Berlinala2021: ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a câştigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film

Berlinala2021: ''Babardeală cu bucluc sau porno balamuc'' a câştigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film

Lungmetrajul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, coproducţie România-Luxemburg-Croaţia-Cehia, a fost recompensat vineri cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat online în perioada 1-5 martie, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Pe acordurile Muzicii Reprezentative a Armatei Române și a Unității de Muzică a Gărzii Civile din Regatul Spaniei, am sărbătorit, ...
Descoperirea și interacțiunea cu românii de succes prezenți pe teritoriul Spaniei și implicit susținerea rolului lor în consolidarea economică și ...
Duminică, 20 noiembrie, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan a fost prezent în mijlocul comunității ortodoxe române din Madrid ...

Potrivit argumentaţiei juriului postate pe site-ul festivalului, Ursul de Aur a fost acordat ”filmului care are rara şi esenţiala calitate a unei opere de artă durabile. Captează pe ecran exact conţinutul şi esenţa, mintea şi trupul, valorile şi carnea vie a momentului prezent. A acestui exact moment din existenţa umană. Realizează aceste lucruri provocând spiritul vremurilor noastre (zeitgeist), plesnindu-l, provocându-l la duel. Şi în acelaşi timp, aruncă o provocare chiar momentul pe care îl trăim acum în cinema, scuturând, printr-o singură mişcare a camerei, convenţiile sociale şi cinematografice. Este un film elaborat, dar în acelaşi timp sălbatic, inteligent şi copilăros, geometric şi vibrant, imprecis în cel mai bun sens al cuvântului. Provoacă spectatorul, stârneşte dezacord, dar nu lasă pe nimeni la o distanţă de siguranţă”.

Subintitulat „Schiţă pentru un film popular”, ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost proiectat în premiera mondială în cadrul Berlinalei şi analizează raporturile dintre individ şi societate având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia. Din distribuţia peliculei fac parte, printre alţii, actorii: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email



Sursa foto: Berlinale – Berlin International Film Festival / Facebook


În competiţia oficială au fost selectate 15 lungmetraje reprezentând producţii din 16 ţări, printre care Canada, Iran, Japonia, Mexic, Germania, Franţa, Georgia, Cehia, Ungaria, România, Qatar. Câştigătorii au fost aleşi de un juriu internaţional din care face parte şi regizoarea Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de Aur pentru cel mai bun film cu ”Nu mă atinge-mă/Touch Me Not” în 2018. Ceilalţi membri ai juriului sunt cineaşti laureaţii ai marelui premiu la ediţii anterioare: Mohammad Rasoulof, Nadav Lapid, Ildiko Enyedi, Gianfranco Rosi, Jasmila Zbanic.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Născut în Bucureşti în 1977, regizorul şi scenaristul Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE la Berlinale 2009. Pelicula „Aferim!” i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlinala din 2015. Peliculele ”Tipografic Majuscul” şi ”Ieşirea trenurilor din gară” au avut premiera în secţiunea Forum a Berlinalei din anul 2020.

”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a primit cronici entuziaste în presa internaţională. Filmul lui Jude prezintă ”o lume în care dezinformarea se împrăştie la fel de rapid ca şi sentimentul dreptăţii – sau, mai bine spus, ca o boală infecţioasă. Este o lume sexistă, plină de prejudecăţi, nervoasă şi speriată. Este în acelaşi timp şi o lume amuzantă. Umorul negru pândeşte la orice pas în acest rechizitoriu tăios făcut de Jude României contemporane”, a scris Deadline.

Variety îl consideră ”un atac deliberat ofensator la adresa ipocriziei societăţii moderne”, ”o farsă în spiritul lui Bunuel, provocatoare şi profană, fără regrete, unul dintre primele exemple ale unei opere autentice de autor ivită pe fundalul unei lumi răscolite de COVID-19”.

”Cea mai recentă comedie polemică distrugătoare de tabuuri a regizorului român Radu Jude este revigorant de netulburată în ceea ce priveşte restricţiile bunului gust” şi este ”un atac dezordonat asupra isteriei sexuale şi ipocriziei politice într-o epocă marcat de slut-shaming online. Umor este atotcuprinzător, îndreptat către mai multe ţinte satirice, iar efectul de ansamblu este unul amestecat”, a scris Hollywood Reporter.

Peliculele selectate la Berlinala 2021 vor fi prezentate publicului în cadrul ”Summer Special”, în luna iunie, când va avea loc şi ceremonia de premiere.

Din cauza pandemiei de coronavirus, Berlinala de anul acesta se va desfăşura în două etape: ”Industry Event”, online în perioada 1-5 martie şi ”Summer Special”, cu participarea publicului, în intervalul 9-20 iunie.

La ediţia din 2000, Ursul de Aur pentru cel mai bun film a fost câştigat de ”There Is No Evil”, de regizorul iranian Mohammad Rasoulof.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Voluntariat pe lângă secţiile de vot organizate la 26 mai în Comunitatea Madrid, Insulele Canare şi provincia Guadalajara

Pentru o cât mai bună organizare a procesului de votare la alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul naţional din 26 ...

Proiect al ICR şi al Institutului Cervantes din Spania: Antologie bilingvă de poezie clasică româno-spaniolă

Institutul Cultural Român şi Institutul Cervantes din Spania vor semna un acord de colaborare pentru continuarea schimburilor culturale şi promovarea ...

Teodorovici: Românii care lucrează în străinătate vor transfera banii fără comisioane bancare, din iunie

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, la Frasin, că românii care trăiesc în străinătate vor putea transfera banii în ...

Spania: 11 medalii pentru studenţii Universităţii din Bucureşti la Markstrat

Studenţii Facultăţii de limbi şi literaturi străine şi ai Facultăţii de administraţie şi afaceri din cadrul UB au obţinut 11 ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.