Primul român care a traversat Americile pe bicicletă, din Alaska până în Ţara de Foc, a ajuns la ”Capătul Lumii”

Radu Păltineanu este primul român care a traversat continentele America pe bicicletă, din Alaska – SUA până în Ţara de Foc – Argentina, după ce a pedalat peste 34.500 de kilometri într-o expediţie care a debutat în 5 august 2015 şi a ajuns la finish, în Ushuaia, la ”Capătul Lumii”, în seara de 22 octombrie 2018, după 3 ani, 2 luni şi 17 zile, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, duminică, pe 3 martie 2024, un Festival al Mărțișorului dedicat Zilei Femeii, un festival concentrat ...
Mărțișorul, obiect tradițional românesc, se dăruiește și se poartă începând din 1 martie, fiind un simbol al primăverii, după cum ...
Compania întărește și mai mult pariul făcut pentru a angaja talente, un factor cheie pentru a aborda provocările marcate de ...

Citește Ultimele Știri

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, duminică, pe 3 martie 2024, un Festival al Mărțișorului dedicat Zilei Femeii, un festival concentrat ...
Mărțișorul, obiect tradițional românesc, se dăruiește și se poartă începând din 1 martie, fiind un simbol al primăverii, după cum ...
Compania întărește și mai mult pariul făcut pentru a angaja talente, un factor cheie pentru a aborda provocările marcate de ...

„Doamnelor şi domnilor, am reuşit! Astăzi, la orele 21,51 (ora 3,51, în România n.r.), am ajuns în Ushuaia, capătul expediţiei mele americane, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe bicicletă. Mai precis, Deadhorse, în nordul Alaskăi, şi Ushuaia, în sudul Ţării de Foc, în prima aventură românească de acest gen. Închei această expediţie cu 34.554 de km pedalaţi şi alţi 4.100 de km navigaţi pe cursul fluviului Amazon, kilometri care m-au purtat prin toate ţările şi teritoriile continentale ale Americii de Nord şi Sud: Alaska (SUA) – Canada – SUA – Mexic – Guatemala – Belize – El Salvador – Honduras – Nicaragua – Costa Rica – Panama – Columbia – Venezuela – Brazilia – Guyana – Surinam – Guiana Franceză (Franţa) – Peru – Ecuador – Bolivia – Argentina – Paraguay – Uruguay şi Chile”, le-a transmis Radu Păltineanu, pe pagina sa de Facebook, celor care i-au urmărit aventura pe două roţi.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Inginer software, cu studii urmate în Canada, ţară unde a emigrat în copilărie împreună cu familia originară din Piatra-Neamţ, Radu Păltineanu a plecat în 5 august 2015 din Deadhorse, golful Prudhoe, Alaska, în apropierea Oceanului Arctic, pe aşa-numita Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume. A ajuns în deşertul Chihuahua, a avut o ascensiune şi pe cel mai înalt vulcan din America de Nord, Orizaba (5.636 metri), a traversat jungla din sudul Mexicului şi Guatemala, a vizat vulcanii Americii Centrale şi a dat de căldura infernală a Tropicelor.

„Din Columbia, am luat-o spre est, începând să zig-zăguiesc pe întreg continentul sud american. Au venit, pe rând, Marea Savană şi cascada Angel în Venezuela, jungla guyaneză, Amazonia şi atingerea punctului cel mai îndepărtat de centrul Terrei, vârful Whimper (6.268 m) din Masivul Chimborazo, în Ecuador. Apoi, deşertul de pe coasta peruană, Altiplano Andin, unde am pedalat, uneori, la peste 4.500 de m altitudine, căldurile infernale din nordul Argentinei şi Paraguay şi, în final, stepa nesfârşită a Patagoniei. Pot spune cu mâna pe inimă: wow, what an amazing journey!”, a spus Radu Păltineanu.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Iniţial, Radu avea un alt plan. Intenţiona să traverseze Americile strict de la Nord la Sud, prin 14 ţări, pe un traseu de 24.000 de kilometri, într-o călătorie care să dureze în jur de nouă luni. Ulterior, şi-a schimbat planul, dorind să ajungă în toate ţările continentale ale Americilor.

