Premierul Dăncilă – întrevedere cu Donald Tusk; a reiterat sprijinul României pentru consolidarea proiectului european

Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Premierul Viorica Dăncilă a reiterat, marţi, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, sprijinul puternic al României pentru consolidarea proiectului european.

Citește Ultimele Știri

Membrii Parohiei Ortodoxe Române din Talavera de la Reina, provincia Toledo - la Castilla-La Mancha, Spania. El día Universal de la IA se ...
Citește Mai Mult
La Guardia Civil busca a Dana Leonte, una joven de 31 años de nacionalidad rumana desaparecida el pasado 12 de junio ...
Citește Mai Mult
Devenit o tradiţie, Festivalul RomânIA Autentică, ajuns la cea de-a patra ediţie, se va desfăşura în ajun de Sânziene, în 23 ...
Citește Mai Mult

În cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă a menţionat, totodată, interesul ca „programul viitoarei preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în primul semestru al anului 2019, să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni”.

„Prim-ministrul a confirmat angajamentul său personal în avansarea procesului de pregătire, arătând că asigurarea condiţiilor necesare exercitării cu profesionalism şi eficienţă a mandatului României la Consiliul UE reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Şeful Executivului a reconfirmat ataşamentul său şi al Guvernului faţă de valorile şi principiile europene. De asemenea, Dăncilă a exprimat deschiderea Guvernului român de a coopera îndeaproape cu preşedintele Consiliului European în gestionarea dosarelor de pe agendă, precum şi pentru organizarea cu succes a Summitului European informal de la Sibiu, privind viitorul Europei, care va avea loc la 9 mai 2019, precizează sursa citată.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat sprijinul României pentru derularea, de o manieră constructivă, a discuţiilor pe tema viitorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii, în beneficiul avansării proiectului european.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Premierul român a subliniat importanţa pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor cu ţările din Parteneriatul Estic.

„În context, a reconfirmat susţinerea fermă a ţării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova şi a pledat pentru continuarea aranjamentului şi sprijinului UE în implementarea procesului de reforme circumscris implementării Acordului de Asociere cu UE”, menţionează Guvernul.

Totodată, premierul a făcut referire la vizita pe care intenţionează să o efectueze săptămâna viitoare la Chişinău.

La rândul său, preşedintele Consiliului European a subliniat deschiderea sa de a lucra îndeaproape cu ţara noastră, inclusiv în perioada preşedinţiei României la Consiliul UE, şi a evidenţiat rolul pe care statele central şi est-europene pot să îl joace în consolidarea proiectului european.

Foto: gov.ro