Ziua porților deschise la Ambasada României de la Madrid: cultură, tradiții și dansuri populare românești

ziua-portilor-deschise-la-ambasada-romaniei-de-la-madrid-cultura-traditii-si-dansuri-populare-romanestiLa data de 17 septembrie 2016, a avut loc un eveniment aflat la prima ediție, Ziua porților deschise la Ambasada României de la Madrid, un eveniment în care s-au pus în valoare cultura, tradițiile și dansurile populare românești.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...
Marcarea Zilei Internaţionale a Femeii are loc în fiecare an, în data de 8 martie, informează AGERPRES. Ziua Internaţională a ...
Renew Europe revendică la Madrid liberalismul pentru a-l frâna pe Sánchez și de la Bruxelles: „Scufundă reputația tării!” Adrián Vázquez, ...

Ambasada României la Madrid şi-a deschis porţile pentru toți cetățenii români care au dorit să viziteze reprezentanța diplomatică și să cunoască modul de organizare și funcționare al acesteia, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Comunitatea românească a profitat de această ocazie pentru a lua contact direct cu personalul şi spaţiile de reprezentare ale ambasadei, a se fotografia în biroul ambasadorului şi a gusta din produse culinare tradiţionale, oferite cu generozitate de restaurante şi magazine româneşti din Spania, conform comunicatului citat.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Produsele tradiționale românești au făcut deliciul vizitatorilor Ambasadei, amintindu-și cu drag de rețetele preparatelor din vremea copilăriei, din vremea vizitelor de acasă în sânul familiei aflate în România, simțindu-se acasă, de această dată, în sediul Ambasadei de la Madrid.

Programul Zilei Porţilor Deschise (intervalul orar 10.30 – 19.00) a inclus momente speciale dedicate membrilor de toate vârstele ai comunităţii româneşti. Astfel, au fost premiaţi câştigătorii concursului de creaţie literară pentru copii „Vacanța la bunici” (lansat de misiunea diplomatică cu ocazia Zilei Limbii Române), iar toţi cei mici au putut participa la „O călătorie în Europa poveștilor”. De asemenea, cei prezenţi au putut afla mai multe detalii despre şcoala pe care Ambasada o va găzdui în fiecare sâmbătă, unde activităţi ludice vor fi folosite pentru a transmite copiilor cunoștințe de limbă română, de cultură și tradiții din ţara noastră.

Vizitatorii au avut ocazia de a descoperi biblioteca Ambasadei, de a viziona clipuri de prezentare a României şi de a fi spectatori la dansuri populare româneşti, prezentate de Ansamblul folcloric „Someșul”, conform comunicatului citat.

De asemenea, pe lângă dansurile populare româneşti, prezentate de Ansamblul folcloric „Someșul”, vizitatorii prezenți au avut plăcerea de se uni cu toții într-o mândră horă românească care a animat atmosfera în cadrul evenimentului Ziua porților deschise la Ambasada României de la Madrid.

Ziua porților deschise la Ambasada României de la Madrid, 17 sept. 2016

Ambasadorul şi personalul Ambasadei au fost la dispoziţia publicului de-a lungul zilei pentru a răspunde oricăror întrebări privind activitatea diplomatică şi de a fi în contact direct cu cetăţenii români pentru care lucrează.

Tuturor vizitatorilor li s-a oferit prilejul de a participa la o tombolă cu premii oferite de firme româneşti din Spania şi de către Ambasadă. Tragerea la sorţi a avut loc la închiderea evenimentului, câştigării care au fost de faţă primind premiile pe loc, ceilalţi urmând să fie anunţaţi personal.

Ziua Porţilor Deschise a fost urmată, de la ora 19.00, de vernisajul expoziției „Dialoguri”, a sculptorului român Mihai Cămară. Acest eveniment cultural a lansat programul „Serile Acasă ale Ambasadei” care va urmări, lunar, promovarea artiștilor de origine romană în comunitatea românească din Spania.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul următoarelor restaurante, magazine şi firme româneşti din Spania:

Restaurantul „Acasă”
Blue Air
Restaurantul „La Bunica”
Carmangeria Românească
Cofetăria „Delicatessen Elite”
Digi Mobil
Cofetăria „Dulce Amanecer”
Magazinul „Lider Romproduct Activ”
Florăria „Mosaique”
Magazinul „Much More Market”.

De asemenea, Reprezentanta Comisiei europene și Centrul de Documentare Europeană din Madrid au fost alături pentru organizarea acestei prime ediții a „Zilei Porților Deschise”, se mai arată în comunicatul citat.

Foto: AMBASADA ROMÂNIEI în Regatul Spaniei

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Duminică 3 martie, sărbătorim împreună Ziua Femeii la Festivalul Mărțișor 2024, în Recinto Ferial din Torrejón de Ardoz, Madrid, pe ...
ziarul-el-rumano-va-ureaza-sarbatori-fericite

Redacția Ziarului El Rumano vă urează Sărbători fericite!

Din partea redacției Ziarului El Rumano: Sărbătorile de Iarnă să vă aducă liniște și pace în suflet. Sărbători Fericite, alături ...
Mii de români au sărbătorit împreună la festivalul de Ziua Națională a României din Torrejón de Ardoz, Madrid

Mii de români au sărbătorit împreună la festivalul de Ziua Națională a României din Torrejón de Ardoz, Madrid

Mii de români s-au adunat și au sărbătorit împreună, întinzând rânduri de hore, la festivalul de Ziua Națională a României ...
Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! Cu inima plină de bucurie, cu muzică, joc și voie bună, te invităm ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO