Mihai Fifor, de Ziua Drapelului Naţional: O zi pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o poarte în suflet

Ziua Drapelului este o zi pe care o s-o marcăm întotdeauna şi pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o poarte în suflet, a declarat, marţi, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, prezent la ceremonia de înălţare a Drapelului Naţional al României în Piaţa Tricolorului din Bucureşti, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii decembrie ...
Citește Mai Mult
Comisia Europeană a aplicat două amenzi, în valoare totală de 1,07 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari), băncilor Barclays, ...
Citește Mai Mult
Banca Centrală Europeană a trimis recent o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în care atrage atenţia că autorităţile naţionale ...
Citește Mai Mult

„Nu e onoare mai mare decât să juri credinţă patriei tale sub culorile Drapelului şi să nu uiţi niciun moment că ai depus un jurământ de onoare şi de credinţă oriunde te-ar purta paşii şi în orice tip de misiune. Într-o astfel de zi nu pot decât să mă gândesc la militarii români aflaţi în teatrele de operaţii, la familiile lor, la veteranii Armatei Române, oameni care n-au precupeţit niciodată vreun efort pentru patria lor, neuitând vreodată că au depus un jurământ sub Drapelul patriei. Este o zi importantă, o zi pe care o s-o marcăm întotdeauna şi pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o poarte în suflet”, a spus Mihai Fifor.

Steagul României a fost adus în Piaţa Tricolorului, unde a fost binecuvântat de un preot militar şi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional interpretat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, militari, răniţi şi urmaşi ai personalului Armatei decedat în acţiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Ceremonia a fost organizată de Ministerul Apărării, în colaborare cu Instituţia Prefectului şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Militarii din garnizoanele din ţară participă marţi la ceremoniile publice organizate de Ziua Drapelului de către autorităţile publice locale.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 26 iunie.

Foto: Poliţia de Frontieră Română / Facebook