VIDEO: Papa Francisc în România: „Să mergem împreună!” – vizită apostolică a Suveranului Pontif la Bucureşti, Şumuleu-Ciuc, Iaşi şi Blaj

Papa Francisc începe vineri (31 mai 2019) o vizită apostolică de trei zile în România, Sanctitatea Sa fiind aşteptat de autorităţi, ierarhi şi pelerini la Bucureşti, Şumuleu-Ciuc, Iaşi şi Blaj, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ana Blandiana (Foto: icr.ro) El festival poético Deslinde, que celebra su segunda edición entre el 27 de octubre y el 13 de ...
Rumanía transmitió su firme apoyo a España por la situación que se vive tras la declaración unilateral de independencia de ...
La exposición, organizada por el Museo Valle - Inclán, el día de 20 de octubre es titulada "Cariteraturas" y nace ...

Desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”, la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România, care include, în doar trei zile, opt discursuri în faţa autorităţilor politice şi religioase, beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri şi o întâlnire cu comunitatea romă, are o puternică amprentă mariană.

„Dragi fraţi şi surori din România, mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate şi le mulţumesc preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi”, a fost mesajul Suveranului Pontif, transmis cu doar câteva zile înainte de sosirea în România.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Bucureşti – prima etapă a vizitei în România

Vineri, la ora 11,30, Papa Francisc va ajunge la Bucureşti şi va fi întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de preşedintele Klaus Iohannis.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Ceremonia oficială de primire de la Palatul Cotroceni este prevăzută pentru ora 12,05. Cei doi înalţi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de o întâlnire cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, cu alte autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai corpului diplomatic. Cu această ocazie, în prezenţa a aproximativ 400 de invitaţi, şeful statului şi Papa Francisc vor susţine discursuri.

În cursul după-amiezii, de la ora 15,45, Suveranul Pontif va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Palatul Patriarhiei, după care Sanctitatea Sa se va întâlni, de la ora 16,15, cu Sinodul Permanent al BOR.

Papa Francisc va merge apoi, la ora 17,00, la Catedrala Naţională, programul vizitei cuprinzând rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în limba română, urmată de cântări pascale ortodoxe. Potrivit Patriarhiei Române, „programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte şi consecutive, conform hotărârii Sfântului Sinod şi practicii din diaspora română când se foloseşte acelaşi lăcaş de cult”.

La ieşirea din Catedrală, Patriarhul Daniel şi Papa Francisc vor saluta credincioşii prezenţi cu salutul pascal „Hristos a înviat!”.

De la ora 18,10, Suveranul Pontif va participa la Sfânta Liturghie de la Catedrala catolică „Sfântul Iosif”, unde va rosti o omilie. Sfânta Liturghie de la Catedrala „Sfântul Iosif”, la care reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice şi Greco-Catolice au estimat participarea a peste 25.000 de credincioşi, va dura o oră şi 20 de minute.

Vorbind despre acest moment al vizitei, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, preşedintele Conferinţei Episcopilor din România, spunea: „Pentru noi e un eveniment istoric. Papa nu vine des într-o ţară. Suntem la 20 de ani de la prima vizită a Papei Ioan Paul al II-lea. Şi, iată, au trecut 20 de ani, îl primim pe un alt Papă acum… Îmi doresc să mai fie asemenea vizite, chiar dacă ar fi sau nu celebrare în Catedrala „Sfântul Iosif”, dar ca moment istoric sper să se mai repete”.

*** Potrivit organizatorilor, veşmintele purtate de Papa Francisc şi prelaţii români prezenţi la Sfânta Liturghie de la Catedrala „Sfântul Iosif”, cu un design special, agreat de Comitetul Liturgic de Organizare, au fost realizate în Polonia şi sunt deja la Bucureşti.


Sursa foto: Papa la București / Facebook


Accesul pelerinilor în zona Catedralei „Sfântul Iosif” se va putea face vineri între orele 12,30 – 16,30, iar în zona Pieţei Revoluţiei accesul va fi permis până la ora 17,30.

