Peste 15.000 de oameni de știință lansează un semnal de alarmă cu privire la starea planetei

Mai mult de 15.000 de oameni de știință din 184 de țări au semnat un apel împotriva degradării catastrofale a mediului, într-o inițiativă de o amploare fără precedent, informează Le Monde și Europe1, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

ONG-ul Amnesty International şi-a exprimat preocuparea cu privire la ''folosirea excesivă a forţei şi arestările abuzive'' denunţate în timpul protestelor ...
Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI) doreşte iniţierea unei propuneri legislative privind adoptarea unor măsuri care privesc monitorizarea, raportarea şi răspunderea colectării ...
România va avea un standard voluntar de calitate pentru complexele balneare, care le va permite operatorilor economici de profil să ...

„Punere în gardă pentru omenire: al doilea avertisment”. Aceasta este semnalul de alarmă solemn pe care mai mult de 15.000 de oameni de știință din 184 de țări l-au publicat luni 13 noiembrie în revista BioScience. Biologi, fizicieni, astronomi, chimiști sau agronomi, specialiști în climă sau oceane, zoologie sau pescuit, autorii avertizează împotriva distrugerii rapide a naturii și asupra pericolului de a vedea omenirea împingând ”ecosistemele dincolo de capacitatea lor de a menține firul vieții”.

Textul lor cere factorilor de decizie și responsabililor politici să facă tot posibilul pentru ”a opri distrugerea mediului înconjurător” și a evita agravarea epuizării ”serviciilor” furnizate de natură omenirii. ”Pentru a evita un dezastru pe scară largă și o pierdere catastrofală a biodiversității, omenirea trebuie să adopte o alternativă mai durabilă ecologic decât practica ei este astăzi”.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Amploarea susținerii acestui avertisment reflectă o preocupare în toate disciplinele științelor experimentale. Apelul celor 15.000 de oameni de știință este, până în prezent, textul publicat de o revistă științifică care a adunat cel mai mare număr de semnatari.

Aceasta este a doua oară când „oamenii de știință din lume” transmit un astfel de avertisment omenirii. Primul apel de acest gen, publicat în 1992, după Summitul Pământului de la Rio (Brazilia), a fost aprobat de aproximativ 1.700 de cercetători, între care o sută de laureați cu Nobel. Textul schița încă de atunci un raport neliniștitor privind situația existentă și începea cu următorul avertisment: ”Ființele umane și lumea naturală sunt pe o traiectorie de coliziune”. Ei susțineau că impactul activităților umane asupra naturii ar duce, probabil, la „mari suferințe umane” și la „mutilarea planetei în mod iremediabil”. Acest prim apel nu a fost urmat de efecte. Un sfert de secol mai târziu, traiectoria nu s-a schimbat.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Disponibilitatea apei potabile, defrișările, numărul redus de mamifere, emisiile de gaze cu efect de seră: în legătură cu toate acestea luminile sunt aprinse pe roșu, iar răspunsurile din 1992 sunt dezamăgitoare, cu excepția unor măsuri internaționale luate pentru stabilizarea stratului de ozon în stratosferă, semnalează cei peste 15.000 de oameni de știință.

„În curând, va fi prea târziu pentru a inversa această tendință periculoasă”. „Omenirea nu face ceea ce trebuie făcut urgent pentru a proteja biosfera amenințată”, spun autorii declarației.

„În acest document, noi am analizat evoluția situației în ultimele două decenii și am evaluat răspunsurile umane prin analizarea datelor oficiale existente”, a explicat Thomas Newsom, profesor la Universitatea Deakin din Australia, coautor al declarației. „În curând, va fi prea târziu pentru a inversa această tendință periculoasă”, insistă el, citat de Europe1.

Semnatarii consideră că marea majoritate a amenințărilor identificate anterior se mențin și că „cele mai multe se înrăutățesc”, dar că este încă posibil să inversăm aceste tendințe pentru a permite ecosistemelor să redevină durabile. De 25 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă în lume pentru fiecare persoană a scăzut cu 26%, iar numărul zonelor moarte din oceane a crescut cu 75%.

De asemenea, apelul citează pierderea a aproape 120,4 milioane de hectare de terenuri forestiere transformate în cea mai mare parte în terenuri agricole, precum și creșterea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și a temperaturilor medii globale. Acești oameni de știință consemnează, de asemenea, creșterea cu 35% a populației lumii și reducerea cu 29% a numărului de mamifere, reptile, amfibieni, păsări și pești.

Printre măsurile recomandate, autorii apelului sugerează crearea mai multor rezerve naturale terestre și marine, legi mai puternice împotriva braconajului și restricții mai severe asupra comerțului cu produse ale vieții sălbatice. Pentru a stopa creșterea populației în țările în curs de dezvoltare, ei susțin o mai mare generalizare a planificării familiale și a programelor de educație a femeilor. Semnatarii susțin, de asemenea, măsuri pentru a încuraja un regim alimentar bazat mai mult pe plante și adoptarea pe scară largă a energiilor regenerabile și a altor tehnologii ecologice.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Românce aflate în străinătate, escrocate prin ‘metoda accidentul’; au fost înşelate cu 1.675 de euro

Două românce care locuiesc în Serbia, respectiv în Spania, au fost înşelate prin "metoda accidentul" de persoane care au pretins ...

Văru’ Săndel, mesaj emoționant pe versuri: Fir-ai să fii de Covid, Doamne rău ne-ai mai lovit!

Această pandemie de COVID-19 provocată de coronavirus a întors lumea întreagă pe dos! S-au închis școlile, s-au închis instituțiile publice, ...

VIDEO Orban: Cred că şi după 15 mai cei care vin din zone roşii trebuie să intre în carantină

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Mioveni, că, din punctul său de vedere, ar trebui să se menţină măsurile ...

CONDIȚII DE CĂLĂTORIE SPANIA ȘI RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL

Atenţionare COVID-19 Atenţionare: Consultați AICI rubricile Condiții de călătorie și Alerte de călătorie Începând cu data de 28 aprilie, măsura suspendării ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO