VIDEO: Decernarea premiului MusiCares Person of the Year cântăreţei Dolly Parton

Cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa Dolly Parton va primi premiul MusiCares Person of the Year pentru 2019, la a 29-a ediţie a acestei gale, care a avut loc la Los Angeles Convention Center, pe 8 februarie, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Finlanda vrea să devină membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi îşi va depune candidatura în acest sens, ...
Juriul din România a acordat punctaj maxim Republicii Moldova, la Eurovision, iar reprezentanţii televiziunii publice solicită explicaţii organizatorilor privind înlocuirea ...
Oficiul European pentru Brevete (OEB) a anunţat lista celor 13 echipe de cercetare care au fost desemnate finaliste ale Premiului ...

Citește Ultimele Știri

Finlanda vrea să devină membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi îşi va depune candidatura în acest sens, ...
Juriul din România a acordat punctaj maxim Republicii Moldova, la Eurovision, iar reprezentanţii televiziunii publice solicită explicaţii organizatorilor privind înlocuirea ...
Oficiul European pentru Brevete (OEB) a anunţat lista celor 13 echipe de cercetare care au fost desemnate finaliste ale Premiului ...

Neil Portnow, preşedinte al Recording Academy and MusiCares, a anunţat, în 4 februarie, că artista Dolly Parton va fi onorată cu acest premiu al acestei galei anuale, evenimentul având ca scop asigurarea unui fond caritabil pentru oamenii din domeniul muzical în cazul în care au nevoie de sprijin financiar, medical sau personal.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Dolly Parton a fost întotdeauna şi continuă să fie o deschizătoare de drumuri şi o continuă inspiraţie pentru creatori şi pentru artişti, dar şi pentru noi. Avem acum ocazia să o onorăm la gala anuală MusiCares Person of the Year, prin care aducem un omagiu unui adevărat pilon de putere, unei persoane la care ne uităm cu admiraţie şi o preţuim cu toţii”, a spus Portnow. „Dolly ştie importanţa actelor filantropice şi a folosit mereu statutul ei pentru a contribui la multe cauze caritabile – de la dezastre naturale la educaţie şi programe de alfabetizare”, a adăugat el.

La rândul ei, artista şi-a exprimat bucuria de a i se decerna acest premiu. „Sunt foarte entuziasmată de a fi onorată drept MusiCares Person of the Year. Este cu atât mai mult un moment special, cu cât ştiu că este o gală care ajută oamenii aflaţi în dificultate. Abia aştept să aud toţi marii artişti prezenţi la eveniment cântând muzica mea”, a spus Dolly Parton, potrivit site-ului www.grammy.com.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Din lista de invitaţi a evenimentului care o va onora pe Dolly Parton fac parte artişti ca Lionel Richie, Tom Petty, Carol King, Fleetwood Mac, Garth Brooks, Trisha Yearwood, Miley Cyrus & Katy Perry, Willie Nelson, Kacey Musgraves, Vince Gill, Don Henley, Mavis Staples. În 2011, Dolly Parton a primit Lifetime Achievement Award din partea Recording Academy. Cu acest premiu, legenda muzicii country devine primul artist din comunitatea muzicii din Nashville care este onorat la gala anuală ce precede premiile Grammy.

***

Dolly Rebecca Parton – actriţă, cântăreaţă, compozitoare – s-a născut la 19 ianuarie 1946 la Severville, Tennessee, SUA. La vârsta de 12 ani a apărut la Knoxville Tv, iar un an mai târziu a apărut la Grand Ole Opry. După ce a absolvit Liceul în Sevier County, Tennessee, în 1964, s-a mutat în Nashville pentru a-şi lansa o carieră de cântăreaţă country.

În 1967, Dolly a fost remarcată de Porter Wagoner, care a angajat-o să apară la emisiunea sa ”The Porter Wagoner Show”. Dolly a rămas la emisiune timp de 7 ani, duetele lor au devenit foarte cunoscute şi a apărut cu grupul său la Grand Ole Opry, dar a susţinut şi turnee. Hit-ul lor ”Joshua” a ajuns nr. 1 în topurile din 1970, potrivit site-ului www.biografii.famouswhy.ro.

Dolly Parton a hotărât să cânte singură în 1974. A câştigat o popularitate imensă în calitate de cântăreaţă şi compozitoare, a primit numeroase premii Country Music Association în 1968, 1970, 1971, 1975 şi 1976. La mijlocul anilor ’70 a început să apară în mod frecvent la televizor la diferite emisiuni. Artista a obţinut propria sa emisiune – ”Dolly” – în 1976, iar un an mai târziu a obţinut primul premiu Grammy pentru ”Best female country vocal performance” pentru melodia ”Here You Come Again”.

 


Sursa foto: Dolly Parton / Facebook


În 1971, cântăreaţa a lansat pe piaţă albumul intitulat ”Joshua”, care a avut mare succes. În acelaşi an a lansat şi ”Coat of Many Colors”, iar în 1974 a lansat albumul ”Jolene”, care a fost un mare succes atât în SUA, cât şi în Canada. Single-ul a fost nr. 1 conform publicaţiei Hot Country Songs, iar în 2004 a fost declarat de revista Rolling Stone drept unul dintre cele mai bune cântece ale tuturor timpurilor.

