Sute de camionagii au protestat la frontierele franceze în legătură cu directiva europeană privind detașarea lucrătorilor

Mai multe sute de camionagii au manifestat marți la frontierele franceze, mai ales cele spre Italia și Belgia, pentru a protesta împotriva excluderii transportului rutier din noua directivă europeană privind detașarea lucrătorilor, informează AFP, preluat de AGERPRES.

Citeşte Ultimele Ştiri

Despre Daniel Tiron am mai scris, este românul pasionat de fotografie care de 2 ani a început promovarea Bucovinei și a României, ...
Citește Mai Mult
Din partea redacției Ziarului El Rumano: Sărbătorile de Iarnă să vă aducă liniște și pace în suflet. Sărbători Fericite alături ...
Citește Mai Mult
Miles de rumanos están pasando hoy (14 dic. 2017) por el Palacio Real de Bucarest para presentar sus respetos y ...
Citește Mai Mult

Cele mai importante două acțiuni au fost organizate în nordul și estul țării, constată jurnaliști ai AFP.

Începând cu orele locale 06:00, la Modane (sud-est), camionagii au început să blocheze drumurile de acces pentru camioane în tunelul Frejus, axă rutieră majoră spre Italia. În jurul orelor 08:00, 180 de camioane erau oprite într-un parking în amonte.

La frontiera franco-belgiană, militanți au instalat în jurul orelor 07:30 un baraj de filtrare la fostul post de frontieră din Rekkem, unde 200 de camionagii s-au adunat la începutul dimineții pe autostradă.
Camionagiii au desfășurat acțiuni în ‘trei locuri simbolice’ (Rekkem, Modane, Irun în Spania), ‘într-o stare bună de spirit’. ‘Acesta este un avertisment pentru Europa’, ‘obiectivul este atins’, și-a exprimat mulțumirea Pascal Goumet de la sindicatul CFTC.

Cinci sindicate rutiere i-au scris marți președintelui francez Emmanuel Macron pentru a fi primite și a denunța ‘consecințele dezastruoase’ ale excluderii sectorului rutier din directiva europeană renegociată luna trecută.

‘Renunțarea voastră’ va duce ‘în mod sigur, într-un viitor apropiat, la desființarea meseriei de șofer în Franța’, au subliniat ei.
Pe teren, camionagiii le explicau acțiunile lor șoferilor de autoturisme. ‘Nu a existat supărare. Li s-a explicat despre diferențele de salarii’ dintre un șofer francez, plătit în medie cu ‘1.700 de euro pentru 200 de ore pe lună’, și un șofer ‘polonez sau un altul’ ce câștigă ‘mult mai puțin, efectuând numeroase ore în plus’, a relatat Fabien, șofer de camion prezent la Irun, la frontiera spaniolă, unde între 20 și 30 de șoferi au distribuit manifeste.

Potrivit acestuia, ‘unele mari grupuri nu ezită să dea afară șoferi (francezi) pentru a angaja șoferi străini’.

Foto: AGERPRES