Amânarea Brexit-ului complică alegerile pentru Parlamentul European (AFP)

Scenariul unei eventuale participări a Marii Britanii la alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai le dă mari bătăi de cap europenilor, care se pregătesc deja pentru această eventualitate, chiar dacă nu cunosc deocamdată cât de lungă va fi amânarea pe care o va solicita Londra pentru ieşirea din Uniunea Europeană, notează AFP într-un comentariu difuzat marţi, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Renew Europe revendică la Madrid liberalismul pentru a-l frâna pe Sánchez și de la Bruxelles: „Scufundă reputația tării!” Adrián Vázquez, ...
Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, duminică, pe 3 martie 2024, un Festival al Mărțișorului dedicat Zilei Femeii, un festival concentrat ...
Mărțișorul, obiect tradițional românesc, se dăruiește și se poartă începând din 1 martie, fiind un simbol al primăverii, după cum ...

‘O ironie a istoriei’, aşa cum a numit-o recent preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, face ca Marea Britanie să poată fi obligată să organizeze scrutinul, chiar dacă îşi menţine decizia de retragere din UE.

La Bruxelles s-a ajuns la un consens juridic: dacă Brexit-ul, prevăzut oficial pe 29 martie, va fi amânat dincolo de 2 iulie, data primei reuniri a noului Parlament European, Marea Britanie va fi obligată să organizeze scrutinul.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Această obligaţie ‘corespunde dreptului fundamental al cetăţenilor Uniunii de a vota şi de a se prezenta drept candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care îşi au reşedinţa’, arată serviciul juridic al PE, într-o notă confidenţială consultată de AFP.

Dacă guvernul britanic nu se va conforma, se va expune la plângeri în faţa justiţiei europene, pe care le-ar putea înainta Comisia Europeană, alte state membre sau chiar simpli cetăţeni care ar considera că le-au fost lezate drepturile, adaugă documentul menţionat.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Pentru UE, prima consecinţă ar fi obligaţia de a renunţa, cel puţin provizoriu, la noua compoziţie a Parlamentului European ce fusese decisă în vederea Brexit-ului, şi care prevede reducerea de la 751 la 705 a numărului de mandate.

Din cele 73 de locuri ce ar deveni vacante prin retragerea Marii Britanii, UE a prevăzut redistribuirea a 27 între unele state, restul de 46 fiind ‘păstrate în rezervă’ în perspectiva unor viitoare extinderi.

În urmă cu aproape un an, şefii de stat din UE au luat totuşi în calcul posibilitatea ca Brexit-ul să nu se producă înainte de alegerile europene din mai. În acest caz, au decis ei la summitul din iunie 2018, PE îşi va păstra compoziţia actuală ‘până când retragerea Marii Britanii din Uniune îşi va produce efectele juridice’.

Pentru state ce Franţa ori Spania, care ar câştiga cinci locuri în PE post-Brexit, ‘aceasta ar putea să însemne că va trebui ca anumiţi parlamentari nou-aleşi să rămână în ‘stand-by’, aşteptând ca britanicii să binevoiască să iasă, este o situaţie destul de ciudată’, subliniază un diplomat.

Pe un alt plan politic, ‘a lăsa Marea Britanie să participe (la alegeri) ar putea conduce la o ascensiune mai puternică a deputaţilor eurosceptici, cu consecinţe negative pentru echilibrul de forţe în cadrul Parlamentul European’, atrag atenţia Larissa Brunner şi Fabian Zuleeg, analişti la European Policy Center (EPC).

Această situaţie ar putea avea ‘consecinţe încă şi mai negative în interiorul sistemului politic din Marea Britanie’, unde acest scrutin ar putea deveni un ‘cvasi-referendum’ cu privire la relaţia acestei ţări cu UE, notează cei doi analişti, într-o publicaţie recentă.

În culisele de la Bruxelles, există deja îngrijorări legate de posibilitatea ca deputaţii britanici nou-aleşi să participe, fie şi temporar, la procesul legislativ european, chiar şi la alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.

Până atunci însă, un alt risc îi preocupă pe europeni: care ar fi consecinţele pentru UE dacă Londra nu s-ar conforma obligaţiei de a organiza scrutinul european?

‘Noul Parlament European va fi totuşi valid constituit’, afirmă serviciul juridic al PE în nota sa confidenţială, un punct de vedere ce nu pare însă împărtăşit de juriştii unei alte instanţe, Consiliul Uniunii Europene, care reuneşte statele membre.

Instituţiile ar înceta ‘să funcţioneze într-un context juridic sigur’ dacă Marea Britanie va fi în continuare membră a UE după 2 iulie, dar fără să fi organizat alegerile pentru PE, avertizează Consiliul UE, într-un document distribuit săptămâna trecută ambasadorilor UE-27.

Statele membre se tem că toate deciziile noului Parlamentul European vor putea fi atacate pe plan legal, ceea ce ar provoca paralizia maşinăriei europene.

Pentru evitarea cu orice preţ a acestui scenariu, ‘nu trebuie acordată nicio prelungire dincolo de 1 iulie dacă nu vor fi organizate alegeri europene’ în Marea Britanie la sfârşitul lui mai, insistă Consiliul UE.

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan la Palma de Mallorca

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan la Palma de Mallorca

În marja reuniunii informale pentru Turism organizată de Președinția Spaniolă a Consiliului Europei, în perioada 30-31 octombrie 2023, ambasadorul României ...
Radio-Romanul-postul-de-radio-aproape-de-tine-pe-1077-FM-Spania-internet-si-aplicatie-gratuita-radioromanul

Radio Românul, postul de radio aproape de tine, pe 107,7 FM Spania, internet și aplicație gratuită radioromanul

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII, în direct la Radio Românul

Membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII, în direct la Radio Românul

Pe 19 octombrie 2023, în studioul Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es) au participat într-o transmisiune în direct, în contextul ...
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares a încheiat proiectul de dotare cu 176 de strane fabricate în România (7)

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares a încheiat proiectul de dotare cu 176 de strane fabricate în România

În data de 13 octombrie 2023, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares din Spania a încheiat proiectul desfășurat cu ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO