Nataţie: Paul Georgescu a devenit primul român care a înotat 1.600 de metri în apa îngheţată

Sportivul Paul Georgescu a devenit, sâmbătă, primul român care a înotat fără costum de protecţie 1.600 de metri în apa îngheţată, el încheind cursa desfăşurată într-un bazin exterior din cadrul unui club din Capitală în 22 de minute, 43 de secunde şi 19 sutimi, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

BUSINESS SUPPORT LONDRA a avut loc duminică, 5 iunie 2022, ora 10:00, la Hotel Heathrow/Windsor Marriott, Regatul Unit. Și de data ...
Fenomenul ''Piaţa Universităţii'' a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, ...
Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni, conform AGERPRES. ...

Citește Ultimele Știri

BUSINESS SUPPORT LONDRA a avut loc duminică, 5 iunie 2022, ora 10:00, la Hotel Heathrow/Windsor Marriott, Regatul Unit. Și de data ...
Fenomenul ''Piaţa Universităţii'' a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, ...
Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni, conform AGERPRES. ...

În aplauzele a aproximativ 100 de susţinători, fostul poloist a încheiat cursa prin care a obţinut calificarea la Campionatul Mondial de Înot în ape îngheţate de la Murmansk (Rusia), competiţie care se va desfăşura în perioada 14 – 17 martie 2019.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


 

Sursa foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

„Am ţinut foarte mult să fac această probă în România pentru ca aceşti copii să mă poată vedea. În toate cursele există o barieră pe care trebuie să o depăşeşti. Astăzi am pierdut numărătoarea lungimilor de bazin, dar cu toate astea am încercat să stau într-o stare de confort pe care o am în timpul antrenamentelor. De durut, nu doare nimic într-o astfel de probă în apă rece pentru că nu mai simţi nimic. Trebuie doar să fii tare mental. După primii 200 de metri nu mai simţi absolut nimic. Poate am început cam tare cursa, dar până la urmă cred că timpul a fost unul bun”, a declarat Paul Georgescu într-o conferinţă de presă desfăşurată la finalul probei.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Fost campion naţional la polo, acum profesor de educaţie fizică şi sport la International British School of Bucharest, Paul Georgescu îşi propune să încheie până în 2020 cele mai dificile 7 maratoane acvatice: Canalul Mânecii – (Franţa – Anglia, 54 km), Strâmtoarea Gibraltar (Spania – Maroc, 30 km), Molokai Channel (Hawaii, 42 km), Catalina Channel (Los Angeles, SUA, 35 km), Strâmtoarea Tsugaru (Japonia, între insulele Honshu şi Hokkaido, 20 km), Strâmtoarea Cook (Noua Zeelandă, 22 km) şi North Channel – (Scoţia – Irlanda, 34,5 km).

„Sper să duc la bun sfârşit acest proiect Ocean’s Seven, adică să închei cele mai dificile şapte maratoane acvatice din lume. Eu consider că încă nu mi-am depăşit limitele, încă sunt în modul standard. Riscuri există tot timpul pentru că nu poţi să te joci cu hipotermia. Cu preparatorul fizic fac înainte de cursă o pregătire, anumite tipuri de respiraţii pentru a creşte pH-ul sângelui. Iar după cursă fac anumite exerciţii prin care încerc să împing sângele spre extremităţi, pentru că în apă rece el se concentrează pe organele vitale”, a explicat sportivul.

 

Sursa foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Prezentă la cursa de 1.600 de metri a lui Paul Georgescu, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern ( FRNPM), Camelia Potec, a declarat: „Aceasta este o performanţă mare pentru România, o performanţă mare pentru Paul. El este un exemplu şi sunt ferm convinsă că vor mai exista sportivi care vor încerca să realizeze astfel de performanţe. De acum încolo nu ne rămâne decât să îi urăm succes lui Paul la Campionatul Mondial”.

Matei Giurcăneanu, secretarul general al FRNPM şi antrenorul lui Paul Georgescu, a afirmat că performanţa înregistrată de elevul său depăşeşte limitele normale ale unui om. „Acum patru ani am început colaborarea cu Paul. Special pentru această probă se antrenează însă de trei luni. Practic niciunul dintre noi nu putem înţelege exact ce a făcut el azi pentru că performanţa lui depăşeşte limitele normale ale unui om. Cel puţin ultimii 400 de metri au foarte grei azi. A înotat 64 de lungimi de bazin, adică 1.600 de metri. Azi apa a avut 3 grade, dar el a înotat la începutul pregătirii şi în apă de 0-0,5 grade. Aşadar această cursă nu a fost despre înot, ci despre puterea minţii. Paul a dovedit că rezistă şi de acum încolo putem vorbi şi despre înot. Această experienţă a lui ne învaţă despre acest sport nou în România. Acum pot estima că Paul va putea încheia cursa de la Campionatul Mondial de 1.000 de metri cu un timp sub 13 minute”, a explicat Giurcăneanu.

Irlandezul Ger Kennedy a fost observatorul Asociaţiei Internaţionale de Înot în Ape Îngheţate (The International Ice Swimming Association) care a omologat rezultatul lui Paul Georgescu. „În numele The International Ice Swimming Association pot să anunţ că Paul Georgescu s-a calificat şi este aşteptat să concureze la Campionatul Mondial de la Murmansk. El este primul sportiv român care va participa la această competiţie specială. Cursa va avea lungimea de 1.000 de metri, dar sunt şi probe de la 50 de metri în sus. La Murmansk temperatura afară va fi de -20 de grade, iar temperatura apei de 0,5 grade”, a declarat Kennedy în conferinţa de presă.

În vârstă de 40 de ani, Paul Georgescu a devenit la 14 septembrie 2016 cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, el înregistrând pe distanţa de 54 km timpul de 13h36′ (timp omologat de The Channel Swimming Association).

În 2019, Georgescu are programate 4 curse: 14-17 martie 2019 – Campionatul Mondial de Înot în ape îngheţate de la Murmansk (Rusia), 9-21 aprilie 2019 – Molokai Channel, Hawaii – 42 km, 9-16 august 2019 – North Channel şi 29 august – 5 septembrie 2019 – prima ştafetă din România care va traversa Canalul Mânecii.

Foto: Paul Georgescu / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

„Serile Acasă la Ambasadă” vernisează expoziţia de pictură şi desen „Bucăţi din suflet” de Roxana Irimia (duminică, 28 octombrie, ora 16-00)

Ambasada României în Regatul Spaniei reia seria de evenimente culturale “Serile Acasă la Ambasadă”, de susţinere a artiştilor şi experţilor ...

Carlos I, rey de Rumanía en el Museo Lázaro Galdiano, Madrid

Carlos I de Rumanía (1839 - 1914) fue el primer rey rumano de la dinastía Hohenzollern-Sigmaringen, elegido, según Mircea Eliade ...

González traslada el apoyo del Parlamento al impulso de las relaciones entre La Rioja y el distrito rumano de Buzău

La Presidenta del Parlamento de La Rioja, Ana Lourdes González, ha mantenido este viernes, 19 de octubre de 2018, un encuentro ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.