România, condamnată definitiv la CEDO în dosarul Mineriada 13-15 iunie 1990

Fenomenul ”Piaţa Universităţii” a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, manifestanţii constituie o baricadă şi se ia hotărârea de a nu părăsi piaţa, informează AGERPRES. 

Citește Ultimele Știri

Jucătoarea română de tenis Georgia Andreea Crăciun a câştigat, duminică, turneul ITF de la Bucureşti, organizat de Ilie Năstase Tennis ...
Citește Mai Mult
Cel mai important eveniment competiţional al comunităţii de golf din România, turneul Theodora PRO AM, dotat cu premii totale în ...
Citește Mai Mult
Federaţia Română de Culturism şi Fitness va găzdui Campionatele Mondiale din anul 2020, după succesul de la Campionatele Europene din ...
Citește Mai Mult

În zilele următoare, manifestaţia din Piaţa Universităţii ia amploare, organizându-se mitinguri de protest, la care participă studenţi, intelectuali, elevi, funcţionari, conduse de Asociaţia ”21 Decembrie”, Alianţa Poporului, Grupul Independent pentru Democraţie şi Liga Studenţilor; se scandează ”Libertate”, ”Timişoara”, ”Cinste lor, eroilor”, ”Jos Iliescu”, ”Jos nomenclatura”, ”Jos comunismul”.

La 25 aprilie 1990, revendicările sunt concentrate într-o declaraţie a manifestanţilor, în care cereau scoaterea în afara legii, la fel ca şi partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcţiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura şi aparatul comunist între 1945-1989, cercetarea tuturor persoanelor care au aparţinut celor două categorii menţionate mai sus şi trimiterea în judecată a celor care se fac vinovaţi de susţinerea regimului distructiv din ţară. În acelaşi timp, se susţinea punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

La 20 mai 1990, au loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale, primele de după evenimentele din decembrie 1989, care au fost câştigate de Ion Iliescu şi FSN.

În ziua alegerilor, Guvernul condus de Petre Roman adresează un apel către manifestanţii din Piaţa Universităţii. Manifestaţia continuă, dar şi greva foamei susţinută de peste 20 de demonstranţi.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Spre sfârşitul lunii mai se lansează tot mai multe apeluri – atât din partea autorităţilor cât şi din partea diverselor organizaţii neguvernamentale – pentru a se renunţa la această formă de protest.

La 7 iunie, manifestanţii din Piaţa Universităţii organizează un marş al tăcerii, în sprijinul greviştilor foamei, pe traseul Piaţa Victoriei – Televiziune. Cu acest prilej se transmite Guvernului un memoriu prin care se propune deschiderea dialogului dintre manifestanţi şi autorităţi.

Negocierile dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai manifestanţilor din 11 iunie sunt considerate eşuate, deşi câţiva dintre greviştii foamei anunţă că renunţă la această formă de protest, atunci când Guvernul va da autorizaţia de înfiinţare a unui post de televiziune independent. Concomitent, în Piaţa Victoriei, se desfăşoară un miting neautorizat, prin care se susţinea necesitatea dialogului cu greviştii foamei.

În jurul orei 21,30 câteva zeci de mii de oameni se aflau pe străzile Capitalei, în principal la Televiziune. Grupuri mari de demonstranţi antiguvernamentali continuau să înconjoare clădirea TV. În centrul Capitalei au fost devastate magazine şi localuri publice. Sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi al S.R.I. sunt atacate şi se declanşează incendii. Din datele furnizate de Ministerul Sănătăţii, până la ora 23.55 au fost spitalizate, în urma incidentelor care au avut loc în Bucureşti, 93 de persoane, din care 4 în stare gravă. S-au înregistrat 4 victime, două prin împuşcare.

Ion Iliescu, preşedintele ales al României, face un apel radiotelevizat: ”Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate”. Mai mult, comunicatul Guvernului vorbeşte despre acte de terorism legionar care trebuie stopate cu fermitate. Emisiunea postului public de televiziune este întreruptă din cauza conflictelor din clădire dintre manifestanţi şi forţele de ordine.

Dimineaţa de 14 iunie este marcată de venirea, la ora 4,30 minute, a două garnituri cu mineri. Ion Iliescu declara: ”am fost surprins să aflu că grupuri de cetăţeni, în special grupuri de muncitori din alte oraşe, printre care şi minerii din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară dar nu aveam cum să o împiedic”.

La ora 6,00, în Piaţa Universităţii erau deja circa 10.000 de mineri, sosiţi în cursul nopţii din toate bazinele carbonifere ale ţării. Minerii s-au organizat în trei puncte principale: în jurul Ministerului de Interne, Casei Centrale a Armatei şi hotelului Intercontinental.

Modul lor de a ”face ordine” s-a concretizat în agresarea fie pe stradă, fie la locul de muncă, a numeroşi studenţi, intelectuali, elevi. Au fost devastate sediile unor partide politice, ale unor organe de presă, a fost atacată Universitatea. Ziarele şi revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada, au fost atacate şi devastate.

Până la ora 6,00, în dimineaţa de 15 iunie, la unităţile sanitare din Capitală s-au prezentat, la camerele de gardă, un număr de 462 de persoane, acuzând diferite traumatisme survenite în timpul evenimentelor din zilele de 13-14 iunie.

După o scurtă discuţie pe care preşedintele Ion Iliescu a avut-o, în jurul orei 15,00, la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Presei, cu liderii minerilor, şi în timpul căreia acesta le-a mulţumit pentru acţiunea lor, a început îmbarcarea minerilor în autobuze şi transportul lor spre Gara de Nord, unde, cu garnituri speciale de tren, vor părăsi Bucureştiul.

Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu şi de ministrul de interne Doru Viorel Ursu a rezultat că în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost arestate 185 de persoane învinuite de infracţiuni precum ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, pătrunderea fără drept în instituţii ale statului, furt calificat în dauna avutului public etc.

Deşi, potrivit datelor oficiale, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, patru dintre ele fiind împuşcate, şi mai multe fiind rănite, asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane. Bilanţul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne, în continuare, incert.

La 17 septembrie 2014, România a fost condamnată definitiv de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) într-un dosar care vizează mineriada din 13-15 iunie 1990. Judecătorii CEDO au considerat că statul român nu a desfăşurat o anchetă rapidă şi eficace în ceea ce priveşte evenimentele de atunci.

La 9 februarie 2015, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus introducerea mai multor instituţii ale statului, printre care Guvern, SRI, Jandarmerie, Parchetul General, ca părţi responsabile civilmente în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii, conform AGERPRES.

„Admite, în parte, cererile formulate având ca obiect introducerea în cauză de părţi responsabile civilmente. Dispune introducerea în cauză a următoarelor părţi responsabile civilmente: statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Român de Informaţii; Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Guvernul României; Jandarmeria Română, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; Ministerul Apărării Naţionale; Ministerul Economiei; Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’; Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului; Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; Societatea Comercială Doosan IMGB SA”, se arată în decizia instanţei.

Aceste instituţii ar putea plăti daune victimelor Mineriadei, în cazul unei decizii a Instanţei supreme.

Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe: Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Petre, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Conform hotărârii luate de preşedintele CPUN, prim-ministrul, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de persoane din conducerea FSN, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi SRI.

Procurorii mai arată că forţele de ordine au făcut uz de armă cu muniţie de război, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 fiind rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume.

Ion Iliescu este acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Foto: Facebook