„În afară de locurile traversate, această aventură a avut şi un profund impact cultural şi uman asupra mea, fiind posibilă doar cu ajutorul oamenilor mulţi care şi-au deschis inimile şi casele şi m-au primit la ei şi ajutat”, a mai transmis Radu Păltineanu zecilor de mii de oameni care i-au urmărit aventura prin intermediul reţelelor de socializare.

Atunci când a plecat din ţară, Radu avea în buzunar în jur de 1.000 de dolari canadieni şi a luat cu el şi un steag semnat de mai multe personalităţi sportive din România – Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Leonard Doroftei, Lucian Bute, Constantin Lăcătuşu, Alex Găvan, pe care l-a pus în locuri care i s-au părut emblematice pentru călătorie. La capătul expediţiei, Radu le-a mulţumit şi celor care au donat pentru ca el să-şi ducă până la capăt aventura.

„Vor urma şi alte continente şi aventuri, nu înainte de a reveni acasă, în România, pentru o perioadă nedeterminată, să mă ocup de carte şi documentar, fiindcă, cred eu, această aventură merită povestită”, a mai spus Radu.

Dincolo de statistici, Radu Păltineanu spune că expediţia CycleTheAmericas înseamnă pentru el o cale să-şi urmeze pasiunea şi visul şi o modalitate să se regăsească pe el însuşi, să doboare bariere personale, învingând prejudecăţi, frică, egoism. Tânărul a ales să trăiască un cumul de experienţe în unele din cele mai sălbatice zone ale lumii, de o rară frumuseţe, şi în ţări care se remarcă prin diversitatea culturală şi nu numai, decât să lucreze la unii din giganţii IT, aşa cum au preferat colegii săi de facultate.

„Eu nu cred că aş fi avut aceeaşi viaţă la fel de fericită pe care o am acum. Am la mine patru genţi şi sunt fericit, pentru că pot să văd lumea. Unii pun mai mult preţ pe partea materială, eu pun mai mult preţ pe partea de experienţe şi pe partea de a vedea lumea în felul ăsta. Sunt nişte alegeri personale pe care fiecare trebuie să le facă”, a apreciat tânărul, pentru AGERPRES, la doi ani de la debutul expediţiei, începută în august 2015.

De-a lungul expediţiei sale, el a dormit în toate locurile posibile, de la cort şi hotel până la hambare, celulă de poliţie, staţii de pompieri sau oficii poştale şi biserici.

Radu a avut parte şi de experienţe „ca în filme”, mai puţin plăcute, fiind jefuit de două ori. El a mai fost şi în alte două-trei zone în care i-a fost puţin teamă, din cauza reputaţiei negative a locurilor în cauză, cum ar fi în Mexic, în Juarez, declarat cel mai periculos oraş din lume în 2010, şi în statul Chihuahua, însă nu a avut nicio problemă.

„Expediţia la care m-am înhămat nu este, cu siguranţă, doar una de anduranţă, este şi o expediţie prin care încerc să mă regăsesc pe mine însumi. Încerc zi de zi să ‘sparg lacăte’, să înving prejudecăţi, egoism, frică. Drumul îmi permite să mă descopăr pe mine însumi, să dobor barierele personale, să învăţ să fiu eu însumi”, a precizat Radu Păltineanu, la debutul expediţiei, în august 2015, pe blogul său.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Mesaj-de-1-Decembrie-Ziua-Națională-a-României

Mesaj de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. La mulți ani, România! La mulți ani, Români!

Uniunea Muncitorilor Români din Spania, alături de Radio Românul și Ziarul El Rumano en España dorește să transmită de Ziua ...
Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

În perioada 13-14 noiembrie 2023, Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a organizat, la Gijón, Reuniunea informală a miniștrilor responsabili ...
Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Un nou bilanț pozitiv al Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în ...
Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Înregistrarea concertului poate fi urmărită aici. Într-o lume adesea divizată, muzica ne oferă ocazia de a găsi un teren comun, unde ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO