Locuitorii din Ibiza nu mai găsesc locuințe, din cauza numărului mare de turiști

Gabriel Alberto Andrade trăiește de un an într-o camionetă pentru că nu își permite să plătească chiria unei locuințe în Ibiza, unde prețurile au explodat în urma afluxului de turiști, informează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Întâlnire informativă cu organizații despre proiectul Start-Up Diaspora: "Acasă Plus - Antreprenori pentru Sustenabilitate" SC Global Commercium Development SRL (din ...
Sportivul Dorel Nacou, în vârstă de 45 de ani, legitimat la secția de yachting a Clubului Nautic Român, din Constanța, ...
Expoziția ''Aurul și argintul antic al României'', care cuprinde și Cloșca cu puii de aur și brățările dacice, poate fi ...

„Nu este ușor să trăiești într-o camionetă, dar chiriile au luat-o razna. Este imposibil să plătești”, exclamă Andrade, un argentinian de 47 de ani care locuiește pe această insulă din arhipelagul Baleare din 2000. În urmă cu nouă ani, 400 de euro pe lună îi erau de ajuns pentru a închiria o casă, astăzi cu banii ăștia abia poate închiria o cameră.

Numărul de vizitatori în Ibiza, o mică insulă cu doar 142.000 de locuitori, s-a dublat de la 1,7 milioane în 2010, la trei milioane în 2016. Cererea mare de locuri de cazare a înmulțit închirierile sezoniere de apartamente, majoritatea ilegale, ceea ce a alimentat creșterea prețului chiriilor, astfel că în prezent este greu să găsești o cameră pentru mai puțin de 600 de euro.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


O organizație a persoanelor afectate de prețurile mari la chirii (‘Afectados por los Alquileres’) denunță de mai multe luni existența unor oferte abuzive, precum: 500 de euro pe lună pentru a locui pe balcon, 300 de euro pentru o saltea, preț care nu include însă baia, 2.100 de euro pentru o mică rulotă.

Situația se agravează în perioada de vârf a sezonului, când populația insulei se triplează și este nevoie de muncitori sezonieri în industria turismului și alte sectoare precum cel medical. Din cauza imposibilității de a găsi o locuință cu prețuri accesibile, principalul spital din Ibiza, Can Misses Hospital, a fost nevoit să renoveze un etaj care nu era folosit pentru a putea caza muncitorii săi sezonieri.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Ironic, din cauza creșterii numărului de vizitatori sectorul turistic are dificultăți în a găsi muncitorii sezonieri de care au nevoie dacă nu oferă și locuri de cazare. „În luna mai primeam 10-12 CV-uri pe zi de la cei care voiau să vină să muncească pe timpul verii. În prezent, primesc doar unul sau două”, susține Joan Riera, proprietarul restaurantului Can Alfredo, care a fost nevoit să angajeze doar localnici.

„Am pervertit sistemul”, recunoaște Lucas Prats, președintele unei organizații de promovare turistică. Înainte „erau clădiri de locuit și zone turistice. Acum totul este pentru turism”, a adăugat Prats.

În replică, parlamentul regional a adoptat, în luna iulie, o lege care interzice utilizarea apartamentelor pentru turiști fără o autorizație și, de asemenea, a limitat la 623.000 numărul de vizitatori care pot sta în hoteluri sau structurile de cazare turistică, intenția fiind reducerea acestei cifre la 500.000 în câțiva ani.

Obiectivul autorităților este să evite apariția unor atitudini ostile în rândul localnicilor față de turism, o activitate economică importantă pentru Ibiza, o insulă odată săracă care se baza pe pescuit și agricultură înainte de a deveni o atracție turistică în anii 1960.

„În Ibiza, toată lumea, fără excepție, trăiește din turism. Dar trebuie să ajungem la o situație în care turismul și rezidenții coexistă normal”, este de părere Lucas Prats.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.