Un ‘Brexit dur’ ar pune în pericol peste 600.000 de locuri de muncă în întreaga lume

Scăderea importurilor britanice de produse provenite din Uniunea Europeană în cazul unui aşa-numit ‘Brexit dur’ ar ameninţa peste 600.000 de locuri de muncă în întreaga lume, relevă un studiu realizat de institutul german IWH, citat luni de AFP, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Uniunea Muncitorilor Români vă invită duminică, 17 februarie 2019, să sărbătorim împreună la Festivalul Multicultural Rumano, pe muzica artiștilor Ducu ...
Citește Mai Mult
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat vineri de Parlament, arată "dispreţul total" al coaliţiei majoritare faţă ...
Citește Mai Mult
La Comunidad de Madrid cuenta con siete de los once mejores hospitales públicos de España según el Monitor de Reputación ...
Citește Mai Mult

Potrivit concluziilor experţilor germani, în ipoteza reducerii cu 25% a cererii de produse europene în Regatul Unit, ar fi periclitate 103.000 de locuri de muncă în Germania şi 50.000 în Franţa.

Totuşi, în privinţa locurilor de muncă respective, concedierile nu reprezintă decât una dintre opţiuni, iar companiile ar putea încerca să păstreze angajaţii şi să recurgă la şomaj parţial sau să caute noi pieţe de desfacere.

O ieşire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană, care s-ar traduce în special prin introducerea unor taxe vamale, ar avea drept consecinţă perturbarea lanţurilor internaţionale de producţie, a explicat Oliver Holtemüller, unul dintre autorii studiului.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Acest studiu se concentrează exclusiv pe schimburile de bunuri şi servicii şi nu ia în calcul alte consecinţe ale Brexitului, cum ar fi scăderea înclinaţiei spre investiţii sau alte efecte asupra veniturilor gospodăriilor.

În total, aproape 179.000 de locuri de muncă din Uniunea Europeană sunt vizate în mod direct de reculul exporturilor, în timp ce 433.000 de posturi suplimentare sunt ameninţate indirect, atât în UE, cât şi în ţări terţe.

Foto: pixabay.com