Românii mai au credite în franci elveţieni?

Portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni.
Dintre aceştia, peste 36.500 au solicitat, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea împrumuturilor, a declarat, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR).
Acesta a precizat, totodată, că din totalul cererilor de conversie sau restructurare a creditelor în franci elveţieni, 15.594 au fost soluţionate, iar 20.000 sunt în lucru. În acest context, un număr de 30.000 de clienţi nu au înaintat băncilor nicio cerere de conversie sau restructurare a creditelor pe care le au în această monedă.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Pieţele bursiere europene au suferit luni cel mai semnificativ declin de la mijlocul lui 2016, pe fondul extinderii numărului de ...
În Italia au fost confirmate 132 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a anunţat duminică, într-un nou bilanţ, şeful ...
Şapte din zece români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar mai bine de o treime dintre ei cheltuiesc între 50 şi ...

 Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.