VIDEO: Începe Trident Juncture, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece

La 25 octombrie 2018 începe în Norvegia, Atlanticul de Nord şi Marea Baltică cel mai mare exerciţiu militar defensiv al Alianţei Nord-Atlantice de după încheierea Războiului Rece – Trident Juncture 2018, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a ...
Actriţa americană Glenn Close, de opt ori nominalizată la premiile Oscar, va prezida juriul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului ...
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a cere statelor membre planuri de reducere a consumului de energie electrică, în linie cu ...

Citește Ultimele Știri

A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a ...
Actriţa americană Glenn Close, de opt ori nominalizată la premiile Oscar, va prezida juriul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului ...
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a cere statelor membre planuri de reducere a consumului de energie electrică, în linie cu ...

Este cea mai mare desfăşurare defensivă de forţe la un nivel de înaltă intensitate cu unităţi terestre, aeriene, maritime simulând un răspuns pe scară largă într-un scenariu tipic de articol V al Tratatului de la Washington, de apărare a unui stat membru în faţa unui atac al unui stat agresor.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Sursa foto: jfcnaples.nato

 

”Trident Juncture ilustrează relevanţa şi unitatea NATO şi faptul că suntem pregătiţi să ne apărăm şi să apărăm teritoriul celor 29 de state membre. În centrul exerciţiului este Forţa de Răspuns a NATO şi în interiorul acesteia Forţa vârf de lance de 5.000 de militari, cunoscută drept VJTF. În doar câteva cuvinte, tema de bază a exerciţiului Trident Juncture este reprezentată de cei 3D – alianţă Defensivă, Demonstrarea capabilităţii noastre credibile şi Descurajarea potenţialilor adversari. Toate cele 29 de state membre participă la acest exerciţiu împreună cu statele partenere Suedia şi Finlanda”, a explicat amiralul James G. Foggo, comandantul Comandamentului Întrunit Aliat de la Napoli, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la 10 octombrie 2018 la sediul NATO din Bruxelles, conform www.nato.int.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


 


Sursa foto: nato.int

 

Pentru că în acest an Comandamentul Întrunit Aliat de la Napoli asigură comanda NATO Response Force, amiralul James G. Foggo asigură comanda exerciţiului Trident Juncture, secondat de adjunctul său de la Napoli generalul locotenent Christian Juneau şi de generalul locotenent Rune Jakobsen, din partea forţelor armate norvegiene, potrivit https://jfcnaples.nato.int.

 

Foto: (c)  VINCENT JANNINK / EPA

 

Exerciţiul implică cea mai mare desfăşurare logistică a forţelor NATO de la încheierea Războiului Rece, fiind o excelentă oportunitate de a testa capacitatea logistică a Alianţei pentru un scenariu defensiv. Circa 50.000 de oameni din 31 de state membre şi partenere, 250 de aeronave, 65 de nave maritime şi până la 10.000 de vehicule vor pune în scenă Trident Juncture 2018 în centrul şi estul Norvegiei, în zone din Atlanticul de Nord şi în Marea Baltică. O altă provocare pentru organizatori o reprezintă deopotrivă asigurarea facilităţilor necesare de cazare şi masă pentru toţi cei implicaţi în exerciţiu.

 

Foto: (c)  VINCENT JANNINK / EPA

 

O altă provocare a exerciţiului este reprezentată de testarea gradului de interoperabilitate a forţelor naţionale sub o comandă unică întrunită precum şi capacitatea Alianţei Nord-Atlantice de a desfăşura operaţii militare la scară largă.

Exerciţiul, care este organizat ca urmare a invitaţiei lansate de Norvegia în 2014 către NATO de a fi ţară-gazdă, este structurat pe trei faze distincte: faza dislocării şi redislocării – desfăşurată în august-octombrie şi noiembrie – decembrie; faza exerciţiului propriu-zis din teren – desfăşurată în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie; faza simulării desfăşurată în perioada 14-23 noiembrie, conform www.forsvaret.no.

Exerciţiul propriu-zis se desfăşoară după un scenariu fictiv, realist şi are trei componente – terestră, aeriană şi maritimă. În cadrul fazei terestre, exerciţiul va testa unităţile tactice, se va desfăşura în centrul şi estul Norvegiei, iar conform scenariului unei forţe nordice i se va opune una sudică. Amândouă forţele vor avea comandamentele la Camp Jorstadmoen în Lillehamer. Lupta dintre cele două forţe se va desfăşura în două faze: în prima fază, desfăşurată în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, forţa nordică va ataca forţa sudică; în faza a doua, desfăşurată de la 4 la 7 noiembrie, forţa sudică va lua iniţiativa şi va contra-ataca, indică www.forsvaret.no.

