Invitație pentru românii din Spania la spectacolul Planeta Viselor Pierdute, Centro Párraga (Murcia)

Spectacolul Planeta Viselor Pierdute, regizat de Marina Hanganu​, Ion Mircioagă (RO) și Javier Galindo (ES), co-producția mult-așteptată a Teatrului „George Ciprian” din Buzău și a Universității Catolice „San Antonio” din Murcia, invită românii din Spania să participe la reprezentațiile din 27, 28, 29 și 30 septembrie​, de la orele 11 AM sau 7 PM, de la Centro Párraga din Murcia, se anunță într-un comunicat de presă.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Premierul spaniol Pedro Sanchez a cerut sâmbătă Uniunii Europene să ofere ''unită'' un răspuns economic şi social comun în faţa ...
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă, 28 martie 2020, suspendarea oricărei activităţi economice neesenţiale timp de cel puţin două ...
Vineri, la ora Romei 18.00, papa Francisc a prezidat un moment excepțional de rugăciune pe esplanada bazilicii San Pietro în ...

Pe lângă tratarea problematicii familiilor de români separate de fenomenul migrației, ineditul spectacolului este dat de faptul că se va juca simultan pe scena din Murcia și
pe cea a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, folosind o tehnologie de ultima oră.
Pe cei care nu pot ajunge în luna septembrie, îi așteptăm la spectacolele următoare: 12 noiembrie (de la ora 7:00 PM) sau 13, 14 și 15 noiembrie (de la ora 11:00 AM), tot în sala studio de la Centro Párraga, Murcia, Spania.

De asemenea, pe cei care nu pot să participe fizic la reprezentațiile Planetei Viselor Pierdute, îi invităm să ne urmărească în transmisiunea live de pe 29 septembrie, ora 7:00 PM (ora Spaniei)​, pe pagina noastră: Facebook.com/teleencounters.​


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

„Planeta Viselor Pierdute” spune povestea unei familii despărțite de fenomenul migrației. Pentru a-și putea întreține familia, Carmen a plecat în Spania, iar soțul ei, George, și fiica lor de șapte ani, Betty, au rămas în Buzău. De-a lungul celor aproximativ 90 de minute, spectatorii vor parcurge mai mult de o decadă din viața personajelor principale, cu visele, așteptările sau decepțiile inevitabile, într-o lume în care distanța de celălalt devine tot mai mediată de tehnologie.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Un subiect sensibil, tratat într-o manieră transnațională, care discută rolul pe care tehnologia îl joacă în viețile acestor familii, o componentă insuficient cercetată până în acest moment, dat fiind timpul relativ scurt al evoluției sale.

„Spectacolul este inspirat de interviurile cu emigranți români din Spania și familii rămase acasă, dar nu reprezintă o poveste reală. Interviurile doar ne-au oferit o matrice de lucru, o frescă (desigur, parțială) a realităților migrației și ne-au stimulat imaginația. Povestea noastră și forma tehnologizată pe care o îmbracă sunt strâns legate structural și conceptual și își propun să transmită emoție. Acest tip de spectacol telematic este de trei ori mai riscant decât teatrul obișnuit! Vorbim de două spectacole într-unul singur, de două narațiuni de pe „planete” diferite, aduse împreună de firul magic, dar încă fragil, al tehnologiei”, spune Marina Hanganu​, co-regizorul și directorul artistic al proiectului. „Vrem să punem în discuție destinul familiei într-o vreme în care distanțele de mii de kilometri dintre frate și soră, tată și fiică amenință să se banalizeze. Spectacolul nostru mă pasionează și fiindcă una dintre teme e felul în care ușurința comunicării influențează relațiile dintre oameni”, spune Ion Mircioagă​, co-regizor al spectacolului.

Planeta Viselor Pierdute
text de Ion Mircioagă și Marina Hanganu
Cu: Andreea Darie, Ruxandra Oancea, Radu Solcanu,Tony Blaya, Ana Polo
regia: Marina Hanganu, Ion Mircioagă (RO), Javier Galindo (ES)
scenografia: Alexandra Constantin
multimedia: Mindscape Studio
ilustrația muzicală: Marina Hanganu
Proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Realizat cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Lider: Teatrul „George Ciprian” Buzău (RO)
Parteneri: Universidad Católica San Antonio de Murcia (ES) și
Municipio de Lousada (PT).

Foto: Teleencounters / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.