Liderii Europei au primit la Sibiu cadouri tradiţionale româneşti – linguri de lemn sculptate şi ouă încondeiate

Liderii Europei prezenţi joi la Sibiu la Summitul Partidului Popular European (PPE), ce s-a desfăşurat în Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava, au primit cadou albume despre cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, linguri de lemn sculptate şi ouă încondeiate, a declarat, pentru AGERPRES, directorul muzeului sibian, Ciprian Ştefan.

Citește Ultimele Știri

47% dintre românii care au emigrat vor să se întoarcă în ţară, faţă de 57% în 2017, arată rezultatele unui ...
Citește Mai Mult
Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc la datele de 8, 9, 10 noiembrie (turul I) și 22, 23, 24 ...
Citește Mai Mult
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat vineri, la o întâlnire cu români plecaţi la muncă în străinătate, că la ...
Citește Mai Mult

Participanţii la Summitul PPE au degustat produse tradiţionale locale, printre care şi cunoscuta brânză de Sibiu.

Înainte să părăsească muzeul sibian, oaspeţii străini au primit câte o pungă-cadou care conţine albume despre Muzeul ASTRA, linguri de lemn sculptate şi înfăşurate în şervete de lână şi ouă încondeiate.

„Noi le-am pus în plasa-cadou album cu Muzeul ASTRA, o lingură de lemn, pentru că fiind Regiune Gastronomică Europeană am zis că dăm un mesaj cu lingura asta frumos sculptată cu motive tradiţionale, are valenţe cu Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu, lingura a fost înfăşurată într-un şerveţel care se poate folosi la masă, un şerveţel de lână cum se folosea la mesele câmpeneşti peste tot în judeţul Sibiu şi un ou încondeiat, pentru că oul este peste tot în Europa şi un mesaj legat cu ce înseamnă acest ou încondeiat”, a explicat Ciprian Ştefan.

Directorul muzeului sibian a fost impresionat de „latura umană” a tuturor oficialilor UE.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Summitul Partidului Popular European (PPE) a avut loc, joi dimineaţa, la Sibiu, la reuniune fiind invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedinţii Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Parlamentului European, Antonio Tajani.

Joi în Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava aflată la marginea municipiului Sibiu au fost prezenţi şi peste o sută de meşteşugari din toată ţara, care fac demonstraţii de măiestrie, pentru a marca astfel Ziua Europei, într-o acţiune numită „Europa rurală”.

Muzeul în aer liber este închis vizitatorilor joi, dar se redeschide de vineri. Evenimentul „Europa rurală” este disponibil joi exclusiv participanţilor la Summitul PPE, însă începând de vineri va fi disponibil publicului, odată cu redeschiderea Muzeului ASTRA pentru vizitare cu program normal, până duminică, între orele 08,00-20,00.

„Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafaţă de 96 hectare, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare, iar aleile peste 10 kilometri. Aici se regăsesc peste 300 de clădiri care provin din toate zonele etnografice ale României, iar inventarul pieselor cuprinse în Muzeul ASTRA se ridică la 16.000, multe fiind expuse în interiorul clădirilor monument. Vizitatorii au la dispoziţie două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, un centru de informare turistică, patru parcări, peste 10 kilometri de alei, numeroase locuri de popas, spaţii destinate demonstraţiilor practice şi multe alte elemente menite să le facă şederea cât mai agreabilă.Potrivit statisticilor, Muzeul ASTRA este cel mai mare din Europa ca şi suprafaţă destinată spaţiului expoziţional, din punct de vedere etnografic şi al doilea din lume la acelaşi criteriu”, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii muzeului sibian.

Sibiul este joi capitala politică a Europei, aici având loc şi Summitul UE, în clădirea Primăriei din Piaţa Mare, situată în centrul istoric al oraşului.

Foto: presidency.ro