Arestarea a doi lideri separatiști catalani este o problemă judiciară, nu politică, susține ministrul justiției spaniol

Arestarea preventivă a doi lideri ai separatiștilor catalani, prima astfel de măsură după referendumul interzis privind independența Cataloniei, organizat la 1 octombrie, este o chestiune judiciară, nu una politică, a declarat marți ministrul justiției spaniol Rafael Catala, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

O femeie din judeţul Alba a împlinit de Ziua Naţională a României, 102 ani, fiind cea mai în vârstă persoană ...
Rumania celebra el Día Nacional - el 1 de diciembre Los rumanos lograron su vieja aspiración: la creación de su ...
Ce seară minunată, într-un concert cu Paul Surugiu-Fuego, la Madrid! Duminică, pe 28 noiembrie 2021, asociația Uniunea Muncitorilor Români din ...

Înalta Curte de la Madrid a dispus luni ca liderul Adunării Naționale Catalane (ANC), Jordi Sanchez, și cel al mișcării civice Omnium, Jordi Cuixart, să fie ținuți în arest preventiv în timpul anchetei privind rolul important jucat de cei doi în protestele care au blocat timp de câteva ore ieșirea unor agenți ai poliției naționale spaniole care percheziționau birouri ale guvernului catalan din Barcelona.

”Aceștia nu sunt deținuți politici, pentru că decizia de ieri privind arestul a fost luată ca urmare a unei infracțiuni (care a fost comisă)”, a spus ministrul Rafael Catala la un eveniment desfășurat la Madrid.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Cu câteva ore înainte de arestarea lui Sanchez și Cuixart, a fost pus sub control judiciar comandantul poliției catalane, Josep Lluis Trapero.

Vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a anunțat luni că guvernul de la Madrid va prelua controlul asupra Cataloniei și o va conduce direct dacă liderul executivului catalan Carles Puigdemont nu va renunța oficial, până joi la ora locală 10:00 (08:00 GMT), la demersurile privind independența.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Executivul de la Madrid l-a acuzat pe Puigdemont că întreține ‘confuzia’ prin refuzul său de a preciza clar dacă săptămâna trecută a declarat sau nu independența Cataloniei. Într-o scrisoare adresată premierului spaniol Mariano Rajoy și făcută publică de mass-media din Catalonia luni dimineață, Carles Puigdemont nu a răspuns direct la întrebare și a susținut în schimb că cei doi lideri trebuie să aibă o întrevedere cât mai rapid posibil, exprimându-și în acest sens dorința de a ‘suspenda’ pentru două luni mandatul încredințat de catalani pentru proclamarea independenței.

Mariano Rajoy dăduse un ultimatum ca până luni la orele locale 10:00 (08:00 GMT) Puigdemont să-și clarifice poziția și până joi să-și schimbe poziția dacă va insista asupra secesiunii, precizând că Madridul va suspenda autonomia Cataloniei dacă aceasta va alege independența. Rajoy declarase că liderul catalan ar trebui să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ la solicitarea oficială a Madridului și că orice răspuns ambiguu va fi considerat o confirmare a faptului că a fost făcută o declarație de independență, deschizând astfel calea pentru ca executivul spaniol să preia controlul asupra regiunii și să o conducă direct.

La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum de autodeterminare. Potrivit datelor guvernului catalan, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus „da” independenței Cataloniei, însă rata prezenței la vot a fost de numai 43%.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

problematica-schimbarii-permiselor-romanesti-in-provincia-lerida

Problematica schimbării permiselor românești în provincia Lerida

În cadrul deplasării în Lerida, consulul general Geanina Mihaela Boicu a  avut o întrevedere și cu coordonatorul Direcției de Trafic ...

Ziua Armatei Române sărbătorită la Madrid

La 25 octombrie 2016, Ambasada României la Madrid și Biroul Atașatului Apărării au sărbătorit Ziua Armatei Române, la Reședința Militară El ...

La 7a Muestra de Cine Rumano en Madrid

EL MEJOR CINE RUMANO VUELVE A MADRID La 7ª Muestra de Cine Rumano trae a Madrid una selección con las ...

Stela, Arșinel și alți artiști români invită românii din Spania la un spectacol umoristic muzical

Teatrul de Revistă Constantin Tănase București ne oferă ocazia deosebită de a participa la un spectacol muzical umoristic în compania ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.