Ion Țiriac, cel mai bogat român, cu o avere de 1,7-1,8 miliarde de euro (Top Capital)

Ion Țiriac se află și în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziție a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creștere cu 7,6% față de anul anterior, potrivit unui comunicat al revistei Capital, preluat de AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

Expoziția fotografică „Delta Salvaje”, semnată de fotograful român Dan Dinu, și-a început, la 18 septembrie, itineranța în Spania la Ciudad ...
Valencia, 18 septembrie 2026 – Cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Film Românesc de la Valencia a debutat miercuri, ...

Pe locul doi se află frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cu 1,1-1,2 miliarde de euro, față de 920-950 milioane de euro anul trecut. Urmează patronul RCS&RDS, Zoltan Teszari, cu 550 — 570 milioane de euro (față de 500-520 milioane de euro anul trecut), și Ioan Niculae, cu o avere de 500-600 milioane de euro (600-700 milioane de euro anul trecut).

„Creșterea economică de anul trecut și din 2017 se vede și în averea cumulată a antreprenorilor români prezenți în Top 300 Capital. Potrivit celei de-a XVI-a ediții a Top 300 Cei mai bogați români, cel mai longeviv și concludent barometru al mediului de afaceri autohton, averea totală a ajuns la valoarea 23,05 miliarde de euro, cu 6,2% mai mare față de nivelul înregistrat în ediția precedentă”, spun realizatorii clasamentului.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Averea minimă pentru intrarea în ‘clubul elitei’ românești a crescut față de ediția precedentă, de la 20-21 milioane de euro la 20-22 milioane de euro. Pragul acesta a fost depășit în premieră de 22 de persoane sau familii cu afaceri în creștere. Totodată, 5 foști membri ai clubului Top 300 au demonstrat în ultimii ani că și-au redresat businessurile și au revenit în lumina reflectoarelor.

Față de ediția precedentă a clasamentului, au intervenit modificări și la profilul milionarului prezent în Top 300. Pe scurt, acesta arată așa: are 56 de ani, este bărbat, cu o avere medie de aproape 77 milioane de euro și are businessuri în București.

Din regiunea București-Ilfov sunt 113 milionari, cu o avere însumată de 10,76 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 46,7% din averea celor 300 cei mai bogați români.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



Sectoarele economice în care afacerile antreprenorilor prezenți în ediția din acest an a clasamentului au cunoscut o evoluție semnificativă au fost: comerțul, industria, transporturile și sectorul agricol.

„Dacă vă întrebați de cât timp ar avea nevoie un angajat cu salariul mediu net să intre în Top 300 Capital, ar trebui să stiți că sunt necesari 3.387 de ani. Dar pentru cel mai bine plătit fotbalist din lume — Lionel Messi, care câștigă 500.000 de euro săptămânal, ar fi necesar doar un singur an. Dacă includem și bonusurile, atunci e nevoie de doar jumătate de an. În același timp, în tenis, cea mai bună jucătoare la ora actuală a avut nevoie de câțiva ani buni pentru a reuși perfomanța de a ocupa ultimul loc din Top 300 Cei mai bogați români”, se mai arată în comunicat.

La calcularea averilor, Capital a ținut cont de valoarea participațiilor în companii. Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiți pentru fiecare industrie, actualizați în funcție de valorile de piață confirmate în cazul realizării unor tranzacții recente în domeniile respective (multiplicatorii au fost furnizați de Deloitte România). S-a ținut cont și de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde au existat informații) și bunurile imobile (terenuri, clădiri) deținute de milionari și de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum și conturile bancare.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Delta Salvaje frumusețea Deltei Dunării, expoziție fotografică la Ciudad Real-1

„Delta Salvaje” – frumusețea Deltei Dunării, expoziție fotografică la Ciudad Real

Expoziția fotografică „Delta Salvaje”, semnată de fotograful român Dan Dinu, și-a început, la 18 septembrie, itineranța în Spania la Ciudad ...
Festivalul de Film Românesc de la Valencia a ajuns la cea de-a XI-a ediție

Festivalul de Film Românesc de la Valencia a ajuns la cea de-a XI-a ediție

Valencia, 18 septembrie 2026 – Cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Film Românesc de la Valencia a debutat miercuri, ...
Ana Blandiana va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad de Córdoba pentru traiectoria poetică

Ana Blandiana va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad de Córdoba pentru traiectoria poetică

Scriitoarea româncă Ana Blandiana, laureată a Premiului Prințesa de Asturias pentru Litere 2024, va fi distinsă cu Premiul Cosmopoética Ciudad ...
Madrid Concert caritabil cu Horia Brenciu și conferință cu Părintele Dan Damaschin

Madrid: Concert caritabil cu Horia Brenciu și conferință cu Părintele Dan Damaschin

Pe 4 octombrie 2026, comunitatea românească din Spania este invitată la o seară specială de muzică, dialog și solidaritate, organizată ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO