Președintele Iohannis se întâlnește luni cu oficialități spaniole și discută cu românii din Spania

Președintele-Iohannis-se-întâlnește-luni-cu-oficialități-spaniole-și-discută-cu-românii-din-SpaniaTrimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis efectuează până marți o vizită oficială la Madrid, la invitația Regelui Felipe al VI-lea, ocazie cu care se va întâlni cu oficialități spaniole, dar și cu comunitatea de români din Spania.
Președintele Iohannis va fi primit luni la Palatul Zarzuela, reședința oficială a suveranului, de Regele Felipe al VI-lea, cu care va avea convorbiri oficiale. Ulterior, șeful statului va fi primit la Palatul Moncloa de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu care va avea convorbiri tete-a-tete și oficiale. Cei doi vor susține o declarație comună de presă.
Tot luni președintele Iohannis și soția sa vor participa la dejunul oferit de Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia. La acest dejun oficial vor participa și președintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, președinții Camerei Deputaților, Senatului, Tribunalului Suprem și Tribunalului Constituțional, personalități din mediile politic, economic, academic, cultural, reprezentanți ai comunității române din Spania.
Luni, șeful statului se va întâlni și cu comunitatea de români din Spania, iar marți va fi primit de președintele Senatului spaniol, Pío García-Escudero.
Șeful statului a ajuns duminică la Madrid, din delegație făcând parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.
„Vizita constituie un moment de referință al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind totodată primul contact oficial la nivel de șef de stat între dl. președinte Klaus Iohannis și suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iunie 2014″, arată Administrația Prezidențială.
Aceasta este cea de-a 11 vizită oficială a șefului statului român de la preluarea mandatului.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Mesaj-de-1-Decembrie-Ziua-Națională-a-României

Mesaj de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. La mulți ani, România! La mulți ani, Români!

Uniunea Muncitorilor Români din Spania, alături de Radio Românul și Ziarul El Rumano en España dorește să transmită de Ziua ...
Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

În perioada 13-14 noiembrie 2023, Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a organizat, la Gijón, Reuniunea informală a miniștrilor responsabili ...
Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Un nou bilanț pozitiv al Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în ...
Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Înregistrarea concertului poate fi urmărită aici. Într-o lume adesea divizată, muzica ne oferă ocazia de a găsi un teren comun, unde ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO