Patru morți în incendii în nord-vestul Spaniei; trafic rutier și feroviar, perturbat

Sute de pompieri se luptau cu incendiile, duminică, în nord-vestul Spaniei, acestea provocând moartea a patru persoane și perturbând traficul rutier și feroviar, au indicat autoritățile, preluate de AFP, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

La tasa de cobertura del sistema de protección por desempleo en el mes de febrero ha alcanzado el 64,95%, un ...
Citește Mai Mult
Poluarea aerului s-a redus în zonele urbane din Europa în timpul perioadelor de izolare adoptate pentru combaterea coronavirusului, conform imaginilor ...
Citește Mai Mult
O aeronavă Boeing 737-800 NG a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a fost adaptată pentru a putea importa din China ...
Citește Mai Mult

Circa 350 de pompieri, ajutați de 200 de soldați, încercau să stingă 17 incendii diferite în Galicia, a anunțat guvernul acestei regiuni spaniole, într-un comunicat.

Mai multe dintre aceste incendii au fost declanșate de manieră intenționată, a acuzat șeful guvernului regional din Galicia, Alberto Nunez Feijoo. „Este vorba de incendii voluntare, premeditate, declanșate de persoane care știau ce fac”, a declarat el jurnaliștilor.

Cinci incendii aproape de orașul portuar Vigo au provocat evacuarea unui centru comercial și a unei uzine auto.

„Putem vedea flăcările. Cel mai rău este că nu putem ieși pe stradă, aerul este irespirabil”, a declarat un locuitor din Vigo la televiziunea publică spaniolă TVE.

Traficul feroviar a fost suspendat între Vigo și Barcelona, a anunțat compania publică de cale ferată Renfe. Mai multe drumuri au fost de asemenea închise.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Foto: AGERPRES