Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: Gala ”100 pentru Centenar”, organizată pe 16 mai, la Bruxelles

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) organizează în premieră Gala „100 pentru Centenar” prin care 10 români de succes, adevărate modele de conduită și implicare în păstrarea și promovarea identități românești peste hotare, din 10 țări cu comunități semnificative de români, vor primi distincții simbolice din partea Guvernului României, informeazã Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Citește Ultimele Știri

Echipa României a urcat pe primul loc în clasamentul intermediar al competiţiei European Cyber Security Challenge 2019, acumulând 7.432 de ...
Citește Mai Mult
The New York Times Magazine, suplimentul duminical al cotidianului american The New York Times, dedică prima pagină a ediţiei sale ...
Citește Mai Mult
Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...
Citește Mai Mult

Lansarea proiectului are loc în data de 16 mai a.c. la Hôtel de Ville – Grand-Place de Bruxelles, în Belgia, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a membrilor misiunii diplomatice a României de la Bruxelles, a reprezentanților mediului asociativ românesc din teritoriu, a mass-media în limba română, a autorităților locale, precum și a tuturor românilor interesați să participe la activitate.

Evenimentul este primul din seria celor aflate pe agenda MRP, urmând a fi replicat și în : Statele Unite ale Americii (Washington), Portugalia (Lisabona), Franța (Paris), Italia (Roma), Spania (Madrid), Grecia (Atena), Germania (Berlin), Marea Britanie (Londra) și Israel (Ierusalim).

Tot ca parte a promovării valorilor românești, în cadrul deplasării în Belgia, ministrul Natalia-Elena Intotero va lua parte și la Ziua Costumului Popular Românesc marcată în acest an într-un mod cu totul deosebit. În vederea celebrării unicității tradițiilor românești, Primăria Bruxelles-ului a dispus ca celebra statuetă Manneken Pis, una dintre atracțiile turistice ale Capitalei Belgiei, să fie îmbrăcată în costum național românesc, mai precis în cel de călușar.

Foto: Arhivă MRP

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!