Muzeul Picasso din Barcelona (Museu Picasso), primul din lume dedicat artistului plastic spaniol Pablo Picasso

Muzeul Picasso din Barcelona (Museu Picasso) este găzduit de cinci palate medievale aflate în cartierul gotic al Barcelonei (Barri Gotic), informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre – Florin Manole, a avut în 2 iulie 2025 o întrevedere bilaterală ...
Visita a la Zona de Operaciones en Rumanía y al Contingente de Eslovaquia Su Majestad el Rey realiza una visita ...
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut marți, 10 iunie 2025, o alocuțiune în cadrul vizitei la Centrul de Instruire Întrunită ...

Muzeul a fost inaugurat la 9 martie 1963, fiind primul din lume dedicat artistului plastic spaniol Pablo Picasso (1881-1973) şi, totodată, singurul înfiinţat în timpul vieţii acestuia.

Ideea creării instituţiei culturale i-a aparţinut lui Jaime Sebartes (1881-1968), bun prieten şi secretar al lui Picasso, cel care a şi donat muzeului 574 de opere de artă dăruite de Picasso.

În prezent, colecţia permanentă a Muzeului Picasso din Barcelona cuprinde 4.251 de lucrări, în special din anii de formare ai părintelui cubismului, potrivit http://www.bcn.cat/museupicasso. Printre acestea sunt picturi, desene, ceramică şi gravuri, organizate astfel: primii ani (Malaga, Corunna şi Barcelona, 1890-1897); perioada de ucenicie (Barcelona, Madrid, 1897-1901), „Perioada Albastră” (1901-1904) şi unele lucrări realizate în 1917, în Barcelona. Muzeul deţine doar câteva opere realizate după 1917, excepţia fiind seria de picturi „Las Meninas”, din 1957.

În cadrul Muzeului Picasso din Barcelona funcţionează o bibliotecă cu peste 6.000 de cărţi dedicate vieţii şi operei marelui artist. Pe lângă latura artistică, muzeul încearcă să ilustreze relaţia lui Picasso cu oraşul Barcelona.

Foto: Museu Picasso Barcelona / Facebook
[the_ad id=”14304″]