Pelerinii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate valabil şi să fie îmbrăcaţi într-o ţinută decentă.


Sursa foto: Papa la București / Facebook


Este interzisă participarea la eveniment cu băuturi alcoolice, obiecte contondente sau cu animale.

Odată intraţi în zonele special amenajate, pelerinii vor avea acces permanent la toalete, coşuri de gunoi, puncte de prim ajutor şi alimentare cu apă, fiind permise gustările la pachet şi apa, în cantităţi rezonabile.


Sursa foto: Papa la București / Facebook


Un număr de 300 de voluntari, care vor purta tricouri galbene, inscripţionate cu sloganul „Sunt voluntarul Papei Francisc”, îi vor îndruma şi ajuta pe cei 25.000 de pelerini înscrişi pentru eveniment. Aceştia vor primi un săculeţ de culoare galbenă în care vor regăsi o şapcă, o pelerină pentru ploaie, un steguleţ care va avea imprimat pe o parte steagul Vaticanului, iar pe alta drapelul României, materiale informative, broşuri cu textele şi cântările liturgice şi un rozariu.


Sursa foto: Papa la București / Facebook


Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti va pune la dispoziţie şi scaune dedicate special spovadei şi împărtăşirii pelerinilor.

Conform organizatorilor, în Capitală vor fi montate 15 ecrane de diferite dimensiuni, două urmând a fi puse la dispoziţie de Primăria Generală a Capitalei. Prin intermediul acestora vor fi transmise în direct momentele vizitei Papei şi un program artistic organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, la care îşi dau concursul Corurile Madrigal şi Cantus Mundi, Orchestra Simfonică Bucureşti şi cântăreaţa Monica Anghel.


Sursa foto: Papa la București / Facebook – La Sfânta Liturghie din Catedrala Sf. Iosif, Papa Francisc va folosi un microfon identic cu cel pe care îl folosește la Vatican. Catedrala Sf. Iosif este singurul loc în care se va utiliza acest tip de microfon, pe parcursul vizitei apostolice în România a Sfântului Părinte.


În zona Catedralei „Sfântul Iosif” şi în Piaţa Ateneului vor exista două scene de mici dimensiuni unde se vor desfăşura momente artistice. Totodată, organizatorii au anunţat amenajarea unor zone speciale, dedicate persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor cu copii mici, acestea din urmă în zona Ateneului.


Sursa foto: Papa la București / Facebook – click pe fotografie pentru a o mări


Papa va sosi şi va pleca de la evenimentul de la Catedrala „Sfântul Iosif” cu papamobilul.


Sursa foto: SPP


Sâmbătă – vizitele de la Şumuleu-Ciuc şi Iaşi

În cea de a doua zi a vizitei în România, Papa Francisc va merge, sâmbătă, la Sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc, unde, de la ora 11,30, va oficia Sfânta Liturghie, la altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu, acolo unde are loc, în fiecare an, marele pelerinaj de Rusaliile catolice, care în acest an este programat la sfârşitul săptămânii viitoare.


Sursa foto: pontifex.ro – click pe fotografie pentru a o mări


Localitatea harghiteană Şumuleu-Ciuc găzduieşte Bazilica papală minoră închinată Sfintei Fecioare, păstorită de Ordinul Franciscan. Biserica barocă a fost sfinţită în anul 1876, iar în 1948 Papa Pius al XII-lea a ridicat-o la rangul de bazilică minoră.

În preajma altarului de unde Papa Francisc va oficia liturghia de la Şumuleu-Ciuc a fost amplasată deja o poartă secuiască de mari dimensiuni, cu simboluri specifice zonei Ciuc.


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, sculptată în lemn de tei, cea mai mare de acest fel din lume şi cu o vechime de peste 500 ani, va fi scoasă din biserica franciscană, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, şi va fi dusă la altarul de unde Papa va oficia Sfânta Liturghie.


Sursa foto: pontifex.ro


Tot sâmbătă, de la ora 17,25, Suveranul Pontif va vizita Catedrala romano-catolică „Sfânta Maria Regină” din Iaşi, unde va fi aşteptat de aproximativ 800 de bolnavi şi de persoane în vârstă.

