Atletism: România, primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Balcanice indoor

România a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Balcanice de atletism indoor pentru seniori, desfăşurate sâmbătă la Istanbul, cu 5 de aur, 2 de argint şi 5 de bronz, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Majoritatea românilor (92%) cunosc noţiunea de "cetăţean al Uniunii Europene", media europeană fiind de 91%, arată un nou sondaj Eurobarometru ...
Citește Mai Mult
Comisia Europeană a anunţat că a publicat cel mai recent raport privind sistemul de prevenire sau de restricţionare a vânzării ...
Citește Mai Mult
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Ministerului Transporturilor implementarea e-CMR la nivel naţional, oferind firmelor de transport ...
Citește Mai Mult

Ucraina a ocupat locul secund, cu 5-1-1, iar pe locul al treilea a fost Turcia, cu 3-7-6, etc.

La feminin, România s-a impus detaşat, cu 5-1-4, urmată de Ucraina, 2-0-1, şi Turcia, 1-4-1, iar la masculin primul loc a revenit Ucrainei, 3-1-0, urmată de Turcia, 2-3-5, şi Serbia, 1-1-2, în timp ce România s-a clasat pe 11, cu 0-1-1.

Medaliile de aur ale delegaţiei României au fost cucerite de Andrea Miklos la 400 m (52.64), Cristina Bălan la 800 m (2:07.17), Roxana Bîrcă la 1.500 m (4:20.33), Florentina Iuşco la lungime (6,53 m) şi Andreea Panţuroiu la triplusalt (13,75 m).

Medalii de argint au câştigat Bianca Răzor la 800 m (2:07.18) şi Cristian Pîslaru la 400 m (47.49).

Cele cinci medalii de bronz au fost obţinute de Camelia Gal la 400 m (53.27), Claudia Prisecaru la 3.000 m (9:20.92), Anamaria Nesteriuc la 60 mg (8.21) şi de ştafetele de 4×400 m, feminină (Cristina Daniela Bălan, Florina Ştefana, Roxana Bîrcă li Camelia Gal – 3:48.09) şi masculină (Vlad Dulcescu, Constantin Andonii, Mihai Pîslaru, Robert Parge – 3:13.86).

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Pe locul al patrulea s-au clasat Florina Ştefana la 1.500 m (4:27.82) şi Rareş Toader la greutate (19,63 m).

Cosmin Dumitrache a ocupat locul 5 la 60 mg (8.09), Ionuţ Anton a fost al şaselea la 60 mg (8.21), pe locul al şaptelea au terminat Diana Ion la triplusalt (12,86 m), Robert Breahnă la 60 m (6.86) şi Răzvan Grecu la triplusalt (15,62 m), pe opt au încheiat Robert Parge la 400 m (48.12), Adrian Garcea la 1.500 m (3:56.46) şi Mihai Donisan la înălţime (2,10 m), pe nouă s-au clasat Gabriel Bitan la lungime (7,44 m) şi Alexandru Tache la triplusalt (15,53 m), Marius Ţone a fost al zecelea la 60 m (6.87), iar Cristina Iacoban s-a clasat pe 14 la 60 m (7.80).

România a participat cu 26 de atleţi, 14 la masculin şi 12 la feminin, la cea de-a 25-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism indoor.

În weekend-ul trecut, România a participat cu 23 de atleţi la Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori, indoor, tot la Istanbul, cucerind 9 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 4 de bronz.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES