Acord istoric asupra programului nuclear din Iran

Acord-istoric-asupra-programului-nuclear-din-Iran
Iranul şi marile puteri încearcă să încheie astăzi, înainte de expirarea unui nou termen, un acord istoric asupra programului nuclear al Republicii Islamice, la capătul a 16 zile de negocieri intense desfăşurate la Viena, comparate de Teheran cu urcarea pe un munte, comentează AFP.
Secretarul de stat american John Kerry şi omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, nu au mai părăsit masa negocierilor de la sfârşitul lunii iunie, informează Agerpres.
Toate părţile sunt de acord că în timp au fost înregistrate progrese importante.
„Am parcurs un drum lung. Trebuie să atingem un vârf de care suntem foarte aproape. Suntem atât de aproape încât, dacă ne uităm la vale, avem impresia că am ajuns. Dar când eşti sus, ştii că mai sunt câţiva paşi de făcut”, a declarat duminică seară preşedintele iranian, Hassan Rohani, agenţiei Isna.
„Mai avem de lucru”, a confirmat Mohammad Javad Zarif de la balconul Palatului Coburg care serveşte ca tabără negociatorilor.
O sursă germană apropiată discuţiilor a subliniat că negociatorii sunt „foarte aproape de final”. Dar „totul încă poate eşua”, a avertizat sursa.
John Kerry şi Mohammad Javad Zarif, precum şi francezul Laurent Fabius, rusul Serghei Lavrov şi britanicul Philip Hammond urmează să se reunească luni la Viena pentru a continua tratativele, alături de reprezentanţii chinezi şi germani.
Iranul şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) încearcă să finalizeze un acord în acest dosar care afectează relaţiile internaţionale de peste 12 ani.
Obiectivul este de a garanta că, activităţile nucleare ale Iranului sunt strict paşnice, după cum dă asigurări Teheranul, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care din 2006 sufocă economia acestei ţări.
Demarate în septembrie 2013, negocierile au intrat în faza finală pe 27 iunie, având obiectivul iniţial de a încheia un acord până la 30 iunie, termen amânat deja de trei ori, ultima dată până luni, 13 iulie.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Muestra de Cine Rumano en Oviedo, 4-28 de abril 2019

Las películas presentadas durante la 9ª Muestra de Cine Rumano en el Cine Doré de Madrid, del 21 al 29 de ...

Lansare nou număr revista Crátera şi vernisaj al pictorului Florin Buciuleac

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 17:00, sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei (Avda. Alfonso XIII 157, 28016 Madrid) găzduieşte ...

MRP a lansat programul de tabere ”ARC„ – ediția 2019 pentru peste 3.000 de copii

Peste 3.000 de copii și tineri români din comunitățile istorice și din diaspora vor beneficia de programul de tabere ARC ...

Madrid, 7 aprilie: Întâlnire a comunităţii cu privire la alegerile europarlamentare

Asociaţiile, parohiile şi românii care activează în domeniile cultural, administrativ, educaţional sau de altă natură din Spania sunt invitaţi la ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.