Un magazin al unor cetăţeni români a fost incendiat pe 8 iulie în Norwich. Britanicii au strâns peste 25.000 de lire sterline donații pentru magazin

Un-magazin-al-unor-cetăţeni-români-a-fost-incendiat-pe-8-iulie-în-Norwich-Britanicii-au-strâns-peste-25000-de-lire-sterline-donații-pentru-magazinMinisterul Afacerilor Externe condamnă orice formă de manifestare extremistă sau discriminatorie la adresa cetățenilor români, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Un magazin aparţinând unor cetăţeni români a fost incendiat în noaptea de 8 iulie în localitatea Norwich, Marea Britanie.

Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie acest incident izolat, care ar putea fi considerat ca având caracter discriminatoriu. În acest sens, prin intermediul Ambasadei României la Londra, MAE a solicitat autorităţilor britanice să clarifice această situaţie şi să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetăţenilor români din Marea Britanie.

Statul român urmăreşte să prevină, prin cooperarea cu autorităţile britanice, o eventuală escaladare a acţiunilor de intimidare la adresa cetăţenilor români şi îndeamnă cetățenii români care au cunoștință de astfel de incidente să informeze atât autorităţile britanice competente, cât şi Ambasada României la Londra.

MAE adresează, totodată, mulţumiri comunităţii  de afaceri din Norwich, care  s-a solidarizat şi a fost alături de familia de români afectată de incident.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Britanicii s-au mobilizat după ce un magazin românesc din Norwich a fost incendiat, aparent pe fondul sentimentelor rasiste din Regatul Unit alimentate de rezultatul referendumului privind apartenența la UE, și au strâns, în numai câteva ore, peste 25.000 de lire sterline ce vor ajunge la proprietari, relatează News.ro, conform HotNews.ro.

Oamenii, tulburați de atacul din noaptea de joi spre vineri, au lansat o strângere de fonduri online, fixând ca sumă-țintă 500 de lire sterline, care să îi ajute pe români să acopere pierderile.

Însă, în mai puțin de 24 de ore, s-au strâns 26.400 de lire sterline, din peste 2.100 de donații. Unii dintre donatori au oferit mai mult decât doar bani, conform sursei citate.