Anul 1976 i-a adus artistei semnarea unui contract pentru un show de varietăţi intitulat ”Dolly!”, în care a avut invitaţi ca Emmylou Harris, Linda Ronstadt, Karen Black sau Kenny Rogers. Debutul în film l-a făcut în 1980, în ”Nine to five” pentru care a primit o nominalizare la Oscar, dar şi pentru premiul Grammy categoriile ”Best country song” şi ”Best female country vocal performance” pentru melodia ”Nine to five”. Dolly a obţinut popularitatea prin apariţiile sale în filmele ”The best little whorehouse in Texas” (1982) şi în ”Provocarea” (1984) cu melodia ”Tennessee homesick blues”, precizează site-ul www.biografii.famouswhy.ro.

În 1985, a lansat albumul de studio ”Real Love”, iar single-ul care dă titlul albumului a fost interpretat în duet cu Kenny Rogers, ocupând locul 1 în topurile country. Doi ani mai târziu, în 1987, a lansat împreună cu Emmylou Harris şi Linda Ronstadt discul ”Trio”, din care s-au vândut mai mult de un milion de exemplare, conform site-ului www.cinemarx.ro.

Ca femeie de afaceri a pus bazele firmei ”Dolly Parton”, iar în 1986 a înfiinţat Dollywood – un parc tematic în Pigeon Forge, Tennessee.

A aparut interpretând propriul rol în serialul ”Dolly” (1987), iar în 1988 a câştigat alt premiu Grammy pentru ”Best country performance duo or group with vocals” pentru ”Trio”.

Dolly a mai jucat în ”Steel Magnolias” (1989) alături de Julia Roberts şi a apărut în 15 filme în anii ’90, câştigând mai multe premii şi nominalizări la Country Music Association, precizează site-ul www.biografii.famouswhy.ro.

În 1992, Whitney Houston transformă melodia lui Dolly, „I Will Always Love You”, într-unul dintre cele mai vândute single-uri, fiind soundtrack-ul filmului ”The Bodyguard”. Al cincilea premiu Grammy la categoria ”Best country collaboration with vocals” l-a primit în 2000, când a lansat albumul ”Bluegrass”.

Considerată una dintre cele mai talentate cântăreţe ale genului country, a scris peste 3.000 melodii şi a vândut mai mult de 100 milioane de discuri. Pentru compoziţiile sale are o stea pe Hollywood Walk of Fame din 1984 şi o stea în Nashville Star Walk.

I s-a acordat titlul ”The queen of country music” cu 25 de single-uri number one şi un record de 41 de albume country în top 10. Împreună cu Reba McEntire deţine performanţa de a fi singurele artiste cu un single numărul 1 în patru decenii consecutive. De-a lungul anilor a avut multe colaborări de succes cu Emmylou Harris şi Linda Ronstadt (1987), Loretta Lynn şi Tammy Wynette (1993).

În 2006, Dolly Parton a primit recunoaşterea specială a contribuţiei aduse artelor, la Kennedy Center Honors. A primit a doua nominalizare la Academy Award pentru melodia „Travelin’ Thru” care a fost soundtrack pentru ”Transamerica”, potrivit site-ului www.biography.com.

A continuat să compună şi să înregistreze, lansând albumul ”Backwoods Barbie” în 2008, de pe care au fost promovate piesele „Better Get To Livin'” şi „Jesus & Gravity”. În 2011 a lansat albumul ”Better Day”, iar un an mai târziu a publicat volumul ”Dream More: Celebrate the Dreamer in You”.

A fost preocupată de acţiunile umanitare, în 1996 implementând un program de alfabetizare numit Imagination Library (Biblioteca Imaginară), în Tennessee, prin care anual se distribuie 2.500.000 de cărţi, precizează site-ul cinemarx.ro.

În august 2015 a susţinut concerte sold-out în beneficiul Imagination Library, conform site-ului artistei, www.dollyparton.com. Doi ani mai târziu, Trupa Pentatonix a câştigat premiul Grammy cu interpretarea piesei „Jolene” alături de Dolly Parton.

În 2018, Dolly Parton a anunţat că platforma digitală Netflix va difuza în 2019 un serial inspirat din cântecele sale, potrivit EFE. „Ca şi cantautoare mereu mi-a plăcut să relatez întâmplări prin intermediul muzicii mele. Sunt încântată să pot da viaţă cântecelor mele preferate alături de Netflix. Sperăm ca serialul nostru să inspire şi să distreze familii şi prieteni din toate generaţiile”, a spus Parton într-un comunicat transmis presei. Acest proiect pentru micul ecran cuprinde opt episoade, fiecare dintre ele inspirat dintr-o piesă a cântăreţei.

Foto: Dolly Parton / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Tomelloso, Spania: Continuarea „Basmului românesc” de către elevii români ai Școlilor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească

Cea de-a doua ediție a „Basmului românesc”, proiect al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în care copii români ...

Seară dedicată României în Săptamâna Culturală a localității Pozuelo de Calatrava (Ciudad Real)

La invitația Primăriei localității Pozuelo de Calatrava, doamna consul Doina Boblea, șeful oficiul consular, a participat, împreună cu echipa consulatului, ...

20 de copii în tabăra românească de la Madrid

Copii și tineri din comunitățile românești din Cenicientos, Brunete, Palencia și San Martin de la Vega, Spania s-au aflat, în ...

Daniel Tiron ne propune o rețetă de pampuşte, un desert moldovenesc al bunicii din Bucovina

Daniel Tiron este un tânăr român pasionat de fotografie, trecut de 25 de ani, din comuna Stulpicani, județul Suceava. După o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.