După acest moment, Sfântul Părinte se va deplasa cu papamobilul spre Piaţa Palatului Culturii pentru a participa, de la ora 17,45, la „Întâlnirea mariană” cu tinerii şi familiile, unde va susţine un discurs.

Beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici – duminică, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Papa Francisc se va afla duminică, în ultima zi a vizitei sale în România, la Blaj unde va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici.

Suveranul Pontif a autorizat încă din luna martie recunoaşterea martiriului a şapte episcopi români greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu – ucişi din ură faţă de credinţă între anii 1950 şi 1970.


Sursa foto: vaticannews.va


*** Pentru evenimentul de la Blaj, opt ecrane de mari dimensiuni vor fi amplasate pe Câmpia Libertăţii şi unul în Piaţa 1848 astfel încât pelerinii prezenţi să poată urmări în cele mai bune condiţii ceremonia de beatificare, prezidată de Papa Francisc, precum şi programul cultural-religios care va avea loc în orele de dinaintea sosirii Suveranului Pontif.

Aproximativ 600 de voluntari purtând tricouri personalizate vor fi prezenţi la Blaj.

Tot la Blaj, Suveranul Pontif are programată o întâlnire de aproape o oră cu reprezentanţi ai minorităţii rome, într-o biserică purtând hramul „Sfântul Apostol Andrei şi Fericitul Episcop Ioan Suciu”. Lăcaşul de cult a fost ridicat de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba, Primăriei Blaj şi al unor sponsori, pe locul unei foste mori în doar trei luni, în cartierul „Barbu Lăutaru”, unde locuieşte cea mai mare parte din această comunitate, ce reprezintă peste o zecime din populaţia oraşului Blaj.

Vizita în România a Papei Francisc se va încheia duminică, cu o ceremonie de rămas bun, la ora 17,20, desfăşurată în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, pe Aeroportul Internaţional Sibiu, de unde avionul papal va decola spre Roma, la ora 17,30.

Pe parcursul vizitei sale apostolice, Suveranul Pontif va celebra Sfânta Liturghie în limba latină, Cuvântul lui Dumnezeu va fi proclamat în limba română, iar predica Sfântului Părinte va fi rostită în limba italiană. Cântecele vor fi atât în limba română, cât şi în limba latină. Şi la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Şumuleu-Ciuc Sfânta Liturghie va fi celebrată în limba latină, iar Cuvântul lui Dumnezeu va fi proclamat în limba română şi în limba maghiară. Aici predica Sfântului Părinte va fi rostită în limba italiană. Cântecele, în cea mai mare parte, vor fi în limba maghiară.


Sursa foto: romfilatelia.ro

Pentru acest eveniment istoric, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi a pus în circulaţie o monedă din alamă, cu tema „Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România”, iar Romfilatelia va introduce în circulaţie, începând de vineri, emisiunea de mărci poştale „România – Vatican 2019. Vizita Apostolică a Papei Francisc în România”.


Sursa foto: bnr.ro

Două casete special sculptate în lemn cu prilejul vizitei Papei Francisc în România, în care se află vin produs de Compania Cotnari, vor fi oferite Suveranului Pontif. Casetele conţin vin cu Grasă de Cotnari din recoltele anilor 1969, 1992, 2001, 2013, ani simbolici în viaţa Papei Francisc. Vinurile vor fi oferite cadou de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti şi Episcopia Romano-Catolică Iaşi.

Vizita Papei Francisc în România are loc la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Şeful statului a adresat această invitaţie prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun, şi a reînnoit-o printr-o scrisoare transmisă Sanctităţii Sale în luna martie 2017. Invitaţia preşedintelui a fost completată de cea a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, precum şi de mesajul personal al Patriarhului Daniel, pregătirea şi desfăşurarea vizitei apostolice în cele mai bune condiţii fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităţilor responsabile, atât publice, cât şi religioase.

Foto: Papa la București / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.