Ziua Națională a Franței, sărbătorită la București cu grijă pentru protecția mediului

Ziua-Națională-a-Franței-sărbătorită-la-București-cu-grijă-pentru-protecția-mediului
Franța își va sărbători la București Ziua Națională printr-o recepție unde meniul, vesela și toate celelalte elemente ce țin de organizare vor fi concepute astfel încât, să afecteze cât mai puțin mediul înconjurător și să reducă fenomenul încălzirii globale.
Potrivit Ambasadei Franței, la eveniment vor fi folosite ornamente și materiale care vor fi reciclate. „Nu am trimis nicio invitație pe hârtie, nicio foaie de hârtie nu a fost trimisă, totul s-a făcut pe internet”, a declarat ambasadorul francez François Saint-Paul, într-o conferință de presă.
Meniul va fi creat special pentru a se evita risipa de mâncare și vor fi servite în mare măsură produse locale.
Ambasadorul Saint-Paul a anunțat că recepția va fi organizată sub semnul Conferinței Paris Climat 2015, pe care Franța o va găzdui în decembrie.
„Miza este încălzirea climatică și vedem acum o demonstrație a acestei încălziri. Sunt regiuni în România aflate sub cod roșu astăzi. (…) Dacă nu facem nimic, încălzirea globală va însemna 5 grade în plus. Obiectivul nostru este să limităm încălzirea globală la 2 grade până la sfârșitul acestui secol printr-o serie de angajamente juridice care să fie constrângătoare și care să angajeze un întreg proces pentru a diminua această tendință de încălzire. Este o urgență în acest sens”, a afirmat diplomatul francez.
El a arătat că nu trebuie văzută această preocupare pentru încălzirea globală drept o modă a țărilor bogate, avertizând că, în cazul unor catastrofe naturale generate de acest fenomen, cele mai afectate vor fi statele sărace.
„Nu trebuie să credem că mediul este un lux pentru țările bogate, că lupta împotriva schimbărilor climatice este o modă pentru țările care își permit, pentru că atunci când au loc catastrofe naturale, climatice, cine vor fi cei mai afectați? Țările sărace, care nu sunt protejate”, a spus Saint-Paul.
Totodată, el a explicat că lupta împotriva încălzirii globale nu înseamnă numai dificultăți, ci și oportunități sau soluții la alte probleme.
În opinia sa, măsurile luate în acest sens pot însemna noi locuri de muncă, un impuls dat cercetării și oportunități pentru progrese în anumite domenii, „totul în slujba unei creșteri mai durabile și mai verzi„.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Gabriela Firea şi primarul oraşului Madrid au stabilit crearea de grupuri de lucru în domeniul mobilităţii urbane şi turismului

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi primarul oraşului Madrid, Manuela Carmena Castrillo, au stabilit miercuri crearea de grupuri comune ...

Madrid inicia un proceso de colaboración con la ciudad rumana de Tandarei

La alcaldesa de Madrid, Manuela Carmena, y la primera teniente de alcalde y delegada de Equidad, Derechos Sociales y Empleo, ...

Nuevos derechos para los autónomos: Principio de acuerdo entre el Gobierno y las organizaciones de autónomos

PRINCIPIO DE ACUERDO ENTRE EL MINISTERIO DE EMPLEO Y LAS ORGANIZACIONES DE AUTÓNOMOS Este mediodía (15.11.2018), el presidente de UPTA ...

Guvern: Primarul general al Madridului, în vizită la Ţăndărei; a fost demarat un proiect pentru integrarea romilor

Consilierul de stat cu responsabilităţi în problematica minorităţilor, Dana Varga, şi primarul general al Madridului, Manuela Carmena, s-au aflat miercuri ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.