Foto: (c)  Johan Falnes / EPA

 

Componenta aeriană este coordonată de Comandamentul Aliat de la baza Ramstein (Germania), iar Centrul norvegian de operaţii aeriene planifică şi coordonează participarea Norvegiei la exerciţiu. Forţele aeriene vor opera de pe aeroporturile norvegiene, de pe aeroportul suedez Kallax şi cel finlandez Rovaniemi. Operaţiile aeriene se vor desfăşura pe toată zona de desfăşurare a exerciţiului, însă cu precădere în nordul Norvegiei şi Suedia. Rolul forţelor aeriene va fi acela de sprijin pentru forţele terestre şi a forţelor maritime din zonele de coastă din vestul şi centrul Norvegiei.

Foto: (c)  ANTON KAPPERS / EPA

 

Componenta maritimă a exerciţiului se va desfăşura cu precădere în Marea Norvegiei de-a lungul zonelor de coastă din dreptul oraşului Bergen din vestul Norvegiei către zonele nordice până în dreptul Vestfjorden din ţinutul Nordland. Forţele maritime participante vor forma două grupuri de forţe care se vor confrunta.

Exerciţiul de simulare din perioada 14-23 noiembrie este unul administrativ şi se desfăşura strict în interiorul Centrului întrunit de luptă al NATO de la Stavanger şi va avea rolul de a testa comandamentul. Acest exerciţiu se desfăşoară pe baza unui scenariu realizat de comandamentul din Stavanger în baza indicaţiilor primite de la Comitetul militar al NATO.

La 30 octombrie este organizată ziua distinşilor invitaţi care va avea loc la Byneset, în apropiere de Trondheim, la care vor lua parte 500 de oficiali politici şi militari ai Alianţei, 150 de ziarişti, oficiali ai statelor membre sau partenere precum şi din state invitate să participe în calitate de observatori. La eveniment vor mai lua parte membri ai guvernului şi legislativului norvegian, ai autorităţilor locale. Cu acest prilej, toţi cei prezenţi vor fi delectaţi cu un exerciţiu în care vor fi implicate diferite categorii de forţe – aeriene, maritime, terestre. Apoi, invitaţii vor putea viziona o prezentare de tehnică şi material specific din 15 state participante la exerciţiu, potrivit site-ului oficial al Forţelor Armate Norvegiene www.forsvaret.no.

Foto: (c)  REMKO DE WAAL / EPA

 

forsvaret.no, exerciţiul este o provocare şi pentru Norvegia care s-a pregătit nu doar cu infrastructura militară ci şi cu cea civilă – 4 porturi şi 5 aeroporturi, reţeaua rutieră, fiind nevoie de asigurarea a 35.000 de paturi în zona din imediata apropiere a exerciţiului, urmând să fie servite circa 1,8 milioane de mese, puse la dispoziţie 4,6 milioane de sticle de apă şi să fie pregătite 50 de tabere din care cea mai mare găzduieşte 5.500 de oameni. Au fost pregătite de către organizatori mai multe filme de prezentare pentru informarea populaţiei.

La summitul NATO de la Chicago din 2012, Alianţa a introdus conceptul Iniţiativa Forţelor Conectate. Acesta a fost urmat de Readiness Action Plan adoptat la summitul Alianţei din Ţara Galilor din 2014 care prevede organizarea mai multor exerciţii în Europa. Primul exerciţiu de mare vizibilitate al NATO a fost organizat în 2015 în Spania, Portugalia şi Italia.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Familie de români incendiată în Valencia: „Veți arde de vii, de acolo nu mai ieșiți”

Două incendieri, petrecute două nopți la rând Două incendieri, petrecute două nopți la rând au avut loc la periferia unui ...

Guía Contribuyentes: Cómo pedir paso a paso la devolución del IRPF de las prestaciones por hijos de 2016 y 2017

Los contribuyentes que cobraron en 2016 y 2017 prestaciones por maternidad y paternidad pueden solicitar a partir de 2 de ...

29-enero-2019: Entra en vigor la reducción de la velocidad en carreteras convencionales a 90 km/h #MejorMásDespacio

Nueva campaña informativa sobre la reducción de velocidad en carreteras convencionales “Menos velocidad, más vidas en la carretera. Mejor más ...

Spania: Claudiu Mihăilă, sportivul român în arte marțiale a cucerit de trei ori Aurul și o dată Argintul

Pe 19 ian. 2019, Claudiu Mihăilă, sportivul român din Spania cu o colecție impresionantă de medalii în arte marțiale a participat ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.