Sibiu: Capodopere de la Luvru se pot vedea virtual, într-o expoziţie adusă în premieră în România

Peste 500 de opere de artă, printre care şi celebra Gioconda a lui Leonardo da Vinci, se pot vedea pentru prima dată în România, virtual, cu ajutorul unor aplicaţii pe tablete puse la dispoziţie de organizatorii expoziţiei ”Micro-Folie Sibiu Hotspot Cultural”, deschisă vineri, la Casa Artelor din Piaţa Mică, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

La 17 ianuarie 2019, a avut loc, la Reprezentanța Comisiei Europene din Madrid, evenimentul de deschidere a Președinției locale a ...
Citește Mai Mult
Pe 20 ianuarie 2019, a avut loc cel mai important eveniment dedicat sectorului românesc de construcții și amenajări (reforme) de pe ...
Citește Mai Mult
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că sindicatele taximetriştilor ...
Citește Mai Mult

„Micro-Folie Sibiu Hotspot Cultural BRD, expoziţie aflată la Casa Artelor din Sibiu, este o călătorie virtuală printre 500 de opere de artă şi reprezintă o ofertă culturală unică, realizată de Ministerul Culturii Francez şi coordonată de La Villette, în parteneriat cu 12 dintre cele mai mari muzee din Franţa: Luvre, Château de Versailles, Centre Pompidou, La Villette, Musée Picasso, Musée du Quai Branly, Philharmonie de Paris, RMN Grand Palais, Cité des sciences et de l’industrie, Arab World Institute, Opera din Paris, Musée d’Orsay şi Festivalul de la Avignon”, se arată în comunicat.

Un muzeu unic ce reuneşte digital peste 500 de opere de artă, „Micro-Folia” dă posibilitatea oricui să călătorească gratuit din Antichitate, până la explorarea spaţiului. Într-o parte a încăperii există un ecran pe un perete şi mese cu tablete, pe care poate naviga oricine. Practic, orice vizitator poate naviga pe câte o tabletă şi să cunoască detalii despre cele peste 500 de opere de artă din marile muzee din Franţa, explicaţiile oferite fiind şi în limba română. Copiii au posibilitatea să facă puzzle-uri din tablourile văzute.

Cei care doresc să experimenteze realitatea virtuală, pot să încerce ochelari cu ajutorul cărora, pot vedea diverse imagini, în format 360 de grade.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Expoziţia poate fi văzută zilnic, între orele 10.00 18.00, până în 17 iunie.

Foto: Micro-Folie SIBIU Hotspot Cultural BRD / Facebook