Marea Britanie: Comisia de anchetă privind abuzuri sexuale împotriva copiilor începe audierile publice

Comisia independentă de anchetă cu privire la abuzuri sexuale comise împotriva minorilor în Anglia și Țara Galilor va desfășura luni prima audiere publică, cu cazurile unor copii britanici trimiși în Australia între 1945 și 1974, transmite BBC News, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Comisia Europeană a avertizat miercuri într-un raport asupra riscurilor în creştere ale atacurilor cibernetice comise de entităţi susţinute de guverne, ...
Citește Mai Mult
Comisia Europeană a propus un buget pe termen lung echivalent cu 1,114% din Venitul Naţional Brut (VNB) al UE-27, se ...
Citește Mai Mult
Don Felipe saluda a la Bandera Nacional durante la revista a la agrupación de la Guardia Real que rendía honores ...
Citește Mai Mult

Comisia va investiga reclamații în care sunt vizate consilii locale, organizații religioase, armata, alte instituții publice și private. Înființată în 2014 de ministrul de interne de atunci, Theresa May, actual premier, ancheta a fost minată de controverse și se află acum la cel de-al patrulea președinte.

Între 7.000 și 10.000 de copii britanici din familii sărace și din sistemul de asistență socială au fost trimiși în Australia după Al Doilea Război Mondial.

Copiii au fost selectați de instituții religioase atât ale Bisericii Anglicane, cât și ale Bisericii catolice, sau de asociații caritabile, care au dorit să le ofere o viață mai bună.

Cu toate acestea, mulți dintre minori au suferit abuzuri psihice și fizice în case de copii și în așa-numite ‘ferme școlare’ conduse de ordine religioase și organizații caritabile.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Potrivit BBC, mărturiile vor arăta că amploarea abuzurilor sexuale a fost mult mai mare decât se credea inițial.

În 2009, guvernul australian a prezentat scuze pentru cruzimile la care au fost supuși copiii imigranți. Un gest similar a făcut și Marea Britanie în 2010. Un fond de 6 milioane de lire sterline pentru reîntregirea familiilor a fost creat pentru a le permite imigranților să se deplaseze în Marea Britanie, iar guvernul are acum în vedere suplimentarea lui.

Ancheta independentă a fost înființată după decesul unui cunoscut prezentator muzical de radio și televiziune, Jimmy Saville, în 2011, când sute de persoane au dezvăluit public că, în copilărie, au fost abuzați sexual de acesta.

În atenție au intrat apoi agresiuni sexuale întâmplate în școli, case de copii și instituții din sistemul de sănătate, ca și reclamații privind cazuri neanchetate corespunzător de poliție și procurori.

Foto: AGERPRES