Uniunea Muncitorilor Români din Spania continuă Campania de promovare a produselor românești

Uniunea-Muncitorilor-Români-din-Spania-continuă-Campania-de-promovare-a-produselor-româneștiUniunea Muncitorilor Români desfășoară Campania de promovare a produselor românești, având sloganul Produse românești, mai aproape de români!

Citește Ultimele Știri

BUSINESS SUPPORT MADRID este cel mai important eveniment dedicat afacerilor românești din Spania.  Născut din dorința de a sprijini antreprenorii ...
Citește Mai Mult
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale, că a strâns peste 2.200.000 de semnături şi ...
Citește Mai Mult
BUSINESS SUPPORT MADRID es el evento más importante dedicado al entorno empresarial rumano de España. Nacido del deseo de apoyar ...
Citește Mai Mult

De ce să consumăm produse românești?

La această întrebare găsim răspunsul în declarația președintelui Uniunii Muncitorilor Români din Spania, care prezintă motivele consumării produselor românești printr-o serie de obiective ale acestei Campanii de promovare a produselor românești care se influențează reciproc, fiind într-o strânsă legătură.

„Obiectivele acestei campanii țin de creșterea consumului de produse românești pe teritoriul Spaniei care va duce la creșterea exportului dinspre România spre Spania, ajungându-se la creșterea vânzărilor, iar prin creșterea consumului de produse, ne dorim generarea creșterii locurilor de muncă atât pentru producătorii din industria alimentară din România, cât și la firmele românești de pe teritoriul Spaniei, în câteva cuvinte, consumul de produse românești va genera indirect și creșterea locurilor de muncă în rândul comunității de români din Spania”, a precizat președintele Uniunii Muncitorilor Români din Spania.

Comunitatea de români din Spania este cea mai numeroasă în rândul imigranților din această țară și oferta magazinelor cu specific românesc este foarte bogată, cu o experiență câștigată în timp în a mulțumi și a satisface și cele mai pretențioase gusturi în privința produselor românești. Referitor la numărul românilor în Spania se cifrează în jur de un milion de cetățeni români, neluând în seamă numărul celor care locuiesc în Spania fără forme legale, conform cifrelor date de către Bogdan Stănescu, director general al Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul unui interviu din data de 19 feb. 2016 acordat postului de radio Radio Românul 107,7 FM Spania.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Uniunea Muncitorilor Români printre activitățile desfășurate, plasează pe primul loc promovarea României și a tot ceea ce reprezintă România: valori, tradiții, gastronomie prin târguri de produse tradiționale românești. În istoricul acestor Târguri de produse tradiţionale româneşti ale UMR din Spania, numărul românilor participanți crește din ce în ce mai mult, la ultimul târg din 6 martie 2016 înregistrându-se un număr record de peste 15.000 de participanți.

Recent, pe 15 martie 2016, în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o dezbatere pe tema Cooperare – MADR – Uniunea Muncitorilor Români din Spania – Organizaţii profesionale şi interprofesionale din domeniul agroalimentar, alte  organisme de promovare pentru „Organizarea unei campanii de promovare a produselor agroalimentare româneşti în Spania”. Acestei Campanii de promovare a produselor românești i s-a adus sprijin și recunoaștere din partea directorului general, Viorel Morărescu, în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). De asemenea, Uniunea Muncitorilor Români din Spania dorește să mulțumească următorilor participați la întâlnirea din cadrul MADR, reprezentați ai: Asociaţiei Apicole Valea Prahovei, Sonimpex Topoloveni, Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), Unilact Transilvania, Patronat IMM Brașov, Uniunii Naționale a Producătorilor de Legume-CAP, Asociației Agro-Ecologice, Fares Orăștie, Doripesco S.A., Gordon Prod S.R.L., Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Asociaţiei Române pentru Agricultură Durabilă – ARAD, Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii conexe din România – PRO AGRO, Federaţiei Naţionale pentru Agricultură Ecologică, Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale, Federației ROMALIMENTA, Uniunii Naţionale a Cooperativelor în domeniul Legume, Fructe, Vin, Miere, Flori şi Ciuperci, Organizaţiei Interprofesionale în domeniul Plantelor medicinale şi aromatice (OIPA), Asociaţiei Apicole Grup Băneasa-Giurgiu, USH Pro Business – Reţeaua de Dezvoltare a Exportului și Eco Ferma – Revistă de Agricultură Ecologică.

Uniunea Muncitorilor Români din Spania vine în sprijinul tuturor celor interesați care vor să se alăture acestei Campanii de promovare a produselor românești și doresc să promoveze produse românești pe întreg teritoriul Spaniei.

În acest sens, Uniunea Muncitorilor Români oferă posibilitatea accesării a trei pachete de servicii de promovare pentru care se pot oferi informații suplimentare la următoarele date de contact: uniuneamuncitorilorromani@gmail.com, numere de telefon +34 918 771012 sau +34 633 307958.

Încheiem cu întrebarea la care așteptăm răspuns de la toți românii stabiliți în Spania și nu numai: tu ce produse românești ai cumpărat ultima dată?

Parteneri media: Agenția Națională de Presă AGERPRES www.agerpres.ro, Radio Românul www.radioromanul.es (107,7 FM Spania) și Ziarul El Rumano en España www.periodicoelrumano.es.