Un vasluian pasionat de fotografie le arată românilor cât de frumoasă e România

Venim în atenția voastră cu o altă poveste interesantă a unui român pasionat de arta fotografiei, de frumusețile României și de tot ceea ce înseamnă frumos. Pe noi ne-au impresionat fotografiile lui, dar mai multe detalii aflați mai departe din articol.

Citește Ultimele Știri

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri dimineaţa, condoleanţe familiei românului care a murit în atacurile de la Hanau, Germania, informeazã AGERPRES ...
Citește Mai Mult
Un cetăţean român a murit în atacurile de la Hanau, Germania, informează Ministerul Afacerilor Externe, preluat de AGERPRES. Repatrierea va ...
Citește Mai Mult
Ziua internaţională a limbii materne este sărbătorită, în fiecare an, la 21 februarie, pentru promovarea diversităţii lingvistice, a multiculturalităţii şi ...
Citește Mai Mult

Andrei Cristian Lihor este un tânăr român în vârstă de 25 de ani, originar din localitatea Sălcioara, comuna Banca, județul Vaslui. Acum patru ani, a descoperit fotografia din întâmplare sau zicem noi fotografia l-a descoperit pe el. Într-o zi, dintr-o simplă joacă, un prieten arătându-i funcțiile unei camere foto, l-a introdus într-o lume nouă, cea a fotografiei. Și-a cumpărat la scurt timp o cameră foto și a pornit în timpul liber în diferite expediții prin natură după frumos.

Fotografiază cerul, soarele, luna, peisaje din natură, păsări, flori, locul natal și împrejurimile comunei Banca (județul Vaslui) pentru care visează să facă un album foto tipărit într-o ediție îngrijită a unui almanah, noi îl încurajăm și îi dorim mult succes.

Ce ne-a impresionat din fotografiile lui? Are un talent de a surprinde acel cadru perfect care impresionează, iar lumina, culorile, imaginea per total reprezintă frumusețea care te încântă. Descoperiți voi singuri în pozele făcute de el și selectate de noi.

Un apus de soare…

Fotografiile lui inspiră…

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!” – Nichita Stănescu

Deși ne este greu să alegem pentru că toate fotografiile lui Andrei Cristian Lihor sunt superbe și recunoaștem că are talent și potențial să ajungă departe, aceasta este fotografia noastră preferată. De ce? Pentru cerul cu o urmă de nor, pentru razele soarelui care răzbat printre copaci, pentru frumusețea care ne încântă, FELICITĂRI!

Timpul s-a decis să stea în loc pentru un cadru perfect…

Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate… 

„Scrisoarea I” – Mihai Eminescu

Împrejurimile comunei Banca (județul Vaslui)

Andrei Cristian Lihor prin fotografiile lui le reamintește românilor din străinătate, dar și din România că avem o țară frumoasă și celor plecați departe le mai alină un pic dorul de locurile natale. Pe paginile lui din rețeaua de socializare Facebook a primit numeroase mesaje de felicitare și încurajare să continue munca lui în arta fotografiei. După cum am zis deja, Andrei Cristian Lihor își dorește mult să facă un album foto tipărit într-o ediție îngrijită a unui almanah despre frumusețile satului natal Sălcioara și despre împrejurimile comunei Banca (județul Vaslui). În fotografiile lui surprinde diverse momente și evenimente din viața comunității, pe lângă diverse fotografii cu peisaje din natură. Este recunoscător pentru tot ce a obținut până acum din munca sa cu fotografia și mulțumește tuturor pentru sfaturile, încurajările și aprecierile primite. Ideea de a fotografia locurile natale i-a venit pentru a-i apropia pe cei plecați în străinătate de România, deoarece „România este una dintre cele mai frumoase țări din lume, prin fotografiile mele vreau să transmit tuturor românilor mesajul: Veniți acasă români! Acasă-i România!”, a mai spus Andrei.

Andrei Cristian Lihor visează să devină un fotograf renumit, știe că are multă muncă de depus și este pregătit să învețe oricât pentru a deveni un fotograf profesionist. Este credincios și își declară recunoștința față de Dumnezeu pentru frumusețile pe care are ocazia să le surprindă în obiectivul aparatului foto, de asemenea, speră ca și alți oameni care îi vor privi fotografiile să se convingă de cât de minunat este tot ce a creat Dumnezeu. El caută acele cadre care transmit mesajele sale în fața frumuseților naturii, așa cum poetul lucrează cu versul, el încearcă să se exprime prin fotografiile sale.

După cum ne-a declarat, în 2019 și-a împlinit marele vis, acela de a organiza o expoziție cu fotografiile sale. „Expoziția a avut loc la un restaurant din localitatea Gara Banca, comuna Banca, care s-a desfășurat pe data de 14 iulie 2019, începând cu ora 12:30. Tematica acestei expoziții a fost „Secvențe Fotografice”. Pentru expoziție au fost pregătite 100 de tablouri, cu diferite momente și cadre captate de mine cu ajutorul aparatului de fotografiat. Invitații au fost atât din satul Gara Banca, cât și din împrejurimile comunei Banca și ale orașului Bârlad, județul Vaslui.

Invitatul de onoare al acestei expoziții a fost domnul profesor de istorie, pe nume Gherghe Gheorghe. Dumnealui a fost și cel care mi-a prezentat expoziția printr-un discurs minunat și emoționant. A fost pentru prima dată când a susținut un discurs despre fotografie. În discursul său a ținut să evidențieze faptul că nu credea că dintr-o zonă așa de simplă (a localității Gara Banca) să rezulte asemenea fotografii minunate, învăluite într-o poveste misterioasă al cărei deslușit îl știe doar fotograful.

Am fost felicitat de toți prietenii mei atât de către cei care au fost alături de mine la expoziție, dar și de către cei care nu au putut ajunge și, nu în ultimul rând, de către toți fanii pe care îi am în rețeaua de socializare Facebook. În plan profesional, a fost cel mai emoționant moment din viața mea, pot spune că a fost un moment unic, plin de emoții frumoase. Pe viitor, îmi doresc să organizez o altă expoziție fotografică, tot în zona mea natală, dar va fi una mai grandioasă și, îmi doresc, cu foarte mulți participanți. Țelul meu e să pregătesc 1.000 de tablouri, acest obiectiv fiind un record pentru mine, dar și pentru comuna Banca”, a mai spus Andrei.

Mult succes Andrei Cristian Lihor și felicitări pentru munca și pasiunea ta – fotografia!

Foto: Lihor Andrei Cristian – Facebook

Pe Andrei Cristian Lihor îl puteți găsi aici:

Lihor Andrei Cristian – Facebook

Gara Banca – Facebook