VIDEO-Pavel Filip: La Chişinău este un trend să te declari pentru unirea cu România; proiectele asigură această apropiere

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a afirmat joi că la Chişinău a devenit „un adevărat trend” să te declari pentru unirea cu România, precizând că apropierea între cele două ţări se poate realiza prin „proiectele foarte concrete” şi prin „interconectarea infrastructurii pe diferite domenii”, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Din datele actualizate în timp real ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Spania înregistrează o populație de 45.813.812 locuitori, iar România are o populație ...
Citește Mai Mult
Părinții și bunicii, atunci când ne-au crescut, ne-au îngrijit, sprijinit și ghidat cu toată dedicația lor, după posibilitățile pe care ...
Citește Mai Mult
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană era de 2,2% în trimestrul trei din 2018, stabilă comparativ cu precedentele ...
Citește Mai Mult

„La Chişinău (…) a devenit un adevărat trend să strigi în gura mare şi să te declari pentru unire. Deja mai multe partide îşi adjudecă acest deziderat. Noi suntem de părere că abordările trebuie să fie pragmatice şi atunci ele vor aduce mai multe rezultate. Nu doar declaraţiile tari ne asigură această apropiere, ci proiectele foarte concrete, fie că vorbim de proiecte sociale sau (…) proiectele de interconectare a infrastructurii”, a afirmat Pavel Filip cu ocazia unei declaraţii comune cu premierul Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei comune a guvernelor celor două ţări, organizată la Palatul Victoria.

El a precizat că în această şedinţă a fost abordat subiectul infrastructurii integrate comune.

„Ne dorim ca această apropiere, această unire (…) să se producă prin interconectarea infrastructurii pe diferite domenii, să ne integrăm sistemele de transport, sistemele de comunicaţii electronice, sistemele de mediu, să ne integrăm sistemele de securitate sau sistemele de educaţie şi cultură (…) În aşa mod vedem noi unirea, cu proiecte concrete de interconectare a infrastructurii între ţările noastre. (…) Avem acelaşi sânge, acum avem ocazia să restabilim sau să construim împreună reţele după modelul unui sistem sangvin (…), să avem un sistem interconectat, astfel încât inimile în cele două capitale să bată în acelaşi ritm”, a spus Pavel Filip.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Totodată, premierul moldovean a invocat proiectul denumit simbolic „Autostrada Unirii” (Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni).

„Urmează să ne mişcăm mai rapid şi pe podul rutier de la Ungheni. În acest sens am vorbit şi despre alte poduri, cum ar fi cel de la Grozeşti (…) Am vorbit astăzi – şi în cadrul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene – să încercăm să promovăm un proiect care ţine de trecerea căii ferate din Republica Moldova la ecartamentul european. De ce să nu avem această conexiune directă şi pe cale ferată dintre Chişinău şi Bucureşti şi poate, în perspectivă, să reuşim chiar să lansăm şi un tren rapid?”, a subliniat Pavel Filip.

De asemenea, prim-ministrul moldovean a spus că gazoductul Iaşi-Ungheni este „unul dintre proiectele cele mai importante care au adus investiţiile româneşti în Republica Moldova”. „Ne asigură şi securitatea energetică. Republica Moldova nu va mai depinde de un singur furnizor sau nu va mai depinde de gazele ruseşti. Ne dorim de aceeaşi manieră să procedăm şi pe interconexiunea de energie electrică şi, în acest sens, noi deja am identificat finanţare”, a arătat Pavel Filip.

Totodată, el a precizat că autorităţile din cele două ţări vor interveni pentru fluidizarea traficului la frontieră. „Colegii vor examina în perspectivă posibilitatea de a avea un control comun la punctele de trecere a frontierelor”, a precizat premierul moldovean.

El a amintit şi proiectele de infrastructură transfrontalieră. „Astfel de proiecte care se încadrează exact între cele transfrontaliere sunt şi cele care ţin de modernizarea birourilor vamale, dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii la frontieră, cooperarea pe combaterea transfrontalieră a crimelor. În acelaşi timp, apreciem mult asistenţa oferită în domeniul instruirii militare, dar şi donaţiile de echipamente şi investiţiile în modernizarea capacităţilor de apărare”, a mai afirmat Pavel Filip.

Foto: gov.ro