Avalanșa de reclamații false făcute de turiști britanici îi îngrijorează pe hotelierii din Spania

Fenomenul simulării îmbolnăvirilor în timpul vacanțelor a luat amploare în acest an, determinându-i pe hotelierii din Spania să se mobilizeze, apelând chiar la detectivi particulari, în fața avalanșei de reclamații false făcute de turiști britanici în speranța de a-și primi înapoi costul vacanțelor, informează AFP, conform AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Vizita pe care Regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, a declarat, pentru AGERPRES, ambasadorul ...
Premierul spaniol Pedro Sanchez va veni la Bucureşti la începutul lunii iunie, a anunţat ministrul Afacerilor externe, Bogdan Aurescu, în ...
Mai mult de o zecime (11,7%) dintre tinerii (15-29 ani) din Uniunea Europeană nu erau ocupaţi, în educaţie sau formare, ...

În sezonul 2016-2017, care este încă departe de a se fi terminat, au fost înregistrate peste 10.000 de reclamații, comparativ cu 600 în perioada 2015-1016, a declarat pentru AFP Ramon Estalella, președintele federației hoteliere CEHAT din Spania (Confederación Espanola de Hoteles y Alojamientos Turísticos).

La rândul ei, Asociația britanică a agențiilor de turism (ABTA) a lansat campania „Opriți reclamațiile false de îmbolnăvire!” avertizând că, într-un final, aceste escrocherii vor fi plătite de toată lumea pentru că vor duce la creșterea prețului pachetelor turistice. Potrivit acestei asociații, în ultimii trei ani, numărul reclamațiilor celor care călătoresc în străinătate a crescut cu 500%. Fenomenul afectează și alte destinații, precum Turcia.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Potrivit lui Estalella, în Spania, peste 90% dintre aceste plângeri false sunt făcute cu ajutorul unor firme specializate care promit reclamanților despăgubiri de mii de lire sterline.

Britanicii, care reprezintă cel mai numeros grup de turiști străini veniți în Spania (16 milioane în 2016), sunt principalii autori ai acestor reclamații.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Legea protecției consumatorilor din Marea Britanie nu impune prezentarea unui certificat medical care să dovedească îmbolnăvirea și acordă un răgaz de trei ani reclamanților pentru a putea depune plângere, a explicat Estalella, adăugând că, dacă o astfel de lege ar fi existat în Germania, Franța sau Spania, turiștii din aceste țări ar fi făcut același lucru.

Hotelierii spanioli susțin că firmele care îi reprezintă pe turiști în astfel de cazuri își racolează clienții din apropierea complexurilor turistice, oferindu-și serviciile în mod gratuit.

În Tenerife, din arhipelagul Canare, o ambulanță inscripționată „Clinica reclamațiilor” a fost văzută pe insulă în 2016.

Potrivit federației hoteliere, valoarea totală a despăgubirilor solicitate a ajuns deja la 100 de milioane de euro.

Până acum, hotelurile recurgeau la înțelegeri amiabile pentru a evita costisitoarele și îndelungatele procese din tribunalele britanice. Însă în luna mai, hotelierii s-au întâlnit cu reprezentanții ambasadei britanice din Spania pentru a trage un semnal de alarmă.

Ministrul de externe al Marii Britanii i-a atenționat pe turiști că reclamațiile false pot avea consecințe penale.

Poliția a arestat, în luna iunie, un turist britanic aflat în insula Mallorca, din arhipelagul Baleare, suspectat că ar fi încurajat turiști cazați la hotel să depună plângeri false. Un al doilea bărbat este anchetat în același caz.

Ancheta a fost deschisă în urma unei plângeri făcute de complexul turistic Club Mac din Puerto Alcudia, situat în partea de nord a insulei. Cabinetul de avocatură care reprezintă complexul turistic a furnizat poliției un dosar substanțial cu probe, după ce a colaborat cu detectivi particulari.

Dosarul conținea fotografii și documente care demonstrau cum cel puțin 1000 de turiști britanici cazați în cele trei hoteluri ale complexului au depus reclamații false pentru presupuse toxiinfecții alimentare, a explicat pentru AFP Carolina Ruiz, avocata care se ocupă de acest caz.

Printre acte se află și nota de comandă de la bar făcută de un bărbat care a acuzat hotelul că toxiinfecția i-a stricat vacanța all inclusive în timp ce el consumase 100 de pahare de gin tonic pe durata sejurului.

„Toxiinfecția alimentară dobândită în hotel are probabil alte explicații”, a spus ironic avocata.

Poliția nu exclude posibilitatea altor arestări în această anchetă, cea mai mare din Spania care vizează astfel de practici, a precizat avocata.

Și alte hoteluri au decis să demareze proceduri judiciare pentru a contracara fenomenul.

Complexul Ponderosa din Tenerife a depus o plângere pentru defăimare împotriva unui cetățean din Marea Britanie care s-a prefăcut că se îmbolnăvește. Plângerea vizează și cabinetul de avocatură care îl reprezintă.

Dacă problemele de genul acesta continuă, unele hoteluri amenință să nu mai pună în vânzare pachete turistice all inclusive cetățenilor din Marea Britanie, mai informează sursa citată.

Foto: pixabay.com

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Vechime în UE Vezi Instrucțiuni Cum să depui Dosarul de Pensie Comunitară

Vechime în UE? Vezi Instrucțiuni: Cum să depui Dosarul de Pensie Comunitară

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au ...
MAE Spania Nouă români care lucrează la o fermă în localitatea Chañe Segovia au fost depistaţi pozitiv

MAE/Spania: Nouă români care lucrează la o fermă în localitatea Chañe (Segovia) au fost depistaţi pozitiv

Nouă cetăţeni români care lucrează la o fermă în localitatea spaniolă Chañe (Segovia) au fost depistaţi pozitiv pentru infecţia de ...

Cum poți Vota de Acasă pentru Alegerile pentru Parlamentul României 2020

Reamintim cetățenilor români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, că în acest an vor avea loc ...

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru ca românii din Spania să poată deține dubla cetățenie română și spaniolă

Ministrul  afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 24 iulie 2020, o convorbire telefonică cu omologul său spaniol, Arancha Gonzalez ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO