VIDEO: Iaşi – A fost lansat proiectul ”Centenarul Filmului Românesc – 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe”

Caravana producţiilor cinematografice româneşti România – Republica Moldova – Cernăuţi, desfăşurată sub numele ”Centenarul Filmului Românesc – 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe”, a fost lansată sâmbătă la Iaşi. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia ARTIS din Iaşi şi Asociaţia Obştească MIA din Chişinău şi este organizat de Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Iaşi în cadrul programului Centenar 2017 – 2020, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Un grup de oameni de afaceri americani ar putea investi în dezvoltarea producţiei de usturoi de Copălău, a declarat, joi, ...
Citește Mai Mult
Concernul japonez Nidec a inaugurat joi, în oraşul Ştefăneşti din judeţul Argeş, cea mai mare fabrică de motoare electrice din ...
Citește Mai Mult
Fondul Naţional al Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 ...
Citește Mai Mult

Coorganizator al evenimentului, care se va desfăşura pe parcursul a peste un an, este Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, iar manifestarea este derulată în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.

Andrei Giurgia, manager proiect România, a remarcat, în conferinţa de presă de lansare a proiectului, susţinerea de care evenimentul s-a bucurat din partea „celor mai importante nume ale cinematografiei româneşti”. El le-a mulţumit pentru implicare tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului „Centenarul Filmului Românesc”, pe care l-a numit unul „istoric”.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Regizorul Igor Cobileanski, manager proiect Republica Moldova, a subliniat că pentru cetăţenii de dincolo de Prut acest proiect reprezintă posibilitatea de a vedea filme româneşti.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


„Va fi un schimb de pelicule şi avem astfel ocazia de a reafirma că facem parte din acelaşi întreg, că suntem aceeaşi mare familie românească”, a spus Cobileanski.

Prezentă la conferinţa de lansare, criticul de film Irina Margareta Nistor, ambasador cinematografic în cadrul proiectului, a afirmat că filmele de dinainte de 1989, prezentate la Centenarului Filmului Românesc, sunt pelicule ce „nu au o încărcătură ideologică bizară, ci filme care se pot vedea în orice moment cu aceeaşi afecţiune”.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


„Fiecare peliculă în parte va fi însoţită de câte un cineast. Nu e doar ideea de a marca cei 100 de ani, ci posibilitatea de a crea singura dependenţă permisă şi anume aceea de cinematografie”, a declarat Irina Margareta Nistor.

Viceprimarul municipiului Iaşi, Radu Botez, a spus că pentru oraş este o onoare să poată organiza o astfel de manifestare.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


„Acest proiect are o dimensiune naţională şi internaţională şi ne dă prilejul să rememorăm modul în care s-a construit identitatea noastră ca români. (…) Acesta este un proiect care arată că Iaşiul dă din nou tonul”, a subliniat, la rândul său, Daniel Şandru, coordonator al Programului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Prezent la eveniment, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Alexandru Giboi, a precizat că instituţia va fi prezentă în cadrul proiectului cu filmul documentar „Marea Unire: România la 100 de ani” – o creaţie jurnalistico-cinematografică, „un film construit ca o antiteză”.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


„Este o promisiune a mea – aceea de a încerca să sprijin acţiunile care aduc plus valoare societăţii. Într-un an în care lipsesc proiecte majore, epice, Agenţia Naţională de Presă susţine un proiect cu adevărat epic, un proiect care are toate ingredientele ce îl vor transforma într-una dintre emblemele acestui an”, a subliniat Alexandru Giboi.

Şi Andrei Apreotesei, directorul Ateneului Iaşi, a arătat că „Centenarul Filmului Românesc” reprezintă „un proiect ce uneşte instituţii şi oameni, care asigură o bună vizibilitate Iaşiului şi care să se înscrie în cadrul proiectelor foarte importante pe care oraşul le oferă”.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Primul film prezentat în cadrul caravanei de producţii cinematografice este ”Afacerea Est”, de Igor Cobileanski; publicul are intrare liberă.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Producţiile cinematografice vor fi prezentate în 100 de oraşe din România, Republica Moldova şi regiunea Cernăuţi, printre care Iaşi, Chişinău, Cernăuţi, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu sau Cluj-Napoca. Filmele au fost selectate de critici de film, regizori şi istorici. La finalul proiectului, organizatorii îşi propun să editeze o carte onorifică ce va cuprinde fiecare oprire a Caravanei Filmului Românesc, cu mesaje din partea actorilor invitaţi.

AGERPRES este prezentă în cadrul proiectului cu filmul documentar „Marea Unire: România la 100 de ani”, ce va avea premiera pe 22 februarie, la Bucureşti, dar şi cu expoziţia de fotografie „România: Evoluţie – Ediţie specială de Centenar”.

Foto: Centenarul Filmului Românesc / Facebook