Atentate în Catalonia: Al patrulea suspect, eliberat sub control judiciar; presa acuză poliția catalană de erori

Cel de-al patrulea membru în viață al celulei teroriste responsabile de atentatele de săptămâna din Catalonia a fost pus în libertate joi și plasat sub control judiciar, a anunțat un purtător de cuvânt al tribunalului, transmite AFP, citat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

La Conselleria de Educación ha abierto una investigación para esclarecer los supuestos insultos xenófobos que habría recibido una niña rumana ...
La 22 septembrie a.c., doamna Gabriela Dancău a prezentat Majestății Sale, Regelui Felipe VI, scrisorile de acreditare în calitate ...
Ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm că sâmbătă, 8 octombrie 2016, Ambasada României la Madrid va deschide ...

Salh El Karib, care avea un internet cafe la Ripoll, orășel de la poalele Pirineilor unde trăiau majoritatea suspecților, a fost ținut în arest timp de patru zile.

‘Indiciile nu au permis stabilirea (…) existenței unor elemente suficient de solide pentru a lua o măsură atât de gravă și de excepțională cum este detenția provizorie’, a explicat judecătorul Fernando Andreu în ordonanța sa.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


El Karib va trebui să se prezinte săptămânal în fața judecătorului, să nu-și schimbe domiciliul și are interdicție de a părăsi Spania.

Ancheta va trebui totuși să stabilească în ce măsură a fost implicat Salh El Karib în organizarea atacurilor.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


El a declarat în justiție că i-a cumpărat cu cartea sa de credit lui Driss Oukabir, un alt membru al celulei aflat în viață, un bilet de avion către Maroc, dând asigurări că nu a vrut decât să facă un serviciu și că suma i-a fost restituită în bani lichizi.

Același judecător i-a inculpat marți pe alți doi membri ai celulei pentru ‘asasinate teroriste’, iar un al treilea suspect, Mohammed Aalla, a fost pus în libertate sub control judiciar, acuzațiile împotriva sa fiind neconcludente. Ceilalți opt membri cunoscuți ai celulei au fost uciși de polițiști sau au murit în explozia accidentală de la Alcanar.

Între timp apar noi detalii în ce-l privește pe imamul Abdelbaki Es Satty, mort în explozia de la Alcanar și despre care se crede că a fost instigatorul atacurilor de la Barcelona și Cambrils. Potrivit agenției Reuters, care citează sub anonimat o sursă din guvernul regional catalan, un polițist belgian i-a spus unui coleg catalan în 2016 că imamul era suspect.

‘Comunicarea între cei doi polițiști nu a fost oficială. Ei se cunoșteau pentru că se întâlniseră la un seminar’, a explicat sursa, conform căreia ‘documentele arată că noi nu aveam informații despre imam’. Aceeași sursă a ținut să adauge că singurele canale de comunicare între poliția catalană, Mossos d’Esquadra, și polițiile din alte state erau prin intermediul guvernului central spaniol.

Guvernul regional din Catalonia și executivul central de la Madrid au refuzat să comenteze pe acest subiect.

Mai multe instituții de presă din Spania au acuzat joi poliția catalană de eșec în anchetarea corespunzătoare a imamului marocan, în timp ce un joc mai amplu de aruncare reciprocă a vinei se desfășoară între autoritățile centrale de la Madrid și oficiali din Catalonia, ai cărei lideri susțin independența de Spania.

Potrivit unei surse judiciare, judecătorul Andreu s-a întâlnit miercuri cu oficiali de rang înalt de securitate pentru a stabili o strategie comună pentru anchetă, o întâlnire văzută ca un prim pas spre implicarea celor două forțe de poliție spaniole — Garda Civilă și Poliția Națională — în investigație, gestionată până acum exclusiv de poliția catalană.

Imamul Es Satty a stat trei luni, între ianuarie și martie 2016, în orașul belgian Vilvoorde, un centru cunoscut al radicalismului islamist. El a plecat apoi în Catalonia pentru a fi imam la Ripoll, unde este suspectat că i-a recrutat și radicalizat pe majoritatea membrilor grupului care a comis atentatele de săptămâna trecută.

Hans Bonte, primarul din Vilvoorde, a declarat săptămâna trecută că Es Satty fusese ‘monitorizat intens’ de poliția belgiană la acea vreme, dar și că el personal comunicase prin email poliției spaniole despre situația imamului. Cotidianul El Pais l-a citat joi pe Bonte cu afirmația că a primit pe 8 martie un răspuns prin care era informat că ‘imamul nu avea legături cu grupări radicale’.

Surse apropiate anchetei au declarat anterior pentru Reuters că este posibil ca, din cauza unor erori procedurale și a lipsei de comunicare între anchetatori, poliția catalană să fi ratat șansa de a descoperi complotul.

Aceste erori de procedură și de comunicare sunt centrate în jurul exploziei puternice produse pe 16 august, în preziua atacului de la Barcelona, într-o casă în care s-a descoperit ulterior că membrii grupului islamist fabricau explozibili, spun sursele. Es Satty și un alt membru al celulei au murit în explozie.

Autoritățile spaniole ordonaseră expulzarea lui Es Satty după o condamnare de patru ani pentru trafic de droguri, însă decizia a fost anulată de un judecător, în urma apelului marocanului. Potrivit oficialilor, la acel moment instanța nu a dispus de nicio informație care l-ar fi legat pe El Satty de terorismul islamist.

Foto: AGERPRES

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.