Muzeul Naţional „Centrul de Arte Regina Sofia”, muzeul naţional al Spaniei dedicat artei

Muzeul Naţional „Centrul de Arte Regina Sofia” (Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia) este muzeul naţional al Spaniei dedicat artei din secolul al XX-lea. Se află în Madrid, la adresa Calle Santa Isabel 52, în apropiere de gara şi staţia de metrou Atocha, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Reprezentanţii PSD Spania solicită demisia Gabrielei Firea din funcţiile pe care le deţine în partid, acuzând faptul că primarul general ...
Citește Mai Mult
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi primarul oraşului Madrid, Manuela Carmena Castrillo, au stabilit miercuri crearea de grupuri comune ...
Citește Mai Mult
Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România este sărbătorită la data de 16 noiembrie, informeazã AGERPRES. Citește Ultimele Știri La 16 ...
Citește Mai Mult

Este numit astfel în onoarea Sofiei Margarita Victoria Federica, fiica regelui Paul I al Greciei, soţie a regelui Juan Carlos I al Spaniei şi regină a Spaniei între 22 noiembrie 1975 şi 19 iunie 2014.

Clădirea ce găzduieşte instituţia de cultură are o istorie îndelungată, funcţionând ca spital de la începutul secolului al XVIII-lea până în 1969. Renovările au început în 1980, nouă ani mai târziu faţada fiind radical schimbată odată cu alipirea a trei lifturi de sticlă, iniţiativă a arhitectului britanic Ian Ritchie. În forma actuală, muzeul a fost inaugurat la 10 septembrie 1992.

Colecţiile permanente ale muzeului sunt dedicate aproape în exclusivitate artiştilor spanioli, principala atracţie fiind lucrările semnate de Pablo Picasso şi Salvador Dali. Aici este expusă impresionanta pictură „Guernica” a lui Picasso, dedicată oraşului basc omonim, bombardat în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), potrivit guernica.museoreinasofia.es.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Printre alţi artişti spanioli cu lucrări expuse la Muzeul Naţional Regina Sofia se numără Joan Miro, Pablo Gargallo, Juan Gris şi Antoni Tapies. Dintre cei străini pot fi enumeraţi Francis Bacon, Georges Braque, Max Ernst şi Paul Klee.

Foto: Museo Reina Sofía / Facebook