Kovesi: Sunt un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat vineri că este un procuror care a reuşit „să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România” şi a dovedit în activitatea sa profesională că a luptat eficient împotriva corupţiei, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) a inaugurat, vineri, primul spital universitar veterinar de urgenţă din ...
Citește Mai Mult
O persoană din judeţul Alba, care a depus în 2004 cerere de intrare la pensie pentru limită de vârstă, nu ...
Citește Mai Mult
ASTRA este primul muzeu în aer liber din România care va oferi din 2021, vizitatorilor, ochelari de realitate virtuală, cu ...
Citește Mai Mult

Kovesi s-a prezentat vineri dimineaţa la Secţia 18 Poliţie din Bucureşti, în cadrul procedurii de control judiciar.

Întrebată de jurnalişti dacă se află într-o postură „umilitoare”, Kovesi a răspuns: „Sunt un procuror care timp de 24 de ani mi-am făcut treaba. Sunt un procuror care am dovedit că în activitatea mea profesională am luptat cu corupţia într-un mod eficient şi sunt un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România”.

Joi, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

Potrivit unor surse judiciare, Kovesi are mai multe interdicţii, ea neavând voie să părăsească ţara şi să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu poate activa ca procuror la Parchetul General.

Foto: pixabay.com

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!