţiile în care salvamontiştii nu pot ajunge peste tot şi este greu să poţi avea grijă de toate traseele reabilitate în ultimii ani.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

„Vrem să continuăm cu acest proiect, să avem parteneriate cu diverse asociaţii şi primării, pentru că noi nu putem fi peste tot. Dacă avem parteneriate, ştim că cineva se ocupă de trasee în zona respectivă, iar noi ţinem legătura permanent cu ei şi îi ajutăm atunci când este nevoie”, a spus Fekete Örs.

El a menţionat că, în acest an, salvatorii montani din Harghita au realizat sau reabilitat aproximativ 250 de kilometri de trasee montane.

În premieră s-au realizat şi două trasee de noapte, către Piatra Singuratică, acestea fiind marcate cu vopsea reflectorizantă. Fekete Örs a precizat că zona este foarte frecventată de turişti şi s-a impus acest lucru, existând intenţia să se realizeze şi alte marcaje de noapte în mai multe zone ale judeţului.

Consiliul Judeţean Harghita a demarat, încă din anul 2010, programul „Turism Montan în siguranţă”, în cadrul căruia s-au reabilitat, în fiecare an, sute de kilometri de trasee turistice şi au fost amenajate altele noi. Salvamontiştii şi partenerii lor au curăţat traseele, au refăcut marcajele vechi sau au montat unele noi, au realizat harta şi fişa traseului, au montat refugii montane.

Din cei peste 2.000 de kilometri de trasee turistice marcate, 1.500 sunt digitalizaţi, toate informaţiile fiind accesibile pe site Serviciului de Salvamont Salvaspeo Harghita.

Foto: pixabay.com