Aproximativ 100 de situri din patrimoniul ucrainean, avariate în urma războiului (UNESCO)

Aproximativ 100 de situri din patrimoniul ucrainean, avariate în urma războiului (UNESCO)

Pragul de 100 de situri din patrimoniul ucrainean care sunt avariate sau total distruse de la începutul ofensivei militare ruse în Ucraina din 24 februarie este pe cale să fie atins, a avertizat directorul centrului pentru patrimoniul mondial UNESCO într-un interviu acordat jurnaliştilor de la AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Un simplu cadou compus dintr-o cutie de bomboane şi suc tip ceai poate ajunge până la 18 aditivi alimentari şi ...
Mai mulţi copii din familii monoparentale din zona Blajului, precum şi un băiat din Alba Iulia fascinat de luminiţele festive ...
Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a solicitat, vineri, preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea legii minorităţilor naţionale care a ...

Semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1954, Ucraina şi Rusia au obligaţia de a proteja patrimoniul cultural în cazul unui conflict armat, a declarat camerunezul Lazare Eloundou Assomo, reamintind că „distrugerea deliberată a siturilor marcate cu emblema albastră” prevăzută în acea convenţie poate fi considerată o crimă de război.

Vorbind despre bilanţul siturilor distruse în Ucraina până pe 13 aprilie, oficialul UNESCO a precizat că pragul de 100 de situri avariate sau total distruse va fi atins joi sau vineri. „În această dimineaţă ne aflăm la 98 de situri recenzate în opt regiuni ale ţării”, a adăugat el.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Printre acele situri avariate se află monumente istorice, unele datând din secolele al XI-lea şi al XII-lea, altele aparţinând arhitecturii din epoca sovietică de la începutul secolului al XX-lea, precum şi biserici, catedrale cu obiecte liturgice unice, teatre – precum cel din Mariupol -, biblioteci şi alte clădiri de arhive, monumente construite spre gloria istoriei Ucrainei.

Bilanţul ar putea să crească şi mai mult: există oraşe care încep să redevină accesibile şi unde se poate observa că distrugerile ar putea fi mult mai grave decât cele estimate iniţial, dar există şi zone în care luptele s-au intensificat sau urmează să se intensifice în zilele următoare.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Este dramatic, pentru că o întreagă istorie, o întreagă identitate sunt afectate de aceste distrugeri. Unele dintre aceste situri şi monumente vor avea nevoie de mult timp pentru a fi reconstruite, iar altele, probabil, nu vor putea fi reconstruite”, a precizat acelaşi oficial de la UNESCO.

El a vorbit şi despre procedura de recenzare a siturilor avariate sau distruse în Ucraina, în contextul în care războiul continuă şi anumite zone rămân inaccesibile.

„Informaţiile ne parvin de la autorităţile ucrainene, noi credem în aceste informaţii care ne vin de la profesionişti din domeniul patrimoniului şi de la reprezentanţii presei aflaţi pe teren. Avem semnat şi un parteneriat cu Unistar-Unosat, centrul satelitar al ONU, care ne permite să obţinem fotografii din satelit. Prin suprapunerea tuturor acestor informaţii, putem să confirmăm starea de degradare a siturilor vizate. Cea mai bună verificare a pagubelor rămâne, evident, deplasarea pe teren, iar ceea ce noi facem acum este o verificare într-o primă etapă”, a explicat specialistul de la UNESCO.

„În ceea ce priveşte cele şapte situri ucrainene clasate în patrimoniul mondial UNESCO, ele nu sunt deocamdată avariate, potrivit informaţiilor de care dispunem”, a adăugat el.

Lazare Eloundou Assomo a vorbit şi despre măsurile implementate pentru a preveni distrugerile de patrimoniu şi bombardamentele din Ucraina: „Ne aflăm în contact strâns cu profesioniştii ucraineni care îşi asumă riscuri în fiecare zi pentru salvarea istoriei şi a patrimoniului lor. Noi le oferim sfaturi tehnice şi echipamente, pentru a contracara, de exemplu, incendiile şi bombardamentele”.

„În caz de război, pot să apară anumite filiere de trafic, de aceea UNESCO a cerut ca ţările, mai ales cele frontaliere, să rămână vigilente în ceea ce priveşte obiectele de patrimoniu şi bunurile culturale care ar putea proveni din Ucraina, lucrăm cu Interpol şi cu partenerii noştri pentru a preveni astfel de lucruri”, a adăugat el.

„Aşa cum am reamintit recent, Ucraina şi Rusia sunt amândouă semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1954 şi au, deci, obligaţia de a proteja patrimoniul cultural în caz de război. Această convenţie prevede mai ales ca, în cazul unor ostilităţi, clădirile să fie marcate cu emblema acelei convenţii din 1954 – un scut albastru -, pentru ca acele clădiri să nu poată fi nici luate la ţintă în mod intenţionat, nici să devină victime colaterale ale luptelor de stradă sau ale bombardamentelor. Este o încălcare a dreptului internaţional şi ea poate fi considerată, de asemenea, drept o crimă de război, de aceea noi încurajăm şi oferim asistenţă autorităţilor ucrainene pentru a face acel marcaj, care a început să fie realizat în Kiev”, a precizat oficialul UNESCO. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Ce a declarat ministrul MRP despre românii din Insulele Canare

Ministrul pentru românii de pretutindeni, primul ministru dintr-un Guvern al României care vine alături de românii din Insulele Canare, informeazã ...

Desarticulada una organización delictiva que explotaba laboralmente a víctimas captadas en Rumanía y Moldavia

Se han detectado en nuestro país un total de 145 víctimas del delito de trata de seres humanos, habiendo sido ...

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale a avut o întâlnire cu românii de la Madrid

Pe 2 octombrie 2019, de la ora 19:00, deputatul și președintele USR (Uniunea Salvați România), dar și candidatul Alianței USR-PLUS ...

BRICO PRO: Un nou concept în domeniul materialelor de construcții și reforme (amenajări)

Pe 19 sept. 2019, s-a lansat BricoPro: Locul în care găsești tot ce ai nevoie pentru reforme și construcții, adresa ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO