Săptămâna Limbilor Europene la Madrid

saptamana-limbilor-europene-la-madrid
Între 26 și 30 septembrie 2016, rețeaua locală a institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană, EUNIC Spania, organizează la Madrid prima săptămână dedicată limbilor europene, informează Institutul Cultural Român.
Cu ocazia Zilei europene a limbilor, sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie, 18 instituții culturale și ambasade ale unor țări membre ale Uniunii Europene din capitala Spaniei, în colaborare cu Reprezentanța locală a Comisiei Europene, vor oferi un amplu program cultural și lingvistic care sprijină promovarea învățării limbilor străine și diversitatea lingvistică în Europa.

Săptămâna Limbilor Europene la Madrid-1

După patru ediții consecutive, evenimentul dedicat Zilei Limbilor continuă să fie cel mai important proiect al rețelei locale a EUNIC – inițiat în 2011 de Institutul Cultural Român de la Madrid –, această nouă ediție prezentând pentru prima dată un program cuprinzător desfășurat de-a lungul a cinci zile, în cele opt sedii puse la dispoziție de Alianța Franceză, Consiliul Britanic, Institutul Cervantes, Institutul francez, Institutul Goethe, Institutul Iberoamerican din Finlanda, Institutul Italian de Cultură și Reprezentanța Comisiei Europene în Spania.
Săptămâna Limbilor Europene cuprinde activități gratuite ce se adresează publicului larg printre care mini cursuri de limbi străine, degustări de produse tipice, ateliere de teatru și artizanat, proiecții de scurtmetraje, prezentări dedicate traducerilor și studiului limbilor europene, nenumărate concursuri, acordându-se un loc special activităților care au ca subiect literatura europeană și traducerea ei, cu accent pe importanța și necesitatea multilingvismului în zilele noastre.
Ca și în anii anteriori, ICR Madrid invită publicul local să descopere prin exerciții interactive elementele comune limbilor română și spaniolă, precum și avantajele studierii limbii române, în cadrul unei serii de lecții demonstrative care se vor desfășura atât la Goethe-Institut, pe 27 septembrie, cât și la Institutul francez, 28 septembrie.
Joi, 29 septembrie, scriitoarea Ioana Gruia va fi prezentă alături de poeți din Franța, Italia, Lituania, Polonia și Slovenia la Europa 2016: hărți ale poeziei, un recital de poezie bilingvă care va avea loc la Institutul Italian de Cultură.
Poeta Ioana Gruia va prezenta poeme în spaniolă și română din volumele sale El sol en la fruta și Carrusel, care au primit Premiul Andalucía Joven de poezie, în 2011, și, respectiv, Premiul Emilio Alarcos pentru Poezie, în 2015.
 Săptămâna Limbilor Europene la Madrid-2
Licențiată în Filologie Hispanică, în Teoria Literaturii și Literatură Comparată la Universitatea din Granada, Gruia este autorea volumului Otoño sin cuerpo (finalist al Premiului pentru poezie Federico García Lorca al Universității din Granada, în 2002), Nighthawks (Premiul pentru proză scurtă Federico García Lorca al Universității din Granada, în 2007), La cicatriz en la literatura europea contemporánea (Renacimiento, 2016) și El expediente Albertina (Premiul Tiflos pentru Roman, 2016), printre altele.
Detalii suplimentare:
icrmadrid@icr.ro
Telefon: +34 917 589 566
http://www.icr.ro/madrid/

Foto: Institutul Cultural Român


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Comisia Europeană (CE) a propus noi sancţiuni contra Rusiei, în urma invadării Ucrainei, inclusiv interzicerea achiziţionării de cărbune din această ...
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a declarat, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, că UE a ...
Ungaria a anunţat că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a căutat ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Participarea doamnei Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei, la evenimentul organizat de compania Renault (Valladolid, 5 martie 2018)

„Săptămâna internaţională a femeii”, eveniment organizat, astăzi, 5 martie 2018, de compania Renault Spania, în oraşul spaniol Valladolid, a reunit ...

Slujba de comemorare a victimelor atentatului terorist din 11 martie 2004 (Madrid, 10 martie 2018)

În 2018 se împlinesc 14 ani de la atentatul terorist din Madrid (11 martie 2004), eveniment în care şi-au pierdut ...

Sărbătorim împreună Ziua Femeii și Ziua Mamei într-un concert extraordinar în Torrejón de Ardoz-Madrid

Uniunea Muncitorilor Români vă invită duminică, 11 martie 2018, să sărbătorim împreună Ziua Femeii și Ziua Mamei, în cadrul Târgului ...

Un joven de nacionalidad rumana ha fallecido en un accidente en Mérida (Extremadura)

Un joven de 20 años ha fallecido esta mañana, alrededor de las 10.45 horas, cuando circulaba con su vehículo por la avenida ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.